Singura șansă e alcoolul

E o femeie frumoasă, cu sâni rotunzi săltând sub bluza înflorată. Are părul blond, lung, nas cârn și picioare fine, încălțate în sandale cu talpă ortopedică. Se uită în zare, visătoare, deși zarea nu există, e o parcare strâmtă în care tocmai se produce un accident. Zdrang. Un nene într-o Toyotă străveche, cu volanul pe partea dreaptă, iese inept, ca un testicul din chiloți în timp ce bagi Isaia dănțuiește, pălind în farul stâng o altă mârțoagă japoneză, tot cu volanul pe dreapta.
90% din mașinile Siberiei orientale sunt second handuri de Japonia, toate sunt gândite pentru circulația pe stânga, cui îi pasă. Cei doi șoferi rămân încârligați ca doi câini prinși de dragoste pe un trotuar aglomerat, discută, schimbă impresii, cărți de vizită, vorbe dure, vorbe ușoare, în mijlocul claxoanelor monstruoase ale celor care au rămas captivi în parcare. Nu se grăbesc defel.
Și fata cea frumoasă îi privește duios. Cred eu. Apoi observ că privirea ei zace pe caldarâm, a călătorit trei metri ca primul avion al lui Vuia, nu a putut să se mențină și s-a prăbușit în praf.
Căci ea e praf.
Acum văd gambele pe sandalele ortopedice călcând încrucișat, ca un cal la un campionat de dans. Noroc cu ghiveciul de beton în care se plictisesc niște petunii. Reușește să se sprijine de el ca să nu cadă.
El e împreună cu 2 prieteni. E o matahală în bluză hawaiană, ceilalți doi sunt un ochelarist tip contabil la colhoz și un bărbos cu aer de pedepsit să iasă cu ceilalți în oraș. Bivolul pune ochii pe fata mangă. Face trei pași, îi șoptește ceva. Ea se uită la el. Pare că singurele bastonașe din ochii ei sunt unele albe, de orb.
Îl refuză, mai are ceva demnitate.
El se întoarce la masă. Ea pleacă țeapănă, cu ochii semi-deschiși, fără să vadă însă ceva, dispare undeva înăuntru barului.
Trec 3 minute și reapare complet trează.
Sau e sora ei geamănă.
Matahala o reperează, mai încearcă o joncțiune, îi oferă ceva de băut și dispar amândoi în dosul cârciumii.
Între timp pe terasă mai calcă 3 grupuri de buriați, localnici. Unul întreabă ceva. Nu vorbesc rusă, îmi pare rău. Dar zi-i lui google și va…
Aaaa, niet rusky? Sprechen sie deutch?
Ja, ein bisßhen.
Auci, o ia la fugă, împleticindu-se. Alcoolul nu-i lasă să se miște prea iute, atârnă de glezne ca cele 99 de ocale de oțel care îl opresc pe purece să se înalțe la ceruri.
Alt snop de bețivi aplaudă și urlă ooof fidărzen, iaiaiaia, ai lăv iuuu către 2 canadience speriate care trag dintr-o narghilea.

Matahala și prințesa clampă se întorc la masa celorlalți domni cu un personaj al cărui Eu înoată pe spate în marea de vodcă din stomac. Corpul e pe avarie, în ochi s-a dat stingerea, mișcările sunt mecanice. Mă uit la ea ca la România în decembrie 1916. Cãci da, e o femeie. Viața pâlpâie mic undeva într-o provincie a corpului. Coleguții voinicului o urcă pe băncuță. Prietena cu păr lung pare acum vie și sprințară. Sau oricum, prin comparatie cu amica. Femeia ruptă se înviorează când pe masă apar câteva pahare de, bănuiesc, tequila. Nu nimerește gura, toarnă pe bărbie. Lasă paharul, se lasă pe spate și își smulge cu ură pantofii cu toc cui. Sunt roșii. Zac triști la piciorul băncuței în timp ce cele două femei beau pe repede înainte vreo 4-5 shoturi de tărie.
Ochelaristul contabil de colhoz prinde curaj. Oprește bătrânelul care vinde crini și îi cumpără blondei cu păr lung o floare. Femeia s-a întors la prostația în care am văzut-o prima oară. Cade cu nasul în crin, e plină de polen pe față. Matahala s-a reorientat către tovarășa ei, îi ia păturică și o strânge în ea și o înghesuie în el, ca să o încălzească. De cel puțin 3 ori, jenat, îi trage cu mâna lui fusta albă care i s-a ridicat până la brâu în timp ce ea își cațără picioarele pe spătarul băncuței.

Nu se vorbește mult. Se tace disperat. Bărbații așteptând ca ultimul bastion al apărării femeilor să cadă, femeile sperând ca alcoolul să amorțească toată durerea, inadecvarea, frustrarea și nesiguranța.
Luăm un kalian, narghilea cu măr. Kaliganul este pregătit de responsabilul cu narghilele, un băiat posac și negricios.
Mă gândesc că o fi vreun kirghiz, vreun tadjik.

Trag din furtunaș, scot abur pe nas ca un dragon cu sinuzită și îl întreb de unde e.
Palestina.
E chiar Mohamed din Palestina.
Ai văzut ce se întâmplă la Ierusalim? Al-Aqsa, am fost acolo acum două luni. Un angajat al iordanienilor care administrează moscheea, un nene uscat ca un băț de scorțișoară, ne-a plimbat pe mocheta roșie ca o iarbă de mare,  aruncând date și mituri și povesti din Constanta unde a fost cândva si o femeie ne-a oferit curmale zemoase, imense. Am văzut un bătrân dormind pe un fotoliu, din 1967 dormea, sperând să se trezească din coșmar. Și alți trei bărbați, întinși pe covor, ca într-un picnic de Manet.

Mohamed din Palestina mă ascultă. Apoi zice: nu vorbesc decât rusă. Și sunt din Gaza.
Îmi schimbă cărbunii de la kalian și pleacă.
Femeile bete sunt conduse către mașină, contabilul împingând cu umărul în blonda cu păr lung, matahala cărând la subraț colega paralizată de alcool.
Bânguie ceva, zbătându-se.
Și atunci văd. Sub masă i-au rămas pantofii roșii cu toc cui. Dorothy you`re not in Kansas anymore. De fapt Dorothy, there is no Kansas anymore.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: