Mahmoud Darwish este Eminescul palestinienilor. Seamănă puțin cu Iaru, are ochi deciși în spatele ochelarilor, nu a scris despre plopii fără soț ci despre măslinii smulși de israelieni. A murit de inimă, complicații după o operație în Houston, Texas. Am fost la muzeul Mahmoud Darwish, în Ramallah, unde îi țin pe un scaun sacoul cu care era îmbrăcat când a plecat să moară acolo de unde face NASA lansări pe lună, apoi mai au piaptănul, tabachera, valijoara lui și biblioteca și tot felul de însemnări. Nu știam nimic despre Mahmoud, un ghid turuie și trebuie să alergi după cuvintele lui care se fugăresc în sala mică.
Ce vedem noi aici?
Este soft power, așa spune ghidul.
Soft power, intelectualii, artiștii, ei schimbă lumea, de aceea a fost un val de asasinate în anii 70-80 în care au fost uciși o grămadă de intelectuali palestinieni. Căci soft power face skanderberg cu mintea, nu cu bicepsu. Și câștigă.
Mahmoud Darwish a murit în 2008 dar începe să câștige bătălii cu mințile israeliene. Mai bine mai târziu și mort decât deloc și viu.
Anul trecut, ministrul apărării Israelului, Avigdor Lieberman, l-a chemat pe comandantul postului de radio al armatei  pentru că poemul ID Card al lui Darwish a fost discutat pe post în cadrul unui program universitar. Lieberman zice că poezia asta este Mein Kampful palestinian.
Write it down
I am an Arab.
You have stolen my ancestors’ groves
And the land we cultivated
I and all my children
Leaving nothing for us and all my grandchildren
Except these rocks
Will your government take them
Like people say?
Therefore,
Write down on the top of the first page:
I do not hate people
And I do not steal from anyone
But if I starve
I will eat my oppressor’s flesh
Beware, beware of my starving
And my rage.

Scrie aici tot, în Haaretz. http://www.haaretz.com/israel-news/culture/poem-of-the-week/1.732421
Mai nou, Israel distruge sistematic librării și biblioteci. Așa zice ghidul de la muzeul Darwish. Și mai spune că taxele uriașe au făcut cărțile imposibil de scumpe. Căci cărțile importate sunt impozitate și de Israel, pe unde se face importul, și de statul palestinian iar cele făcute în Palestina sunt tipărite pe hârtie care este importată prin Israel, deci este și ea dublu impozitată.
Cu toate astea, spune grăbit ghidul, palestinianul mediu citește 30 de cărți pe an iar literatura palestiniană scoate 200 de titluri pe an. Comparați cu cei 5 euro pe an cheltuiți pe cărți în România și cu sărăcia de titluri noi. Deși dacă stau să mă gândesc, ajungem și noi la 200 de titluri pe an mulțumită colecției Biblioteca pentru hoți.

Write it down,
I am not an Arab
But I can see
The victory is nowhere in sight.
But it is in hindsight.