Orfelinatul popoarelor

Mai jos e un post din decembrie 2015. Imediat dupã Colectiv. Au urmat procese rãsunãtoare în care profesori doctori emeriti, ministri, secretari de stat, parlamentari si oameni de afaceri, contractori si executori, primari si consilieri au fost audiati, judecati si bãgati la puscãrie.

S-a fãcut dreptate. Sufletele celor 64 de tineri s-au linistit si au plecat de pe culoare si saloane sã se culce. Mortile lor nu au fost inutile. Spitalele din România sunt acum un model de reformã, profesionalism, dedicare si eficientã admirat pretutindeni în lume.

Noooot.

Scandalul Hexi continuã, nimeni nu a ajuns la puscãrie, procese canci, avem Secureni si Vrãbi si alte animale mici care rod bugetele. E crizã de orice, doar de jeg, viermi si sobolani nu e crizã. Ãstia toti sunt din belsug.

De ce toate astea?

Pentru cã meritãm. Suntem un neam mic, crescut la orfelinatul natiunilor, bãtut si ars cu tigara, care nu stie decât de seful, de boss, de ãla cu muschiu gros.

Cât timp nu se gãseste un pic de omenie între urãrile ursitoarelor, o sã rãmânem la fel, periferici, frustrati, mândri si morti pe dinãuntru.

Să spunem că o cheamă Lili. Este asistenta unui mare profesor doctor care primește paciente și la o clinică privată dintr-un cartier cu rahați de câine pe trotuar, intercalați cu jeepuri și audiuri și bmw-uri tunate.

Doctorul cutreieră între două cabinete, unde femei își arată piepturile, în spatele cărora bat inimi speriate. “Am sau n-am?” se întreabă, unde am nu e o posesiune care te scoate pe plus.

Lili te trece în catastif, cu nume, vârstă, nașteri și avorturi, menstre, umori, bilanțuri ale trupului pe care trebuie să le împărtășești, să le treci în jurnalul obositului tău ghem de intestine și glande. În acest timp, să-i spunem Mili, deretică veselă cabinetul, ca o Cenușăreasă retard-optimistă, învârtindu-se imună la lacrimi și tristeți, la toporul care despică mintea atunci când mâinile doctorului depistează că dumneata faci parte dintre cele care au, nu face nimic doamnă, l-ați găsit la timp, nu vă faceți griji, sunt șanse să scăpați.

-Șiiii, ați avut colegi la spitalul vostru care au dat o mână de ajutor spitalelor cu răniți la Colectiv?

Încerc să împachetez în întrebări roboteala asta tăcută dar zgomotoasă a celor două femei, ca pe o bucată de slană într-un ziar.

Da, răspunde Lili, au fost medici care au fost acolo, la pansat. Și nu au fost oameni câteva zile, șocați de ceea ce au văzut.

-Unde au fost?

-La Urgențe. Acolo au fost. Oribil.

Mili dă din cap, empatizând cu medicii care au fost marcați pe viață de carnagiul și..

-Vă dați seama, dacă aveau secția de arși deschisă, proba…încerc să strecor o ipoteză de lucru.

Lili țâțâie, vârful limbii se lipește și se desprinde de dinții din față, mitraliind dezacordul.

-Nu, nu. Gândiți-vă! Au fost printre răniți, ăia grav, o grămadă de copii de doctori, unii chiar de la Urgențe. Dacă era dată secția în funcție, vă dați seama că se trăgeau sfori și copiii medicilor intrau pe secție, că sunt doar 5 paturi. Și atunci toată lumea ar fi zis că uite, ăștia cu pile au intrat în față și erau alte scandaluri, alte nemulțumiri. Mai bine așa.

-Da, mai bine fără secția de arși, îngână empatică Mili.

Reiau raționamentul asistentei Lili. E mai bine să nu existe o secție de arși ultra-modernă pentru că ea ar fi fost ocupată pe pile, normal, că doar erau copii de medici, e firesc ca ei să își fi băgat copiii în secția de arși, înaintea altor răniți. Și e firesc, că doar sunt și ei părinți. Dar presa cea ticăloasă sau gura lumii cea spurcată nu ar fi înțeles ceva atât de normal, corect, moral și   omenesc și ar fi atacat medicii care și-ar fi băgat copiii în noul centru și astfel, acesta ar fi devenit un măr al discordiei, care mai bine nu ar fi existat.

Poate d-aia nici nu a fost dat în folosință.

Că nu ar fi fost de nicio utilitate și numai ură ar fi adus pe pământ. De fapt, d-aia nici nu e bine să deschizi în România centre noi de tratament, că medicii imediat le vor ocupa cu rudele și prietenii, cum e și firesc, că doar sunt și ei oameni care au rude și prieteni bolnavi.

Mai bine așa. Fără. Less is more.

Profesor-doctorul dă buzna în cabinet și Lili și Mili se risipesc în încăpere, căutându-și de lucru. Nu reușesc să-mi închid gura, falca îmi atârnă a stupoare tâmpă. Oamenii nu încetează să mă uimească în rău. Nimic din ce îmi va spune profesorul nu poate să mă rănească. Mai puțin dacă va găsi o asemănare între mine și cele două vietăți pe care le folosește drept asistente.

4 comments
  1. ad.rien said:

    Multi ani metastazei nationale.

  2. DanC said:

    Acelasi lucru cand a fost cu incendiul de la Maternitatea Giulesti. Deci e uluitor: nu erau niste standarde ca lumea nici macar la o maternitate, un ‘meserias’ a venit sa surubareasca la un tablou electric. In timp ce in America (SUA/Canada) e vb de standarde la fiecare pas. N-ai voie sa pui pereti interiori pana nu vine un inspector sa vada instalatia electrica. Si asta e la case normale, d-apai la maternitati/spitale.
    Multi din “opinia publica” au sarit atunci pe nus’ce sora medicala, de ce a stat mai mult de 10 minute la buda. Really?!? 🙂 Vanatoare de vrajitoare, trebuia musai un tap ispasitor sa nu se vada ca facem ca de obicei lucru de mantuiala si ca niste standarde au fost manarite in dulcele nostru stil milenar fanariot/cocalaresc.

  3. Svengali said:

    Excelent bilet, domnita Feher. Dumneavoastra unde lucuiti ? In afara tarii banuiesc. De aia vedeti lucrurile asa clar. Din pacate cea mai mare parte din locuitorii Romaniei traiesc in Flatland si nu au posibilitatea sa inteleaga aceste lucruri care necesita un minim de perspectiva.

  4. eugen chirovici said:

    Da. Durerosşirevoltător. Ţară superbă, pe bune, Ardeal, mare, munte, alea-alea, şi milioane de inepţi, apţi mai degrabă pentru podişul Anatoliei, ori pentru condiţia umană de infern asumat şi acomodat de prin cotloanele Americii Centrale. Jegmoralşitâmpenieînmasă, de sus până jos şi de jos până sus… În fine, să lăsăm… Oricum, superb scris, ca de obicei, iar un an pe care îl deschizi citind-o pe Raluca Feher, indiferent în ce dată, e întotdeauna un An Nou! Garantat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: