În decembrie 2000, Convenția Democrată crăpa înecată cu un candidat în plus la alegerile prezidențiale. Doi economiști, unul de bancă națională, unul de bancă mondială, doi tehnocrați, cum nu de puține ori ne sunt prezentați băieții care împing sicriul pe scara întunecoasă a blocului Puterii.
Moștenitorii Convenției s-au bătut pe cănile de cafea cu Boss și pe scrumierele Țigaretei 2 și apoi s-au împărțit la PD și PNL, și de ce nu pe la Alianța pentru România a lui Meleșcanu sau Uniunea Forțelor de Dreapta a lui Vosganian. Și, firește, la PSD, cel mai mare angajator, partidul-stat, partidul-viitor.
Când noi dormeam somnul vegheat de Iliescu, Meleșcanu și-a garat organizația-trotinetă la liberali, apoi Vosganian a venit și el cu micuța turmă de forțe de dreapta și le-a băgat în stâna liberală și uite așa, la alegerile din 2004 doar țărăniștii au rămas pe afară, căci cine să invite la dans un moș rupt de artrită care-ți umflă capul cu amintiri din pușcăriile comuniste.
Apoi nea Călin s-a certat cu nea Traian și apoi liberalii au dat mâna peste țară cu pesedeii lui Ponta, Dragnea, Hrebenciuc, Năstase și cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, Ion Iliescu. Și apoi USL a câștigat alegerile și de atunci, de 10 ani, sunt la putere.
Mai puțin anul când 64 de tineri au ars la Colectiv iar cei care nu au murit pe loc au primit cadou de la sistemul sanitar o plăsuță cu nozocomiale flămânde. Și atunci a venit la putere Soroș prin fiul său Cioloș.
Doamne, există speranță, s-au băut șampanii, morcovii au început să iasă din fund, zâmbetele să se dezghețe, tinerii nu au murit în zadar. O știți pe asta cu tinerii nu au murit în zadar? E scoasă mereu din cutia cu trabuce de Che Guevara-ul de serviciu, arde cu fum iute căci e uscată complet.
Ajungem în noiembrie 2016 când, ce să vezi, aceeași poveste ca în 2000, strategiile nu-s multe și ăsteia i-a venit rândul. Cioloș apare ca imagine a USR, Cioloș apare ca imagine a liberalilor, cu cine ești bre, cu alb-albastru sau cu galben-albastru?, el nu răspunde, nu știe ce să zică și oricum nu se grăbește, e ardelean, ăștia se știe că mestecă bine înainte să înghită că nu-i bine să ai probleme cu stomăcelul. USR și liberalii intră în parlament, își pun poșeta pe un loc și zic că-l păstrează pentru Cioloș, s-a dus să-și cumpere țigări și portarul nu l-a mai lăsat înăuntru după începerea reprezentației. Și anul trece, lunile trec, Cioloș stă la tutungerie indecis, să ia țigări sau bomboane cubaneze, care îl ajută mai bine să scape de mirosul puturos care îi vine din gât?
Platformă, partid, mișcare, uniune, alianță.
La anul sunt alegeri europarlamentare, nu poate să-și permită să mai aștepte. Și apoi, după asasinatul de pe peronul USR al lui Nicușor, țara are nevoie de un personaj pozitiv de sex masculin. Pe sub plasturele Iohanis, partidul liberal a făcut puroi. Și ei așteaptă pe cineva să le schimbe pansamentul.
Cioloș ezită în fața dulapului cu ideologii.
Ce să fie, de stânga, de dreapta, de centru stânga, de centru dreapta? Să-și pună espadrilele Podemos, e sărăcie, corupție, nevoie de solidaritate. Dar nu-i place talpa, e din sfoară, ce fel de tehnocrat se încalță în espadrile?
Să-și ia cizmele de cauciuc ale popularilor pe sub costum și să iasă la astupat gropi în București? Ar fi o variantă, dar cauciucul ține umezeală și el are oricum picioarele mereu reci.
Să-și ia pantofii lui En Marche? Piele, vârf ascuțit, un pic de toc să-l facă mai înalt? Asta ar fi cea mai bună soluție. Cioloș se încalță și iese pe ușă, în bătaia blitzurilor și aplauzelor fanilor strânși afară.
Undeva, într-un birou din Banca Națională un fost ofițer DIE zâmbește încântat și-și sună colegul, fost ofițer DIE, la Bruxelles.
Dacă știi răspunsul la întrebarea: de ce au murit tinerii la Revoluție, dau un vin de la mine de la podgorie. Te pup.