Povestea căcatului bici.

De două ori mi s-a întâmplat să mă întorc acasă fără să mă doară stomacul de panică. O dată din Tanzania și o dată din India. În ambele situații, România reușea să arunce o umbră îndeajuns de mare încât să ferească de insolație mica mea speranță că nu suntem ultimii oameni. Parcă suntem mai bine decât ăștia din Stone Town și chiar și decât cei din Delhi.
De fiecare dată când calc într-o altă țară sunt sugușată de groază, cât de muci suntem ca nație comparativ cu finlandezii, cu ecuadorienii, cu rușii sau cu indonezienii?
Cu japonezi nu am avut niciodată nicio așteptare.
Muzeul Toyota, unul din cele trei pe care corporația le are în Nagoya, spune povestea lui Sakichi Toyoda care atunci când s-a apucat să facă războaie de țesut nu a făcut o mașinărie ci a pornit revoluția industrială în Japonia. A avut o roabă de invenții, transformând Japonia din nimeni în unul din cei mai mari producători de textile din lume.
Fiul lui, Kiichiro Toyoda, este cel care în anii `30 ai secolului XX a decis că Japonia ar trebui să își creeze propria industrie automobilistică. E adevărat că noi, japonezii, nu știm nimic despre automobile, nu avem ingineri, nu am făcut niciodată o mașină, nu avem materie primă, oțel, cărbune… Dar ce contează?
Kiichiro este fondatorul Toyota Motor Corporation, producătorea mașinii care a revoluționat transportul mondial. A început prin a lua un motor de Chevrolet și a-l diseca și re-turna pe bucăți, folosind noi și noi materiale. În prima tură de reasamblare, echipa Toyoda a obținut o putere inferioară motorului american. A doua oară a depășit-o cu 5 CP.
În 1930 Japonia importa trenuri, locomotive, camioane, autobuze, mașini, tramvaie.
Era lumea a treia. Piață de desfacere pentru americani.
În 1964, Japonia avea cel mai rapid tren din lume, 220 de kilometri la oră, în 2004 trenurile atingeau 1000 la oră. Nu există infrastructura încă pentru asemenea viteză. O construiesc acum.
Muzeul Japan Railways este o odă adusă inginerilor, designerilor, constructorilor care fac tot posibilul ca individului de rând să îi fie bine. Lui Yamaguchi și lui Yoshi, lui Takeshi și Keiko.
Nu ai de-a face cu naționalism japonez deșucheat, vezi bine, noi japonezii indiferent ce atingem facem mai bine. Nu este fală goală. Sunt fapte, cronologii, obiective, cercetări, programări, setări.
Japonezii nu se mulțumesc cu “merge și așa”. Ei nu au în viață motto-ul “am făcut din căcat bici”. Din căcat nu poți să faci decât niște biluțe cu care să arunci în obrazul guvernanților. Din căcat poți să faci îngrășământ pe care să-l pui la cei trei trandafiri care ne conduc de 27 de ani.
Din căcat poți să faci energie dacă ai o stație superbă de reciclare a fecalelor.
Japonezii sunt sigură că au una, două, 2789. Rahatul ține berile reci, încarcă iphonele și trage apa peste alt rahat la toaletele futuriste.
Dar nu despre asta este vorba.
Ci despre mulțumirea noastră cu puțin. Despre trasul de timp, despre jocul la offside.
Îl practicăm în fotbal, în politică, în educație.
Ufff, a mai trecut un an, ne spunem ușurați de parcă nu halim tot din pachetul nostru limitat de cărți de joc. Ne-am păstrat jobul și anul ăsta, nu am divorțat nici anul ăsta, copiii au reușit să păcălească sistemul și anul ăsta.
Nimeni nu vrea să părăsească defel căsuța de șotron în care a ajuns și în care și-a așezat valizele umplute cu bolovanii creșterii tradiționale : ești și tu acum om mare, cu serviciu, cu familie. Vezi-ți de treabă, pleacă ușurel capul, zi ca ei și fă ca tine, timpul trece, leafa merge.
Fă din căcat bici.
Japonezii nu fac din căcat bici. Acolo unde sunt ei nu e nevoie de bici. Fac un buton pe care apasă și mașina, nu animalul de povară pe care noi îl biciuim ipotetic cu biciul de căcat, îndeplinește lin funcția pe care trebuie să o îndeplinească.
Japonezii se uită în viitor, se gândesc la ei, peste 40 de ani, ajungând în 4 ore la Paris sau jucând poker la 1000 de metri sub apă. Și pun în aplicare visele.
Noi, obosiți să încercăm să ne facem că muncim, subnutriți căci ei se fac că ne plătesc, frustrați că biciul de căcat al vecinului pare să troznească mai bine, nu visăm.
Ne uităm de pe fundul gropii pe care ne-am săpat-o singuri la cerul traversat de o ploaie de stele și ne blestemăm destinul istoric.
Viață de căcat. Și nici măcar unul de calitate, din care să faci bici.
Mi-e tare frică să mă întorc acasă.

11 comments
  1. Dragă Raluca te provoc să te muți și să muncești un an în Japonia .

  2. Ramona Io said:

    Draga Raluca(te rog sa-mi permiti sa-ti spun draga pentru ca mi-ai devenit draga de cand ti-am citit cartile si articolele), te provoc sa te muti si sa muncesti in Japonia cel putin un an. Nu sunt de acord cu ceea ce ai scris in articol. Din perspectiva de turist totul pare misto in Japonia.

