Vreau să-mi fac pașaport. Nu pot fără să stau la coadă, de la 7 dimineața, deși biroul se deschide la 8.30. Asta e la Brașov. Există o mașinărie care ar trebui să scuipe numere de ordine dar la ora 8.35, după ce toți ăia care au venit de la 7 și-au luat bilet, anunță sec că nu mai se eliberează numere de ordine. Mă aștept să se așeze picior peste picior și să-și facă unghiile. Mașinăria, da.
La București nu e chip să treci de un zid de oameni înrăiți de așteptare. Aici numerele de ordine sunt necunoscute, la fel de misterioase ca săpunul și pasta de dinți, miroase a transpirație, bilă revoltată și a draci. Unde te bagi duduie, nu vezi că e coadă?
Încerc rezervările pe net. Azi nu pot face. Nici mâine. Poate poimâine. Softul adus din Suceava în noiembrie a avut durata de viață a unei perechi de șlapi chinezești. Uite că peste trei zile totuși se poate. Mă arunc să completez tabelul, scriu numele, scriu ce vreau, scriu de ce vreau ceea ce vreau și dau enter.
Pe ecran, cu roșu, apare: țeaaaaapăăăăăăă!!!
Nu scrie exact așa. Adevărul mestecă tic-tac dar respirația usturoiată tot mă lovește în nară. Scrie: intervalul orar selectat este deja rezervat.
Păi cum?
Computerul acum nu mai mă lasă să selectez nimic. Dar dacă apăs pe săgeata asta și mă duc într-un nou mâine, uite că iar e loc. Refac traseul, enter, țeaaaaapăăăăă!!!
Softu e pizdit. Nu merge neam.
Mai bună e mașina cu bilete de ordine de la Brașov. Aia măcar are sinceritatea abruptă a unui sas care vrea să se culce cu tine, dar nu are unde, că stă cu mă-sa.
Sunt 131 de bonuri date. Eu am nunărul 53. Sunt mulți țigani cu copii. Număr 3 copii cu papion la 8. 45 dimineața. Mai sunt și țigănci vospite blonde care vorbesc tare. Una dintre ele zice: haoleu, nu am actu ăla făăă, trebuie sã mã întorc cu el dar sã stau iar la coadã șefu?  Păi cine ne lasă pe noi sã ne bãgãm, că uite câți sunt?
Șefu le spune că să explice situația celorlalți cetățeni care așteaptă. Țiganii cu copii, chiar și ăia cu plozi cu papion, sunt mai înțelegători. Românii sunt dârzi. Folosesc persoana întâi singular: păi de ce să te las eu pe tine, păi de ce nu ai adus actele, păi să mor eu că nu intri înaintea mea. Țigăncile blonde vorbesc cu domnu. Domnu are piciorul mic, mâini mici dar o răutate enormă.
Sunt trei birouri unde depui dosarele. Merge treaba destul de repede. Mie îmi face poză, îmi ia actele și îmi spune: păi vezi mami, s-a rezolvat.
Întreb de ce este atât de multă lume. El zice că nu știe. Dar au înebunit de tot. Nu se mai respectă calendarul clasic. Înainte, în aprilie era liniște, înainte, după Paște, se linișteau lucrurile. Acum nu. Și ei sunt doar 7 deși schema este de 27 de oameni. Și o să intre în mai în concediu. Atunci să te ții.
De ce nu angajați?
Nu-mi mai spune mami acum. E clar că nu sunt o mami dacă sunt atât de naivă. Pentru că nu au de unde să angajeze. Pentru că nu se mai fac oameni ca pe vremea noastră. El a fost sărac când era mic. Toată copilăria nu a avut decât o banană. Și aia verde. A mâncat-o după o săptămână. A fost învățat să lupte pentru orice. Nu ca ăștia tineri. Toți pică examenul psihologic. Toți sunt slabi. Crescuți în puf. Nu ai cum să angajezi oameni crescuți în puf să-ți primească actele pentru pașaport, să apese pe buton și să-ți facă o poză, să-ți spună: reveniți în 10 zile.

Trebuie niște dragoni, niște lei, niște urși grizzly care să facă asta.
7 din 27.
Nu am nici acum pașaport, tati. Nu s-a rezolvat. Nu am adus nu știu ce despre care funcționarul leu-tigru-dragon nu știa, doar șeful lui știa.
Softuri din Suceava care au hotărât că e timpul să se pensioneze. Trezit la 6 dimineața ca să stai la cozi de 4-5 ore pentru ca mașina care dă numere de ordin să nu te refuze.
Dar ce-mi trebuie atâta călătorie? Mai bine să stau acasă, pe curul meu, în superba Grădină a Maicii Domnului.
P. S. Oare firma din Suceava e tot a lui Ghiță? Oare nu există niște măști cu Tăriceanu, ca să mă bag și eu în față?