Pe cine știi acolo?
Bagă-mă și pe mine pe listă!
Fă-mi lipeala cu X.
Nevasta rectorului e prietenă cu verișoara doctoriței mele, deci poate să-ți aranjeze să…

Dacă nu ai intrare ești într-o situație fără ieșire.
Matrixul societății românești este construit pe codul cumetriei, cine nu se poate conecta la rețea, rămâne afară, în întuneric și frig.
Când arareori, elemente extra-cumetrie reușesc să se infiltreze în structuri, sunt tratate cu precauție de către particulele pre-existente. Sunt cercetate să nu fie contaminate cu autonomie, cu onestitate, cu tupeul de a vrea să facă ceva care să contravină marelui organism cumetresc cum ar fi să ceară mai multă eficiență, mai puțină indolență.
Pe tine cine te-a adus aici, drăguță? Păi tu ce crezi, că ai ajuns la Tarom sau la Casa de Sănătate sau la Ministerul Mediului sau la Agenția Națională de Descoperire și Recuperare a Timpului Pierdut sau la Consiliul Național al Cefelor Late ca să faci treabă, să crești profitul, să îndepărtezi hoții și leneșii din sistem sau pentru că mătușă-ta sau nașă-ta au pus o pilă la șeficul sau la domn director?
Crezi că d-astea ne arde nouă, de eficienți d-ăștia care uită cine i-a adus, cine i-a introdus, cine i-a promovat?

În țara cumetriei nu există probleme ci doar soluții.
Dragă, am un băiat puturos, nimic nu vrea să facă, nu îi găsești și tu un loc la Agenția de monitorizare a spumelor la gură?
Aaaa, sigur că da. Dar mai întâi, ca să aibă mai multe șanse, zic să îl înscrii la doctorat la  horticultură.
Ce-are spuma cu horticultura?
Păi am o prietenă care e îndrumătoare de proiecte de doctorat și e plătită la numărul de doctoranzi pe care îi are. Poate știe fi-tu pe cineva să aducă, un coleg, doi, să fie mai mulți.
Și tot așa, și tot așa.

Un ochi pe față, unul pe dos, plovărașul cumetriei îmbracă coatele, genunchii, gâtul și coastele României.
Și nu e doar aplicabil instituțiilor de stat ci și corporațiilor, ong-urilor, editurilor, presei sau zonei culturale.
Corporațiile susțin ong-uri nu neapărat pe criterii de eficiență, ci pe prieteșuguri legate în dormitor, cluburi sau la petreceri de copii. Banii aleargă la proiectele culturale făcute de artiști de casă, las că ăia de sunt buni o să obțină finanțare europeană, eu trebuie să-l promovez pe X, că mi-a decorat vila de la Cheia. Știu cel puțin o editură care își alege titlurile gândidu-se ce servicii o să îi facă nenea ăsta publicatu, să-i zicem Y. Nu calitatea scrisului lui Y e importantă, Doamne ferește, cui îi pasă de scris când putem să punem niște poze bune și să facem o coffee-table book superbă. Y este un cunoscut critic literar sau politician, e bine să mi-l așez la braț și să-l plimb în pași de vals prin săli de bal. Mâine-poimâine o să-mi întoarcă serviciul cu vârf și îndesat.

Lumea satului întreabă când treci pe uliță: a cui ești ghea?
Și tu cuminte spui: a lui Orez, a lui Șâșâială, a lui Păpușă, a lui Pățitu.

Ești al cuiva, aparți unei familii care te împrăștie așa cum ciupercile împrăștie sporii din care vor crește alte ciuperci. Doar că tu nu ești o mânătarcă sau un pleurotus ci ești o ciupercă d-asta rea, a piciorului.
Un fungus care a infectat tot organismul social românesc cu boala puturoasă a cumetriei.
Și deși e atât de simplu ca statul să se trezească și să se dea cu spray de meritocrație pe piciorul bolnav, nu poate să facă asta pentru că infecția s-a întins și la nas și la ochi și nici nu mai vede că are o boală și nici nu mai miroase că ceva nu e în regulă cu el.

