În părculețul de lângă prefectură sunt îngropați morții revoluției din 1989. Au gărdulețe din fier forjat ridicate în jurul mormintelor, nu sunt făcute să țină afară pe nimeni, au 30 de centimetri înălțime, un copil de 2 ani poate să le sară. Gărdulețele sunt puse ca să delimiteze suprafața alocată fiecărui mort și astfel vezi cât de mici sunt morții revoluției. Pe vremea aia se mânca prost, oamenii nu ajungeau vreodată mari. Sau poate erau doar niște puști de 12 ani. La capul unui mormânt, sprijinindu-se de cruce, un cetățean face pipi. E duminică, soare, a băut o bere și acum s-a tupilat după mormintele ăstea ascunse sub ogrăzi în care nu crește nimic, amenajate riguros de asociația de luptă cu uitarea, și face pipi. Oftează din rărunchi când termină, se uită precaut în jur, mortul 1 tace, mortul 2 tace, mortul 3 mormăie ceva, îl știe pe ăsta, mereu a avut ceva de comentat. Dar mai lasă-ne domnule în pace, d-aia am murit noi la revoluție ca să vii matale acum să comentezi că fac pipi în parc? Și, în definitiv, cine e boul cu ideea să pui cimitiru în parc, adică mâine, poimâine, puneți morți în sensurile giratorii, unde e pământul scump și panseluța de 3000 firul!
Mortul 2 îi dă dreptate domnului cu vezica slabă și se întoarce pe-o parte.
Mașina intră ca o ampicilină pe gâtlejul Făgărașului, două benzi pe sens decupate în defileul urban, blocuri în stânga, blocuri în dreapta. Ce este în spatele blocurilor?, mă întreb gândindu-mă la domnul din cimitirul-parc din Brașov și cotesc la stânga. Blocurile aleargă pe lângă roata mașinii, ca un câine nervos, încercând să o prindă. Și brusc, se sfârșesc, se opresc, țărani cu fruntea plecată și cușma în mână în fața curții boierului.
Făgărașul e un kinder cu surprize, un ou de beton în care, atunci când îl spargi, găsești un orășel  cu grădini cu viță de vie și case săsești acoperite cu țiglă, cu geamuri cu cearcăne gri, obosite de înfigerea unui termopan în găvanul ferestrei vechi, întotdeauna mai mare, pe care gospodarul l-a umplut grabnic cu ciment. Câinii latră, manelele urlă, Leo de la Londra, Jean de la Roma, făgărășenii s-au risipit în lume și au trimis acasă bani de inoxuri și porți de tablă, de termopane și acoperișuri de fier, și-au făcut cazemate în spatele blocurilor, au închis grădinile în spatele unor garduri de beton armat, să nu fugă grădinile cu primul venit, se știe că sunt rele de muscă grădinile.
Garduri și ziduri. În spatele lor sunt alte garduri și alte ziduri.
După ele sunt oameni care beau bere și fac pipi pentru că le-a venit să facă pipi și de ce să se abțină sau să caute o toaletă? Nu au murit tinerii ăia la revoluție ca ei să se abțină.
Dar de ce au murit tinerii la revoluție?
Ca să aveți voi de toate, că noi ne-am spetit să vă creștem bine și uite, nimic nu aveți în cap, sunteți puturoși și risipitori, un ban nu ați pune deoparte.
Orășelul cel vechi se izbește-n peretele de blocuri. La dreapta sunt niște ruine noi. O vilă neterminată, două blocuri neterminate, betoane neisprăvite invadate de iarbă.
Mormintele unor vise avortate la 6 luni, în spatele cărora un bărbat care a băut bere face pipi și fredonează De unde vii la ora asta și unde ai umblaaaaat!!!