Shinkansenul Nozomi trebuie să plece la 12.23 dar are 6 minute întârziere. Mecanicul spune ceva agitat, o doamnă preia și ea informația și o dă mai departe ca pe o cărămidă fierbinte de care vrea să scape.
Sfârșitul lumii.
Nici Japonia nu mai e ce era.
Chiar așa, ce era?
Acum 72 de ani, pe 9 august, Fat Man a turtit Nagasaki-ul desăvârșind anihilarea militară a Japoniei. Cu 13 milioane de șomeri, criză energetică, alimentară, constituțională și identitară, pierderea coloniilor, yakuza înfloritoare, ocupație americană, dispute teritoriale cu URSS (nu există nici acum un act formal prin care cele două țări să fi încheiat ostilitățile,  Rusia- urmașă a URSS, rămânând agățată astfel în acest război uitat într-un colț pe etajeră cu vecinul de la est), Japonia nu părea să își mai revină vreodată. În 27 de ani de la bomba atomică, adică 72, Tokyo era deja o metropolă futuristă, neoane, poduri suspendate, autostrăzi cu 5 benzi pe 3 nivele, trenuri ultra rapide care, încă din 1964, fugeau cu 250 la oră, apartamente de tip capsulă, megastructuri de zeci de etaje.
Dar de ce vorbim despre 27 de ani?
Pentru că atât a trecut de la Revoluția română, evenimentul acela care a readus carnea și untul în magazine și a păstrat Securitatea la putere.
27 de ani în care, la noi, s-au construit câteva sute de kilometri de autostradă, în care s-au furat 412 PIB-uri ale Japonie din `72.
Dar de ce compar eu românii cu japonezii? Ei, se știe, sunt roboți, nu au sentimente, de la orez sau pește crud nu le vine să facă altceva decât să muncească. Noi știm să trăim, să ne distrăm, că asta e important în viață.
Drumul, nu destinația.
Atunci zic să ne comparăm cu Rusia. Cei 9289 kilometri de cale ferată ai Transsiberianului au fost construiți între 1891 și 1916. De ruși, care se știe că nu mănâncă orez și pește crud până să-și piardă uzul rațiunii, care se știe că au, ca și noi, darul băuturii.
25 de ani și rușii, cu lopeți și hârlețe, fără tehnologie, ingineri, extratereștrii, banca mondială, au făcut ditamai cezariana Siberiei, de la Baltică la Pacific. Cu pârnăiași și chinezi, cu militari și revoluționari, cu niscaiva nemți și polonezi, cazaci și evrei.
25 de ani în care Bucureștiul nu a putut să întindă mâna pân la Otopeni, paralizat de corupție, prostie, indolență, hoție.
Țara unde timpul trece invers, unde ne naștem bătrâni și murim îmbrobodiți ca niște sugari de bandiții ăștia bagabonzi care ne conduc pentru că noi suntem atât de proști încât să îi alegem. Și suntem și mai proști încât să nu înțelegem că ei sunt acolo ca să ne servească pe noi, nu clanurile lor de ciorditori securiști.
27 de ani de la Revoluție, pierduți într-o țară unde bărbați în rochii întinse peste burți imense, cu grăsime în bărbi și slinoși în vorbe, turnători la securitate, pedofili apărați de babe sărmane care nu înțeleg că părințelu le-a violat nepoțelu, decid cine câștigă alegerile și ce să scrie în Constituție.
27 de ani, anii mei, de care și-au bătut joc nemernicii ăștia inculți, troglodiți de parcă acum aș putea să zic: stop, e prost scriptul. Aruncă-l la coș, dă niște coli albe, dă timpul înapoi, fă o cafea și hai să ne apucăm de alt scenariu.
Mă rog ca japonezii să inventeze mașina timpului. Sunt sigură ca se lucrează intens la asta, într-un laborator pe undeva pe lângă Nagoya.
O vor face în mult mai puțin de 27 de ani. Și când o vor avea gata, o să fiu prima care o să  dea o raită cu ea. Destinația: anul 1989. Ziua, decembrie 22. Ion Iliescu nu ar mai ajunge la televiziune. Nici Gelu Voican Voiculescu nu ar mai ajunge la televiziune. Nici Militaru la CC, iar lista securiștilor ticăloși care au pus laba pe viitorul meu va fi publicată în primul număr al Scânteii transformată în Adevărul.
Poate chiar sub semnătura lui CTP.
Și dacă nici așa nu reușim să avem și noi un tren până la aeroport în 27 de ani, atunci mai fac o tură cu mașina timpului, de data asta mă opresc în maternitatea din Brașov, pe 10 august 1974 și mă autorăpesc, ducându-mă în Japonia. Să cresc între oameni fără sentimente, care beau sake și mănâncă orez și pește crud și nu îl au pe Eminescu să îi judece.
Generalul Douglas MacArthur spunea că japonezii sunt un popor de copii de 12 ani.
Cine n-ar prefera să trăiască în curtea școlii, decât în curtea închisorii?