Iar atunci când alții îi spun statului român: nu vă descălțați, rămâneți așa, că nu mai suportăm duhoarea, el se gândește că e plină lumea de închipuiți-ipocriți-simandicoși și îi privește cu mila pe care o arunci în farfuria de tablă a unui cerșetor bătrân, rămas fără casă.
Dacă ar fi avut pe cineva, un cumătru să-l ajute, nu ar fi ajuns pe stradă.

E 3 dimineața, suntem în bucătărie și bem un pahar de vin. El e fericit că Udrea a luat 6 ani de pușcărie. S-a făcut dreptate. Ia o gură de vin și se răzgândește.
Totuși e puțin. Face recurs, mai dă în gât pe cineva și să vezi că o să scape.
Mai ia o gură de vin.
Chiar și așa, ăsta e un cadou extraordinar de ziua mea.
Zâmbește în noapte generosului prieten care i-a oferit capul blondei de Buzău.
Pentru câteva minute, poate ore, poate pentru restul nopții, uită de datoriile de 30.000 de euro, uită că nu are bani să își termine lucrările din baie, că nu are bani să înlocuiască motorul stricat al mașinii, că nu are bani să își pună dinții, că nu are bani să facă un concediu în Grecia.
Nu a fost scutit, de ziua lui, de plata celor 30.000 de euro, nici nu a primit vreun sfanț din cei de care are nevoie să-și pună pe picioare gospodăria sau dinții-n gură. Dar n-are a face, e fericit.

Îmi amintesc de un alt dar, cel primit de mine de ziua mea, în 2014. 10 ani la bulău luați de Dan Voiculescu. Am luat o sticlă de vin exorbitant de scump, nu găseai vin decât la niște macaronari ticăloși care îl vindeau cu 140 de parai, greu cu șprițul în cea mai mare țară musulmană din lume, în timpul ramadanului. Am ciocnit, am râs, ne-am bucurat ca la sfârșitul unui război.
Dar nu a venit nicio pace.
Căci dacă e ceva ce uităm mereu atunci când pică un nume d-ăsta mare este că alți 70.000 de orci sunt pe banda de producție a partidelor politice din România.

Din fiecare gâtlej de pe care a zburat un cap, izbucnesc vlăstarele nemerniciei viitoare. Cresc grabnic, ca Pipăruș Petru, îți trebuie un aruncător de flăcări, bombe cu napalm, ca să îi termini pe toți. Ba nu, îți trebuie o mașină a timpului să te-ntorci la t0, momentul în care matca a depus primele ouă ale politicianului de tip nou. Să fii acolo, cu un tun cu laser, să prăjești matca și să ucizi ouăle. Să torni un cofraj de ciment de 29 de tone deasupra, să închizi locul pe veșnicie, ca pe un miez de uraniu descompus.

Contemplăm bornele optimismului pe care naiv le-am așezat în viețile noastre. Emil Constantinescu, în 1996. Și arestarea lui Cozma în 1999. Apoi Băsescu în 2004 și intrarea în UE și NATO, DNA și condamnarea lui Năstase în 2012. Ooooo, cât am sărbătorit toate astea și apoi, mahmuri de atâta libertate, democrație și demnitate, ne-am întors la serviciu, la dări, la credite, la școală și am crezut că războiul s-a terminat.
Că am învins.

Și am făcut mai multe credite, ca să cumpărăm gresie și să punem parchet și să luăm niște rafturi ca să punem sticlele de vin pe care le vom deschide când îl vor sălta pe Tăriceanu și pe Băsescu, pe Dragnea și pe Iliescu.

Și astfel, drogați cu justiție, dreptate și adevăr, vom continua să trăim viețile noastre mici, fericiți, ignorând valurile de corupție care se nasc la fiecare pietricică pe care o aruncă Justiția în imensul lac al ticăloșiei românești.