Cumetria de stat

Pe cine știi acolo?
Bagă-mă și pe mine pe listă!
Fă-mi lipeala cu X.
Nevasta rectorului e prietenă cu verișoara doctoriței mele, deci poate să-ți aranjeze să…

Dacă nu ai intrare ești într-o situație fără ieșire.
Matrixul societății românești este construit pe codul cumetriei, cine nu se poate conecta la rețea, rămâne afară, în întuneric și frig.
Când arareori, elemente extra-cumetrie reușesc să se infiltreze în structuri, sunt tratate cu precauție de către particulele pre-existente. Sunt cercetate să nu fie contaminate cu autonomie, cu onestitate, cu tupeul de a vrea să facă ceva care să contravină marelui organism cumetresc cum ar fi să ceară mai multă eficiență, mai puțină indolență.
Pe tine cine te-a adus aici, drăguță? Păi tu ce crezi, că ai ajuns la Tarom sau la Casa de Sănătate sau la Ministerul Mediului sau la Agenția Națională de Descoperire și Recuperare a Timpului Pierdut sau la Consiliul Național al Cefelor Late ca să faci treabă, să crești profitul, să îndepărtezi hoții și leneșii din sistem sau pentru că mătușă-ta sau nașă-ta au pus o pilă la șeficul sau la domn director?
Crezi că d-astea ne arde nouă, de eficienți d-ăștia care uită cine i-a adus, cine i-a introdus, cine i-a promovat?

În țara cumetriei nu există probleme ci doar soluții.
Dragă, am un băiat puturos, nimic nu vrea să facă, nu îi găsești și tu un loc la Agenția de monitorizare a spumelor la gură?
Aaaa, sigur că da. Dar mai întâi, ca să aibă mai multe șanse, zic să îl înscrii la doctorat la  horticultură.
Ce-are spuma cu horticultura?
Păi am o prietenă care e îndrumătoare de proiecte de doctorat și e plătită la numărul de doctoranzi pe care îi are. Poate știe fi-tu pe cineva să aducă, un coleg, doi, să fie mai mulți.
Și tot așa, și tot așa.

Un ochi pe față, unul pe dos, plovărașul cumetriei îmbracă coatele, genunchii, gâtul și coastele României.
Și nu e doar aplicabil instituțiilor de stat ci și corporațiilor, ong-urilor, editurilor, presei sau zonei culturale.
Corporațiile susțin ong-uri nu neapărat pe criterii de eficiență, ci pe prieteșuguri legate în dormitor, cluburi sau la petreceri de copii. Banii aleargă la proiectele culturale făcute de artiști de casă, las că ăia de sunt buni o să obțină finanțare europeană, eu trebuie să-l promovez pe X, că mi-a decorat vila de la Cheia. Știu cel puțin o editură care își alege titlurile gândidu-se ce servicii o să îi facă nenea ăsta publicatu, să-i zicem Y. Nu calitatea scrisului lui Y e importantă, Doamne ferește, cui îi pasă de scris când putem să punem niște poze bune și să facem o coffee-table book superbă. Y este un cunoscut critic literar sau politician, e bine să mi-l așez la braț și să-l plimb în pași de vals prin săli de bal. Mâine-poimâine o să-mi întoarcă serviciul cu vârf și îndesat.

Lumea satului întreabă când treci pe uliță: a cui ești ghea?
Și tu cuminte spui: a lui Orez, a lui Șâșâială, a lui Păpușă, a lui Pățitu.

Ești al cuiva, aparți unei familii care te împrăștie așa cum ciupercile împrăștie sporii din care vor crește alte ciuperci. Doar că tu nu ești o mânătarcă sau un pleurotus ci ești o ciupercă d-asta rea, a piciorului.
Un fungus care a infectat tot organismul social românesc cu boala puturoasă a cumetriei.
Și deși e atât de simplu ca statul să se trezească și să se dea cu spray de meritocrație pe piciorul bolnav, nu poate să facă asta pentru că infecția s-a întins și la nas și la ochi și nici nu mai vede că are o boală și nici nu mai miroase că ceva nu e în regulă cu el.

Iar atunci când alții îi spun statului român: nu vă descălțați, rămâneți așa, că nu mai suportăm duhoarea, el se gândește că e plină lumea de închipuiți-ipocriți-simandicoși și îi privește cu mila pe care o arunci în farfuria de tablă a unui cerșetor bătrân, rămas fără casă.
Dacă ar fi avut pe cineva, un cumătru să-l ajute, nu ar fi ajuns pe stradă.