Casele sunt albe și acoperite cu stuf. Oamenii care le ocupă sunt albi, unii din ei cu ruj portocaliu pe dinți, luat de pe buze, unii din ei cu umerii arși de soare, cei mai mulți dintre ei cu părul blond. În spate, în bucătării, în grădini, în garaje sunt oameni negri cu dinți galbeni sau fără dinți de loc.
Dacă te izbește ceva atunci când privești o față neagră a cărei gură se deschide să spună ceva este apariția solitară a unui canin. Incisivii lipsesc cu desăvârșire. Ce s-a întâmplat cu ei?
Richard spune că dinții sunt scoși voluntar, dinții erau primii cercetați în piețele de sclavi ad-hoc ținute sub copacul cel mare de lângă fort. Urmașii urmașilor urmașilor sclavilor renunță la dinți afirmând astfel imposibilitatea întoarcerii în robie. Athena insistă că incisivii sunt victimele sărăciei, că sunt frunzele care se pierd primele atunci când iarna dietei cu alcool și tik lovește abrupt la 25 de ani.
Tik este metamfetamină. Negrii fără dinți pe care proclamația de independență oferită prin scoaterea incisivilor nu i-a salvat de sclavia ghettoului, evadează din lanțurile mizeriei luînd tik. Zac pe trotuare, în soare, privind pierduți, tăcuți, timpul rostogolindu-se ca o minge printre picioarele trecătorilor.
Ca să își ia tik, trebuie să aibă bani. De unde au bani negrii fără dinți? De la statul condus de negrii cu dinți care au ajuns la putere în 1994, odată cu prăbușirea apartheidului. Albii s-au retras la off-side, au lăsat negrii cu dinți în față să facă politică. Albii au în mână tot, bănci, mine, comerț cu diamante, agricultură, ciment, construcții. Sistemul pus la cale de ei după al doilea război mondial continuă să funcționeze pentru că albii au nevoie de bani și negrii au nevoie de albi ca să facă bani pentru că ei nu știu să facă bani, ei sunt luptători pentru drepturile omului, ei sunt luptători pentru pace, ei sunt luptători pentru dreptul negrului fără dinți de a avea bani ca să își cumpere tik.
Țara întreagă arată ca un tiramisu, cu cremă albă ascună sub un strat subțire de ciocolată rasă deasupra. Ciocolata rasă de pe coate de luptători care în 24 de ani de când au luat puterea-în teorie, căci niciodată puterea nu a fost la ei-au reușit să vâre în gard căruța națională. Dar nu-i nimic, căruța e rezistentă, a fost făcută să reziste de către mecanicul alb care a clădit-o.
Nimeni, alb, negru, colorat, nu e mulțumit cu randamentul și rezultatele guvernului negru. Toată lumea, albi, negri, colorați, crede că guvernul este corupt, un vulpoi scăpat de la circ intrat în cotețul de găini, ucigând clocitoarele, spărgând ouăle, înghițind puii într-o criză lacomă de a recupera timpul petrecut în lanțuri, sub biciul dresorului.
Sistemul public de educație s-a prăbușit. Dacă ajungi pe mâna sistemului public de sănătate, ești mort. Albii își ridică garduri electrificate în fața caselor albe cu acoperiș de stuf. Negrii ocupă dealuri și văi, își construiesc cocioabe din tablă, bețe și folii de plastic și apoi cer guvernului să le tragă curent și apă, să le facă bude, să îi scoată din rahat și din gunoi, să îi ajute să trăiască și ei ca niște oameni căci d-aia i-au votat, pentru că le-au promis că vor avea o viață mai bună. Guvernul spune că rezolvă, dar nu are bani. Căci guvernul fură zeci și sute de milioane de dolari, căci foștii luptători ajunși guvernanți au familii, prieteni, clanuri și familiile, prietenii și clanurile trebuie să stea și ele undeva. Așteptați un pic să îmi fac și eu casă și apoi mă ocup de casele voastre, a zis președintele Zuma și și-a construit o colibă de 42 de milioane de dolari.
Din ce? Din banii micului negru care trebuie să meargă de câteva ori pe zi câte 15 minute de la bordeiul unde dorm 9 oameni până la șirul de căcăstori pus de consilierul local, negru ca și el, la marginea giganticei tumori imobiliare crescute pe marginea drumului.
În ăstea 15 minute, se întâlnește de 89 de ori cu cei care vând tik. Sau arme. Sau amândouă. Cum își fac loc drogurile și pistoalele în maghernițele îngenuncheate sub eșecul promisiunilor de viață mai bună? Sunt aduse de poliție. Căci poliția trebuie și ea să mănânce și guvernul nu are bani să o plătească așa cum trebuie, țara e săracă, a fost suptă de albii cei răi care, apropo, niciunul nu a răspuns în fața legii pentru crimele apartheidului. Cum am putea să îi băgăm la pușcărie pe singurii oameni care știu să piloteze racheta asta numită economie?
Poliția vinde droguri și arme negrilor fără dinți care trag în alți negrii fără dinți, că albii sunt bine păziți și negrii cu dinți sunt eroii lor, cei care i-au scos din sclavie, nu tragi îjn eroi.
Negrii cu dinți țin cu dinții de scaune, sute și sute de dosare de corupție în care sunt implicați sunt clasate, dispar, sunt puse bine.
Mai rău de atât nu are cum să fie. Aici și albi și negri și colorați gândesc la fel.
E soare, marea e turcoaz, Gerhard a pus roșii inimă de bou cu semințe aduse din România și i-au crescut mari și zemoase, vinul e fantastic și stridiile sunt enorme.
E totuși o țară frumoasă în care se trăiește foarte bine, zice Gerhard și eu mă gândesc la țara mea de la 10 ore depărtare unde nu e alb și negru ci doar oameni gri, care pleacă atâta timp cât mai au incisivi în gură.