Ei nu se vor opri decât în noi

Fermierului alb conationalii sãi negrii i-au ucis familia. Trãieste acum la granita luciditãtii, in fierbinteala orãselului St Lucia unde hipopotami si crocodili trec strada în crucea noptii. Desi noul presedinte al Zimbabwe invitã fermierii înapoi, omul ciuntit din fata mea nu se va întoarce. Nu mai crede în nimic. Nici mãcar în rãzbunare.

În turneu în Africa se joacã piesa: Vântu schimbãrii. Democratie nu jucãrie.

Spectatorii sunt legati cu lanturi de scaune, au gurile cusute si mâinile le aleargã în aplauze ritmate de fiecare datã când un nene cu un taser gigant îi curenteazã între omoplati.

Zimbabwe, Gabon, Zambia sau Africa de Sud, toate sunt niste farse ieftine puse la cale pentru linistea investitorilor. Economia sã duduie, FMI sã aprobe si sã sarã cu fondurile, banii sã intre în buzunarele politicienilor si de acolo sã plece parandãrãtul spre birocrati de la New York sau Bruxelles.

Stiati cã primii 42 de miliardari ai planetei au averea egalã cu cea a 3,7 miliarde din cei mai sãraci pãmânteni?

Anul trecut am scris asta în revolutionarul ianuarie când, vorba PSD-ului, am îndrãznit sã cred.

Acum, ca fermierul alb cu familia ucisã, nu mai cred nimic. Sperantele au fost violate si spânzurate în primu pom de costumele negre ale lui Dragnea, Tudorel, Tudose, Iohannis.

“Cheran Michoacan nu este un armean care vinde cafea la Sulina ci singura localitate din lume unde poporul a eliminat partidele politice și acum se gospodărește poporul singur, ca un om mare. Nu există criminalitate, nu există trafic de droguri, nu există corupție. Guvernul federal este obligat să lucreze cu noile autorități chiar dacă acestea nu fac parte din rețelele lor de baroneți locali, ci sunt niște pârliți de țărani. Iar banii veniți de la guvernul federal sunt investiți în șosele, clinici și școli. Poate și în cârciumi, dar asta nu pare să facă rău nimănui.

Mexicul e o țară atât de coruptă încât au plătit o altă țară ca să fie pe primul loc în topul celor mai corupte țări. Partidele politice sunt tripozi gigantici care adună popor, îl storcoșesc în măruntaiele lor metalice și apoi fertilizează ogoarele cu sângele victimelor. Santa Anna a vândut Texasul americanilor, toată lumea știe că a luat o grămadă de bani ca să se arunce la pământ, cu mâinile strânse pe aurul din buzunare, urlând: mă predau, înfruptați-vă, nu pot să fac nimic să vă opresc. Zeci de ani mai târziu, președintele Salinas a vândut tot ce înseamnă companie petroliferă, acum mexicanii scot țiței, îl exportă pentru prelucrare în State de unde importă benzina care, atunci când dolarul umplut cu heliu se ridică în stratosferă, ajunge să coste enorm și să scoată poporul în stradă.

De ce nu rafinați aici petrolul? Nu putem. Salinas a închis rafinăriile.

Tot el a privatizat căile ferate, a transformat gările în muzee și a lăsat doar câteva linii pe care americanii de la Kansas South își plimbă trenurile. Pe vagoanele pline cu minereu sau petrol scrie Make America Great. Dedesubt, în praf, scrie Make Mexic Insignifiant.

Apoi a venit alt președinte care a privatizat compania de apă și apoi altul care a dat și el la pește cu dinamita și am ajuns la Pena Nieto și la guvernatorul din Veracruz și ăla din Chiapas, amândoi cu numele Duarte, amândoi hoți, dar ăla din Veracruz și criminal, a ucis 17 ziariști, a luat banii de la gura canceroșilor, ciumă bubonică nu om.

Poporul îndură așteptând ca cerurile să se despartă și Santiago Matamoro să coboare cu sabia în flăcări și să-i spintece pe ticăloși. Dar Santiago întârzie, a ațipit, e obosit, nu are chef de ieșit din casă și nu vine. Și oamenii nu reușesc să iasă din așteptarea asta care este viața, plasele cu responsabilități sunt prea grele așa că preferă să le lase jos, să se pună pe ciuci la umbră și să bodogăne lipsa de opțiuni și viitorul de căcat pe care îl au.

Nu avem nimic de făcut, spun oamenii cu voci mici și apoi se întorc la țuici și la destinele lor mobilate cu spaimele părinților lor, cu modele în care slugărnicia e o virtute.

Pe marginea autostrăzii 57 care duce în nord sunt capele negre, ale Sfintei Morți. Aici se opresc să se roage sicarioșii. Cer morții să îi ajute să scape cu viață din atacul pe care urmează să îl dea.

Aprind lumânări și aduc ofrande morții ca să obțină viață.

Paradoxurile crează cele mai puternice reacții. Iar biserici noi așteaptă să fie fondate în această lume cu speranța tocită ca o banchetă de Dacie 1300.

Mă rog ca lumea să vadă că înainte de orice îți trebuie comunitate, că orgoliul trebuie părăsit în pădurea neagră, fără busolă, hartă sau vreo feliuță de pâine pe care să o fi presărat pe drum ca să știe pe unde să se întoarcă. Mă rog să înțeleagă că ei sunt ei și noi suntem noi și că ei sunt unde sunt pentru că noi i-am lăsat să ajungă acolo. Pentru că nu ne-a păsat. Pentru că l-am așteptat pe Isus, pe Iliescu, pe Băsescu să ne salveze.

Mă rog ca mâine lumea să fie iar în stradă pentru că ei au mai mult de pierdut decât avem noi de câștigat și orodonațele vor fi date.

Mă rog să luăm exemplu de la Cheran Michoacan, care nu este un armean ci un grup de țărani care au înțeles că nimeni nu va veni să îi ajute și că puterea politică e o iluzie.”