Mirabila Rusie și cefereul ei

Volga curge plumb sub norii ciuciți ca un motan înainte să atace ciucurele fotoliului. E lată Volga și de aici, din Kremlinul lui Nizhny Novgorod, mă uit înspre pădurile care îi acoperă celălalt mal ca un general roman înaintea bătăliei pentru Germania. Mă simt la marginea sălbăticiei, peste apă sunt barbari în blănuri, încălzindu-se la focul care perpelește un mistreț la proțap.
E lată Volga dar râsetele triburilor pândind între copaci o traversează ușor, ca o ceată de copii pe patine.
Orașul pare strâns în el, cu teamă. Pe lângă gară, case de lemn se năruie uitate între blocuri de Fetești. Cum să nu urăști comunismul cu betoanele lui cariate, ferestre strâmbe, balcoane sparte și culori neverosimile rușinând pereții?
Hotelul Azimut pare legat cu lanțuri de patul dealului de un criminal sadic care vrea să îl pedepsească biblic. Se topește încet, pereți mâncați de ore, ploi și vânt.
În fața lui, un balon cu nacelă, din fontă, nu se va ridica niciodată deasupra râului. Statuia oximoron, o reprezentare a zborului imposibil.
Sunt multe statui din fontă în orașul vechi: o capră cu ochi bulbucați, un băiețel-lustrangiu, un chelner care te invită în restaurant, o pisică fugărind 2 pescăruși pe brâul unei clădiri. Sunt 5 cinematografe numai pentru copii, 8 teatre, 5 săli de concerte.
În Kremlin sunt 4 T-34 pe care se cațără băiețani pozați de familiile care le ovaționează agilitatea. Nizhny Novgorod s-a chemat pentru 60 de ani Gorki. A fost bombardat de nemți, fabrica de automobile a fost bombardată dar strașnicii locuitori ai orașului Gorki au refăcut-o de la zero în numai 100 de zile.
Mă gândesc la autostrăzile noastre și la programul lui Constantinescu. Mă gândesc la toate astea în timp ce mănânc icre de somon cu smântână, las să se topească pe limbă carne de pește prins pe undeva prin Baikal, nu înainte să o trec printr-un sos de hrean și afine, beau polugar cu aromă de usturoi și apoi mă reped asupra burgerului de mistreț și ren pe pat de ciuperci de pădure. E un rafinament neștiut în aromele care dansează în farfurie.
Și pâinea, să discutăm despre cea neagră cu semințe de chimen sau poate de cea cu nuci, de biscuiții cu salvie sau…
Trenul ajunge în Nizhny Novgorod. Din vagonul de dormit de clasa a 2-a coboară o stewardesă cu ochi blânzi și șapcă pusă într-o parte, eșarfă și batistă la buzunarul de la piept. Ia biletele, pașapoartele, poftiți vă rog. În compartiment mai sunt doi urși, sunt ghemuiți în paturile de sus. Primim ziar-Kommersant, primim mâncarea aleasă dintr-un meniu de 4 feluri. Primim apă, șervețele parfumate, prosoape și cearșafuri scârțâind de apret, primim papuci de casă și pastă de dinți și periuță. Toaleta e curată, glanț.
Trenul se smucește și pleacă, cel mai frumos cer din lume se desenează deasupra pădurilor de pe malul Volgăi unde barbarii stau pe spate acum, sătui după ce au înghițit mistrețul. Sunt nori roz și nori ciclam și lumina e mieroasă și ușoară, e ridicată de ceața care urcă din verdele crângurilor. Aici e începutul lumii, în Rusia asta care îți redefinește distanțele.
Totul e întins ca vocalizele făcute de un cor bisericesc înainte de a trimite un imn de recunoștință spre Dumnezeu.
E incredibil de frumos, îi spun unuia dintre urșii din paturile de sus. El zâmbește și zice spasiva și eu mă gândesc la papanași, la ceafa de porc, la mititeii opăriți și berea caldă din frigiderele nebăgate în priză, ca să nu consume, la nu se poate, n-avem, la nașul transpirat cu față de machitor, la putoarea din toaletele de tren, la gunoiul din deltă, la rahatul de câine de pe stradă, la maică-mea care m-a certat că merg la Putin, să-i dai bani lui Putin, mă gândesc la noi, românii, cum suntem noi cei mai frumoși, cum suntem noi cei mai deștepți, cum suntem noi cei mai ghinioniști căci dacă nu aveam ghinionul ăsta eram departe domnule.
Mă gândesc la capacitatea noastră de a ne găsi în oglindă grași, încercănați, palizi, chei, cu pete de la ficat și de a ne spune cu voci iubitoare, ca cele folosite de domnițe când vorbesc cu pisicile: cine e cel mai frumușel popor, cine e cel mai deștept și sexi, cald, ospitalier și talentat popor?
Noi suntem.
PS. I-am scris lui taică-miu, ca orice fiică de ceferist ce sunt, detaliile călătoriei cu trenul sovietic. Mi-a răspuns așa: o să fie și la noi așa în 2200. Ce să-i ceri, e ungur. Invidios.

3 comments
  1. ad rien said:

    Minunat scris, cu sincope in mersul gandurilor dupa votca si caviar, dar prefer Rusia din carti, filme, imagini, de la distanta. Literatura e mai frumoasa decat Rusia. Spaima de ei este inca foarte proaspata. Chiar daca a stat in frigiderul ceausist fara curent electric.

  2. Zapez said:

    wow !

  3. Zapez said:

    cat e planificata a dura experienta ruseasca ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: