E soare, cafeaua costă 3 lire și mister John Cleese e încălțat în papuci de casă negri cu blăniță albă. Stă de vorbă cu Peter, unul dintre organizatorii Byline, primul festival de jurnalism din lume. Se vorbește despre atacurile asupra presei, cât de independentă e mass-media, nu sunt soluții la lipsa de bani, la lăcomia patronilor, la atacurile rușilor, la imbecilizarea mondială.
Sunt jurnaliști germani, francezi, olandezi, sunt profesori bulgari și americani, câteva sute de oameni care credeau despre ei că nimic și nimeni nu le poate lua cârma din mână, că drumul nu poate fi decât acela pe care îl stabilesc ei și hap, Spânul a pus un cuțit lângă busolă și restul piraților au atacat pe la 4, când era somnul mai lin și acum sunt închiși în burta corabiei, cu lanțuri la picioare.
Ce e de făcut? Intelighenția e captivă ca un gând în mintea unui copil autist.
Nu reușește să se exprime coerent, se sparge în mii de gesturi complexe pe care restul lumii nu le înțelege.
Ce înseamnă Brexit, de ce e important să câștige Labour, de ce May este diavolul care va distruge țara, ce se va întâmpla în 2 ani, cine negociază ce. Lucrurile ăstea nu se discută. Se vorbește despre islam și Manchester, despre imami și ISIS, despre covfefe și…
Mâine, 8 iunie, se votează în Marea Britanie.
Salariile au început să scadă. Băncile au valizele făcute. Cameron, această Olguța englezească,  este invitat de onoare la conferințe corporate de unde pleacă mai bogat cu jde mii de euro.
Din burta vasului unde este închisă, intelighenția face planuri.
Votează tactic, gândește strategii.
Anthony Barnett explică, se aplaudă. Ian Dunt adaugă, se aplaudă din nou. Entuziasm. Victoria nu pare imposibilă. Privindu-i îmi amintesc cuvintele lui Yuval Noah Harari:
puterea supremă a omului este fantezia.
Cu toții suntem magicieni care creăm iluzii.
Aici, în cortul de la Byline, o congregație măruntă pune la cale răsturnarea unui imperiu. Nimic neobișnuit. Decât prin optimismul cumva naiv pe care îl exhibă vorbitorii.
De unde ești?
România.
Ohhh, am fost în 1987 pe vremea lui Ceaucescu. Acolo și nicăieri altundeva am simțit mirosul fricii. În Ungaria nu era așa, nici în Polonia sau Cehoslovacia.
Anthony Barnett este fondatorul lui OpenDemocracy. Scrie cărți, e om deștept dar vine dintr-o altă eră în care laptele venea dintr-o țâță, nu muls în laborator dintr-o plantă de soia.
Deși știe cum miroase frica, a uitat.
La 17 kilometri depărtare, în timp ce aici se fac planuri, 3 băieți cu un van și cuțite bagă spaima într-un oraș de 9 milioane de oameni.
Primul ministru cere întărirea controlului asupra internetului. Se pune la cale masacrul libertăților civile în numele protecției populației de inamicul care vrea să îngenuncheze Marea Britanie.
Pe prima pagină a ziarului gratuit pe care poți să îl culegi în orice stație de metrou este poza românului Florin care a lovit cu o lădiță un terorist. Pentru curajul lui, sute de britanici au propus pe rețelele de socializare ca Florin să primească pe loc cetățenia pentru că a arătat True Brit Spirit.
Cum adică?
Dacă e român, nu are cetățenie, cum a arătat el ceva ce nu putea să aibă decât dacă …și mă rog, de ce vorbim noi despre naționalism, de când brandăm cu Union Jack aruncatul unei lădițe în capul unui individ cu cuțit?

Mâine, 8 iunie se votează în Marea Britanie.
Nu există învingători, doar niște băieți care fac mai mulți bani decât alții. Iar Anthony ar face bine să își aducă aminte cum miroase frica. Sunt sigură că e dată cu parfum, dar asta nu îi poate acoperi duhoarea sulfuroasă.