Vecinii de la parter sunt intelectuali. Ei sunt și șefii informali ai asociației de locatari. E un bloc mic, cu 8 apartamente, 2 neocupate de 3 ani de când m-am mutat aici. Nu este deci o asociație de locatari, ci un mic trib de dothraki pensionari, rătăcit la marginea deșertului. Familia de la parter, intelectualii, a luat pe numele ei factura de apă. O împart apoi pe apartamente după un algoritm interesant. Deși ei își spală mașina și udă grădina, plătesc la fel cu tine, care nu speli mașina și nici nu uzi grădina pentru simplul motiv că tu ești chiriaș, ești un picuț mai tânăr și vin oameni la tine în vizită.
Chiriașul e subom.
Asta crede familia de intelectuali de la parter și părerea e împărtășită de văduva de la etajul 1 care, deși stă vis-a-vis de nebuna blocului care urlă, bleastemă, rage și trântește ușile la 2 dimineața înjurând securitatea, nu este deranjată de crizele acesteia. Nebuna este proprietară, poate să facă ce vrea la ea în casă, are drepturi.
Intelectuala de la parter-fostă profesoară, este acră și plină de reproșuri. Soțul, inginer pensionar, coboară în gânduri ca într-un beci după gogonele, e atât de prins cu borcanu de 5 kile de gânduri încât niciodată, dar niciodată, nu a fost în stare să spună Bună ziua.
De ce ar face-o? Sunt doar o chiriașă. Și încă una căreia îi intră o grămadă de oameni în casă tocind scările, respirând aerul blocului, consumând lumina de pe hol.
Dar stai, că instalația electrică s-a stricat. Pipăi cu vârful cizmei treptele ca să urci până la doi, bâjbâi cu mâinile împrăștiate, căutând pereții minei Moria. Intelectualii de la parter, șefii blocului, nu au problema asta, deschid poarta și țuști la ei în casă, la lumină.
Plătesc eu reparația, îi spun văduvei de la etajul 1. Doar faceți ceva, că uite, o prietenă a căzut în fund, și-a fisurat noada pe scări din cauza întunericului.
Văduva dă din cap înțelegător și spune că va lua măsuri, va vorbi cu pensionarii-intelectuali și va rezolva problema. Plec două luni din țară și mă întorc la o realitate inedită. RENEL a constatat că are contract de furnizare a curentului pe spațiile comune ale blocului încheiat cu o persoană decedată, anulează deci contractul și cere unuia dintre proprietari să preia contractul pe apartamentul său. Proprietarii se codesc, nu ar prea vrea o asemenea responsabilitate, așa că RENEL taie complet curentul pe scară, adio interfon. Intelectualul-inginer nu se pierde cu firea, pune o yală nouă, face chei, cere bani locatarilor pe chei și bâjbâiala continuă pe scara blocului, în tăcere, căci nimeni nu suflă o vorbă despre asta, nu în public. Bezna e o normalitate la care cu toții am achiesat-ah cât îmi place cuvântul ăsta, noi, chiriașii, că suntem suboameni și oricum părerea noastră nu contează, ei, proprietarii că nu pot fi obligați să își asume un astfel de contract. În definitiv cine știe de ce a murit mortul cu contractu RENEL? Poate de la atât de multă responsabilitate care a apăsat pe pereții inimii, i-a rupt ventriculul drept și dus a fost. E mortal un contract d-ăsta, mai bine bezna de pe hol decât cea eternă.
Blocul meu e țara mea.
Proprietarii sunt niște idioți inepți, incapabili să administreze prăvălia. Desigur, prostia e umezeala care atrage igrasia răutății. Proprietarii sunt românii care nu vor să vină chiriașii, străinii, să le spună lor cum să facă treaba. Proprietarii nu vor banii chiriașilor să repare ce e stricat, preferă să strice de tot, după principiul otrăvirii puțurilor și incendierii ogoarelor. Decât să fie bine pentru toată lumea, mai bine să ne fie rău tuturor. Și ce dacă văduva își poate rupe și ea capul pe scări, faptul că știe că eu am un etaj în plus de străbătut, deci șanse duble să îmi rup capul, o face fericită. Așa, nu o să mai vină atâția oameni străini la noi în bloc și ei, proprietarii, vor trăi fără frica invaziei, în urletele dementei care înjură securitatea.
Nu ne vindem țara. Nu vrem străini în bloc. Eventual, să se intre cu buletinu. Cei cu soț în zilele pare, cei fără soț în cele impare.
Suntem pierduți.
România stă pe o cracă pe care o taie veselă de sub ea, sperând că în cădere va stâlci străinul oprit să facă pipi la rădăcina stejarului.
Intelectualul român ceaușist, cel care citea America ogarului cenușiu și spunea bancuri cu Lenuța la poarta raiului, înrăit de pensia mică, de Becali, Udrea și Ponta, de Nețoiu și Gâdea, de Soroș și Badea și Ghiță, nu vrea decât să producă durere. Și dacă în timpul acțiunii, un șrapnel se înfige și în el, îl primește fericit, căci asta înseamnă să fii erou.