Veniți cu noi să ne luăm țara înapoi

Acum 3 ani, la Frontline, am organizat o dezbatere despre primele mineriade, ălea din ianurie și februarie 1990 care l-au măturat pe Mazilu din calea binomului Iliescu-Roman. În costum, cu pletele în vânt, a apărut Miron Cozma care mi-a sărutat galant mâna, apoi mi-a dat o carte de vizită. Citind despre pogoul de azi de la curtea militară de apel unde se judecă dosarul Mineriada, am zis să vă desfăt cu articolul scris atunci, imediat după o seară dramatică petrecută alături de faimosul lider sindical, un Cozma care nu a reușit să fugă în Costa Rica sau măcar Serbia, căci pe vremea lui nu se purtau șiretlicuri d-ăstea rușinoase.
Reprivind cartea de vizită a lui Miron, realizez că băieții ăștia testează de o grămadă de timp conceptul de stat paralel, dăcât că n-am fost noi atenți 🙂

 

 

Pe cartea de vizită a lui Miron Cozma scrie cu roșu pe fond galben: Partidul Social Democrat al Muncitorilor. La mijloc: Miron Cozma președinte. Mai jos, pe o bandă roșie, zice, de data asta cu galben, ”pe-al nostru steag e scris unire”. UNIRE e scris mai mare, ca un pumn care se repede în masă și întrerupe pălăvrăgeala din jurul ei. Pe versoul cărții de vizită, tot cu roșu pe galben avem așa: Viața noastră nu depinde de bogăție sau sărăcie, de influențe externe, forțe politice sau alte împrejurări ci de scopul nostru în viață. CREDINȚĂ, MUNCĂ ȘI DREPTATE. Dedesubt lupul dacic și o nouă rostire: Noi nu suntem urmași ai Romei! Reapare banda roșie pe care suntem invitați cu majuscule: VENIȚI CU NOI SĂ NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI!

Social-democrat dar naționalist tulburat, de rit celt și clar bisericos-ortodox, care vrea să se unească cu cineva dar să-și ia și țara înapoi de la altcineva. De la cine? De la discarii ăștia care au pus mâna pe ea. Discari sau electrolovări sau poate chiar rapperi sau jazzmeni.
Miron Cozma anunță că el este rocăr și, se știe, rocării nu au fost niciodată comuniști. Dimpotrivă. Are plete, chica aceea cunoscută, pe care a ascuns-o sub cască ani de zile, prinsă într-un coc și ținută cu-o șurubelniță.
Ștefan îmi șoptește amuzat: Raluco, domnul e mai bine vopsit decât tine.
Are dreptate. Cozma umblă cu cioara vopsită pe cap.
Se declară dușmanul numărul 1 al tovarășului Iliescu pe care el l-a arestat, cu alte cuvinte l-a reținut în timpul mineriadei din 1991 când doar Rațiu-fraieru de Rațiu și cu democrația lui de 3 lulele, l-a scăpat pe Iliescu căci altfel rocărul din Valea Jiului îl dădea cu capul de masă cântându-i în răstimp ”this is the painkiller”.
Miron Cozma se dă nebun.
Dar nu e.
Miron Cozma se dă surd.
Dar nu e.
Miron Cozma țipă, vorbește peste ceilalți, presară informații și îi cere procurorului Voinea să îi confirme spusele. Acesta o face. De multe ori o face. Iar Miron Cozma, agitând un dosar arată publicului tăieturi din ziare, dovezi că este liderul sindical numărul 1 în lume, rocărul numărul 2, DJ-ul numărul 3. A fost DJ la 303, pe vremea lui Ceaușescu. Știe cu muzica. Asemeni lui Pied Piper, Cozma a dus șobolanii afară din oraș, cântând la fluieraș. Apoi a fost băgat la zdup. Mult mai apoi. A stat 10 ani și acum e victimă.
Proștilor, ne spune, proștilor, l-ați crezut pe Iliescu atunci când a spus că sunt minerii cei care v-au bătut în 1990. Nu eram noi, era armata. Colonelul Cuchi Borislavschi a bătut studenți, colonelul Ion Nicolae a spart casa lui Rațiu.
Miron Cozma se dă nevinovat.
Dar nu este.
Se ridică în picioare și îl înfruntă pe Vișan, un domn în vârstă care îl întreabă naiv, dacă are remușcări. Niciuna. Așa zice Miron, cu ochi sclipitori și chică înfoiată. Are 61 de ani, niciun rid și nici oameni pe conștiință. Căci nu are una.
Miron Cozma se dă social democrat, dac liber, credincios, unionist, rocăr, luptător pentru dreptate, luceafăr al huilei, subinginer, Frodo Baggins of the Shire, Batman și seara, după orele 23, Robin.
Și este. Din fiecare câte puțin.
Dar în primul rând este un coșmar care îl bântuie pe domnul Vișan care, atunci când primește în obraz flegma lipsită de remușcări trimisă de fostul lider al minerilor, e luat pe sus de un val de emoție și începe să plângă.
Veniți cu noi să ne luăm țara înapoi, scrie pe cartea de vizită a lui Cozma. Dar țara a fost mereu a lui și niciodată a noastră.