    • feher said:

      Draga Ramona, in primul rind vreau sa iti spun ca in postul de mai sus nu este vorba despre Japonia. Este vorba despre Romania. In al doilea rind, multumesc ca ma citesti.

  3. Nu știu cum este în Japonia, însă aici este exact așa cum bine ai descris!

  4. Citim in Horoscopul dlui Radu Stefanescu in EVZ:

    HOROSCOP Iată câteva dintre gândurile scrise ale imigranților japonezi în România. Declarația lui Musashi: ”So I say to Japanese that Romania is not dangerous as told and no stray dogs in Bucharest anymore, but please prepare yourself to the ultimate relaxedness, slowness and simplicity of human mind. And absolutely NOTHING is going to happen until you take any action. NOBODY is going to knock on your door, don’t wait for a chance. Nothing is going to happen in this country to make your life fun until you do it by yourself (but nothing is going to stop you either).”

    O tânără japoneză, abia venită, specialistă în reclame, spune: ”The most shocking thing for Japanese immigrants to Romania is how relaxed the people are here. It’s really difficult for me to make them understand that. People are “overly” relaxed, slow, and don’t care about too much details, but they don’t forget the most important points!”

    L-am întrebat pe Musashi ce crede despre diferențele dintre Japonia și România. ”Cred că România are o cultură și o istorie mai veche, a trecut prin multe și a învățat multe din istorie. În Japonia mai domnește exploatarea nemiloasă, sub aspectul lucrului făcut foarte bine și onorabil. Mulți mor ca proștii la serviciu ca proprietarii să se îmbogățescă nemăsurat. Într-un fel, România este superioară Japoniei. Nu contează tehnologia, clădirile, mașinile, străzile curate, civilizația și mănușile albe, ci cât de bine se simte omul în locul respectiv. Eu mă simt foarte bine în România, mult mai bine ca în Japonia” a spus Musashi.

    HOROSCOP Până la urmă, m-am uitat în ochii lui Musashi și l-am întrebat: De ce?

    De scufundarea Japoniei ați auzit, domnule profesor? Auzisem, ba văzusem și vreo două filme. Și câți japonezi credeți că puteți găzdui pe proprietățile gata cumpărate, dacă se întâmplă catastrofa, am întrebat. Cam două-trei milioane, nu ocupă mult spațiu, sunt obișnuiți cu puțin, a venit răspunsul.

  5. Baiazid Fulgerul said:

    Astia sunt romanii mei cinstiti. Cum sa nu-i apreciezi. Daca va lasa Iliescu sa scrieti lozinci “noi muncim, nu gandim” ar fi fost “noi nu muncim si nici nu gandim”. Ce conteaza ca in Japonia cultura muncii are cu totul si cu totul alta semnificatie decat la noi. Si ce mai conteaza ca nemtii, poporul cu, poate, cele mai multe zile de vacanta, sunt unde sunt. Sau italienii, care nici aia nu se dau in branci dupa munca, fac ce fac si sunt printre primele economii din lume. Ideea de calitate, adica ceea ce dezbate autoarea, la noi nu exista, noi masuram totul in cantitate. Daca e mult, atunci e bun. La fel ca cacatul pe care il mancam din belsug si de care nu ne mai saturam. Si stau sa ma gandesc: daca e atat de naspa sa muncesti in Japonia, oare de ce nu emigreaza idiotii aia?

    • Alex One said:

      Fulgerica ,Noi muncim nu gandim provine de la “nu-i luati seama ,ei muncesc nu gandesc” zisa in iunie ’90 la o intalnire cu studentii de la Arhitectura de filozoful fara opera G Liiceanu referindu-e la muncitori, ca asa-i licheaua.. Mult mai tarziu a primit replica de la mentorul sau Traian “avem nevoie de tinichigii,mecanici si ospatari nu de filozofi”. Sa vezi pocinog,a ramas mut tzutzarul lui Noica. Acum aflu de la Feher ca E.Constantinescu si Basescu aveau pe steag tot trei trandafiri pe care i-au ingrasat din belsug cu miraculosul cacat care ii provoaca autoarei articolului atata emotie.

      • feher said:

        Draga Mihai, nu prea inteleg ce ai vrut sa spui. Daca tie cacatul iti provoaca altfel de emotii, diferite de ale mele, te felicit. Fiind atat de mult cacat pe lume, faptul ca nu te deranjeaza cacatul sau poate chiar te face fericit nu inseamna decat ca esti o persoana realizata. Te invidiez.

      • Doru said:

        Te prefaci ca nu ai inteles ce vrea sa spuna: din cei 27 de ani mentionati de tine, minim 12 ne-au condus altii decat PSD…pentru informatii adevarate, nu propaganda 🙂

  6. Mihai said:

    O belea au si ei, na! Sunt xenofobi, da’ rău de tot. Dar știu sa o disimuleze bine.

  7. dana said:

    acum imi dau seama ca n am auzit in predicile de la biserica un text simplu si clar din Bible, NU TE MULTUMI CU PUTIN…. Exact despre asta este textul de aici, despre noi romanii care ne multumim cu ptuin. O sa i spun unui preot dupa slujba ca prea ne blagosloveste pe noi, enoriasii ca ne fuge mintea la altceva in biserica si nu ne rugam destul si nu avem credinta cum trebuie (adevarate toate) Dar lipseste un indem clar si simplu: NU TE MULTUMI CU PUTIN, ROMANE!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: