Sfântu Gheorghe și lectura

Azi e ziua cărții. Aș fi putut să pun o poză cu raftul cu ultimele lecturi sau cu lecturile viitoare dar mi-am zis să vă servesc încă o bucățică din trilerul psihologic pe care încă îl mai festonez intitulat: Cea mai lungă crimă din lume.
Sau cam așa ceva.
Dacă dă domnu să îi placă lu editura, vă anunț cum facem mai departe.
Până atunci la mulți ani lu cartea de ziua cărții care, ce să vezi, este fix de sfântu Gheorghe, cel care, prin lectură a înfrânt balaurul.

“Ura este o rotiță pe care oamenii căsătoriți de 40 de ani aleargă ca niște șoricei agitați, e necesară ca să îi țină în formă. Fără ură nu ar avea nimic, ar pluti în liniștea vidă ca un gunoi cosmic, lipsit de gravitația pasională a țelului.
Ura este o construcție vitală a relației de cuplu. Scandalurile, înjurăturile, bodogănelile sunt sania făcută vara pentru iarna vieții, când ceva trebuie să ardă în cămin, să nu crăpi de frig. Iubirea piere prima, copiii sunt de mult plecați, îți trebuie vreascurile urii.

Ele fac pălălaie, mai pune iubito niște ură în vatră că s-a făcut frig de la atâta indiferență.

Mily și Vick nu dorm de 38 de ani împreună. Când m-am născut eu, dormeau cu frate-miu în pat și eu în pătuț. Când ne-am mutat, eu am dormit cu maică-mea și frate-miu cu taică-miu. Când Vlad a plecat la facultate, taică-miu s-a mutat în camera liberă, eu în camera lui și a lui Vlad și maică-mea a rămas singură în sufragerie. Apoi am plecat eu și ei doi și-au păstrat cetățuile, întărindu-și pozițiile, au săpat șanțuri de apărare și au ridicat metereze și mai înalte pe care au așezat arcași și butoaie cu ulei încins.
Zilele aveau un program precis, chiar și după ce Vick a ieșit la pensie la 50 de ani profitând de falimentul institutului.
-Un puturos, toți bărbații cu pregătirea lui și-au luat un serviciu, ceva, au încercat să mai facă niște bani. Dar el, comod ca ta-su, nimic. S-a mulțumit cu pensia, cum să trăim amândoi din pensia asta mică? Cine m-a blestemat să am un bărbat că ăsta, nu știu.

Puturosul nu s-a bucurat prea mult de pensie. În serviciul casnic era trezit la 8 dimineața și începeau corvoadele casei. El ducea gunoiul, dădea mâncare la pisicile strânse în grădina din spatele blocului. El ștergea praful, peste tot, în fiecare zi, în timp ce ea dădea harnic cu aspiratorul, apoi el făcea salată (vara) sau tăia slăninuța (iarna) și ea pregătea masa, scoatea fundurile de lemn și farfurioarele și paharele și punea ibricul pe foc.

Apoi, spălau vasele, le puneau la loc și se pregăteau să plece în oraș sau la piață sau la bibliotecă, la biserică sau la plimbare în lumea nouă care creștea pe câmpul pe care Ceaușescu punea cartofi sau grâu și în care noi, copiii, am găsit prin `84 un fetus împuțit, lăpădat de o femeie disperată.

A venit miliția atunci și a cercetat lanul pe care Ceaușescu pusese grâu, nu puteai să furi grâu, ce să faci cu el, că trebuia măcinat. Nici sfecla pe care o punea Ceaușescu nu era bună. Doar cartofii. Familii întregi, cu săpăligi, orbecăiau în bezna nopții, scormonind după cartofii din avutul obștesc, speriați că vor fi văzuți, pârâți, închiși pentru că au furat piciocii neamului.

Mulți ani după revoluție, în locul în care Ceaușescu punea grâu, sfeclă sau cartofi, au crescut doar haite de câini vagabonzi și grădinile locatarilor din blocurile de la marginea orașului au început să muște din pământul buruienos. Iar mai nou, în ultimii 15 ani, și-a făcut loc o cârciumioară care arată așa, pe picior de plecare, înjghebată în pripă de un cetățean care știe că mâine, dacă ar vrea, miliția acum poliție ar putea să-i radă stabilimentul. Și apoi, daaa, asta a fost momentul în care Mily a știut că Dumnezeu și-a întors fața spre ea căci la nici 100 de metri de blocul privind munții a apărut triada Carrefour-Kaufland-Selgros. Acum nimeni nu se mai uita la zăpada de pe fruntea Pietrei Mari ci spre containerele metalice ale supermarketurilor-parc căci toată activitatea comunității s-a mutat între rafturi unde pensionari și casnice își plimbă paltoanele vechi jonglând cu prețuri, planuri și procente care arată dezvoltarea fără precedent a zonei.
-O să vezi că apartamentele de aici o să coste o avere. Ai de toate, aer curat, transport aproape-practic ești la 25 de minute de centrul orașului și la 1 minut cu mașina de magazine.
-Sunteți la mama dracului, cine ar vrea să stea în câmp?
-Cum dragă, doamna Marcu de la blocul vecin a vândut cu 90.000 de euro un apartament de 3 camere, mai mic ca al nostru și Leni de la blocul grecilor a luat 75.000 pe unul de 2 camere.

-Bați câmpii. Ai văzut tu contractele, ai numărat tu bănuții ăia, sunt niște distruse care …

-Sunt niște femei oneste și nu au niciun interes să mă mintă pe mine.”

De restul vă puteți bucura, așa cum v-am promis, după ce zice editura: bine băi Feher, uite că poți să scrii și alte tâmpenii decât preumblări prin Mexic.