Am vrut să scriu de mult timp despre nea C, un om atât de mic încât s-a născut fără suflet. Nu a mai fost loc pentru suflet de mațe, intestine și rinichi.
Nea C, ca orice om mic și fără suflet, și-a croit o carieră de succes alături de alți indivizi cu același handicap, securiști și birocrați, funcționari și politruci, șeficii de care trebuia să asculți, experții pe care trebuia să îi urmezi. Oamenii care au construit strâmb țărișoara asta după 1990, legând cu sfoară cârpe murdare și lipind cu scoci nuiele și fâșii de celofan, cum au învățat ei în unitatea militară unde au fost crescuți.
Din mâna lor au ieșit generațiile de azi de oameni fără suflet căci le-a fost călcat în picioare, smuls, ars cu țigara, aruncat la câini. D-asta avem o Românie zombie, pentru că în 1989, un batalion de morți-vii au pus laba pe putere.
Iar acum, oameni ca nea C, îndeajuns de dibaci încât să fi stat deoparte când se cerneau funcțiile, alegând una comodă, undeva la periferia conștiinței populare, sunt dați exemple de profesionalism, sunt citați ca experți, sunt priviți cu respect de neinițiați. E om mare domle dacă a reușit să stea atât de mult timp la Bruxelles, înseamnă că e bun, priceput, o valoare.
De ce nu-i dau numele întreg? Explic în articolul de pe Vice.
Dacă vreuna din voi, doamnelor, vă recunoașteți în povestea de mai jos și doriți să facem ceva, măcar acum, când nea C se pregătește să iasă la pensie, scrieți-mi și voi fi extrem de bucuroasă să pornim o acțiune în instanță împotriva lui.

https://www.vice.com/ro/article/bj7vx3/am-fost-hartuita-de-un-corespondent-roman-la-bruxelles?utm_source=vicefbrom