Muncitori, securiști, cerșetori.

Joi. 2 noiembrie.
Brașov 1987. 2 ani prea devreme.
Muncitorii din documentarul lui Liviu Tofan își reamintesc bătăile sinistre pe care le-au mâncat de la   miliție. Femeile plâng. Una din ele era gravidă atunci și și-a provocat avortul de frică să nu nască un copil vai steaua lui, că au lovit-o în burtă. De partea cealaltă e Ionaș, milițianul zâmbitor care e pălit de amnezie și nu-și amintește că a bătut ca la fasole la muncitorii arestați. Unuia din ei, la comanda lui, i s-au făcut injecții în testicole, zice Dănuț Iacob. În sală, undeva pe un rând din spate este ginerele lui Măgureanu. A primit invitație să asiste la proiecție. Nu pe ironie, ci pe bune, pentru că e o personalitate pe care o inviți la sindrofii. La final, aplaudă alături de restul de 300 de oameni, în picioare, cei 7 muncitori care au venit de la Brașov. Pleacă însă când începe scurta dezbatere, înainte să audă răspunsurile la întrebările: ce s-a întâmplat cu torționarii care i-au chinuit în beciurile miliției și ce s-a ales de colegii care i-au înfierat în fața comitetului muncitoresc al uzinei.

Oricum știe prea bine răspunsurile.
Au intrat în politică, securiștii și milițienii și-au făcut biznisuri. Toată lumea e prosperă. Copiii unora dintre securiști, delatori, politruci, milițieni poate sunt aici, în sală, personalități bucureștene pe care nu e frumos să le ignori când se întâmplă vreo paranghelie.
Niciunul dintre muncitorii săltați în 87 de miliție, cărați la București, bătuți crunt, lăsați cu sechele pe viață, cu trupurile arate și dezțelenite de pulane și pumni atât de strașnic cât să facă loc unui cancer sau diabet, niciunul dintre oamenii ăștia inteligenți, cu umor, agili, harnici nu a ajuns în politică, nici în administrație, nici în vreun serviciu sau fundație de unde să sugă bănuți de la stat. 30 de ani au fost uitați de noi, chiar și de ginerele lui Măgureanu care s-a distrat pe cinste la proiecție pentru că filmul e cu glume, oamenii ăștia 7 sunt hâtrii, nu sunt otrăviți, nu cer sânge. Sunt prea inteligenți ca să nu fi avut timp în ăștia 30 de ani să înțeleagă că nu o să primească nimic de la nimeni. Sunt copleșiți de cele 10 minute de aplauze ale sălii.
Asta le este îndeajuns.

Dacă e doar atât, sigur, cu plăcere.
Spun ceilalți câțiva domni și doamne care au venit să bifeze mondenitatea și apoi își văd de afacerile lor puturoase cu statul condus de indivizi ca Ionaș.

Vineri. 3 noiembrie
România la vedere. Acțiunile la purtător sursă a devalizării banilor publici.
Într-o sală sunt strânse 20 de persoane, presă, ong-uri. Ana Poenariu de la Rise Project vorbește de cele 500 de milioane de euro pe care Teldrum le-a primit prin contracte cu statul. Multe, foarte multe din ele, prin încredințare directă. Teldrum este una din cele aproape 400 de firme cu acțiuni la purtător, asta înseamnă că acțiunile nu sunt nominale, sunt niște pliculețe cu bani pe care le poți pasa oricui vrei tu. Și de aceea este foarte greu să identifici unde ajung banii, cine încasează. Dragnea, zice presa. Dar nu știi sigur.
500 de milioane de euro. Doar Teldrum. Societatea are țarc de vânătoare, sute de hectare de teren, zeci de clădiri. Un imperiuț născut din mintea hapsână a unui baron de Teleorman.
O grămadă de țări au interzis acțiunile la purtător pentru că sunt o sursă incredibilă de corupție. UE presează statele membre să facă acest lucru. La noi nu este “voință politică”. Și trebuie 100.000 de semnături ca inițiativa legislativă de a interzice acțiunile la purtător să ajungă în parlament. Mă gândesc la ginerele lui Măgureanu. Oare o să semneze dacă îi trimit o invitație? Nu e nimic monden, nu e cu râs, nimic fancy. Trebuie doar să semneze o petiție.

Sâmbătă, 4 noiembrie
Trenul pleacă în 15 minute. Pe culoar începe să curgă coloana de cerșetori, vânzători, surdo-muți. Țiganul știrb care pretinde că e paralizat și se târăște pe palme printre scaune se cațără în văzul tuturor pe scările dinspre partea fără peron apoi se lasă pe ciuci. Deși a văzut că l-am văzut, se oprește în dreptul mei și îmi cere bani. Îi spun că l-am văzut că poate să meargă, râd și îi fac semn să își continue reprezentația. Mă întreabă intrigat și ușor nervos de ce râd. Îi răspund că de tupeul lui. Pleacă înjurându-mă în barbă și continuă să ceară bani pretinzând că e sandilău, ignorând imperial faptul că poporul știe că este un șarlatan.

Similitudinea dintre el și Dragnea mă izbește.
Un escroc care, în văzul tuturor se pune pe cur și se trage pe palme susținând că nu poate să meargă dar care odată ce își face banii o taie în sprint și se aruncă din tren.

Un impostor care, în văzul tuturor, fură banul public, își clădește o avere uriașă dar spune că nu e a lui, că el e sărac și cinstit, că justiția e strâmbă. De ce râdeți mă? Credeți că mie nu mi-e greu să pretind că sunt sărac, când nu pot să mă bucur și eu de munca mea?

În vagon intră surdo-mutul care lasă pe mese câte o iconiță și un bilețel pe care scrie că e surdo-mut și iconița costă 1 leu. Face tura vagonului, își strânge hârtiile și ajuns în capăt dă ochii cu domnu cu integrame și reviste. Nici el nu a avut o seară bună, nu a vândut nimic. Surdo-mutul deschide gura și zice, gâjâit, așa: Târgu-Jiu, 4 ore am făcut, 6 lei. Morții mamilor lor. Băga-mi-aș pula în gura lor.
Adică în gura noastră.
Dar să nu ne enervăm, asistăm la un miracol.
Omul a vorbit. S-a vindecat. E nervos că nu mai există umanitate rămasă în noi, s-a zis cu mila și cu generozitatea. E nervos ca muncitorii din noiembrie 1987 când au realizat că partidu avea dar partidu nu dădea, ținea cașcavalul și salamul, portocalele și untul doar pentru ei. Jos Ceaușescu, Jos Dictatorul, Vrem Pâine.
Surdo-mutul vrea bani de la noi ăștia, care avem. E clar că avem, doar a mărit Dragnea salariile și pensiile. Și noi cum îi mulțumim lui Dragnea că ne-a mărit salariile și pensiile?

Vrem să interzicem acțiunile la purtător.
Mă gândesc să îi spun surdo-mutului să încerce schema asta cu iconița la PSD. Dar să nu o vândă pe 1 leu ci pe acțiuni la purtător la Teldrum. Că la 500 de milioane de euro, zic că domnu Dragnea nu simte dacă îi scapă și lui câteva mii. Și în schimbul banilor, ar intra chiar și în PSD. Căci circul ambulant al partidului are nevoie de miracole.
Poate îl ia și pe omul cu integramele. Iliescu adoră să rezolve cuvinte încrucișate. Dragoste în gură din 4 litere. Ia zi tu Victoraș, cum e? Puie?