Satul toarce ca o pisică ghemuită sub norii grei care se opresc miraculos la 3 metri de coama dealului. E verde mult și gri mult și casele somnolente cu streașini strâmbe au toate acoperișuri roșu-tomnatic.
Țipenie pe străzi.
Ba nu, încet, împingând cu pieptul aerul care pare să îi opună rezistență, o bătrână în negru trece pe lângă mașină. Are mâinile prinse la spate, ca un lider sovietic îngândurat: să apese sau nu pe butonul roșu care va aduce întunericul peste Terra? Așa arată bătrâna și mă întorc să o văd din spate.  În peisajul verde-gri-ruginiu-negru apare, neverosimilă, culoarea galben.
Bătrâna ține ca pe-un hanger o banană coaptă.
În lumea asta abia ieșitã din iarnă, atât de verde că te dor ochii de atâta tinerețe, o banană coaptă e o mașină a timpului, venită dintr-un viitor plin de răspunsuri la întrebările noastre. L-au condamnat pe Dragnea, a dat Kim Jong-un cu bomba, a ieșit Le Pen președinte?
Banana știe sigur toate ăstea dar tace în mâinile bătrânei care sigur a chestionat-o înainte. O să mor anul ăsta? O să mă îngroape lângă Ioșca?
E posibil totuși ca banana să nu știe maghiară. Nici română nu cred că știe. E o banană care vorbește fluent spaniolă și engleză, are și certificat de traducător.
Ar putea totuși să se înțeleagă cu fructele de pădure de aici, cu murele și afinele, cu fragii și cu dovleceii și castraveții, căci toți fac parte din aceeași familie. Dar toți verișorii ei din satul unguresc sunt acum doar un gând verde sub un cer gri.
Mașina trece prin pădurea de fagi. Nu știu cum arată fagii dar am certitudinea că ăștia trebuie să fie fagi. Dintre frunzele putrezite de pe jos se ițesc, ca degetele școlarilor atunci când știu răspunsul la întrebarea învățătoarei, ciuperci translucide.
Șoseaua e pavată cu piatră cubică, așa trebuie să fi fost toate drumurile în anii 50 și în anii 60 și în anii 80 când încă nu apăruseră regii asfaltului sau lorzii bordurilor.
Pădurea e atemporală, poate e doar o cută a timpului care ne va duce nu la Baraolt ci în 6 decembrie 1976, când am văzut prima banană din viața mea. Nu era atât de galbenă ca a bătrânei. Oare venea din Ecuador sau din Belgia? Chiar așa, știați că Belgia este al doilea cel mai mare exportator de banane din lume? Unde Dumnezeu le-or crește, că e clar că nu le aduc din Congo, acum că nu mai sunt colonia lor? Sau poate le aduc din Congo?
Pădurea se isprăvește abrupt și țâșnim într-o câmpie pe care berze cu un aer contrariat, ce caut eu aici?, de ce m-ai adus dragă în mizeria asta?, așa par că se întreabă, pășesc atent, cu mișcări îngrijorate, să nu se murdărească de verdele ăsta proaspăt vopsit.
Grauri se ridică în stoluri incoerente, se strâng, se risipesc, se înalță vertical și se răzgândesc luând brusc o curbă la stânga. Se joacă, îi urmărește cineva și vor să își piardă urma, sunt năuci? Habar nu am.
Conacele se surpă, copacii înfloresc alb și în restaurant, într-un acvariu imens, pești mov și portocalii deschid și închid gurile, ca și cum au renunțat să îmi mai spună ceva.
Iar chelnerul ungur zice să ne uităm la lista de deserte și eu mă gândesc doar la banana bătrânei.
Oare chiar știa dacă o să câștige Le Pen?