Adevãrata blondã e Iohannis

Iohannis e din nou pe val. Internetu îl laudã, protestatarii îsi dau întâlnire în piatã ca sã-l sustinã.

A tãiat capul hidrei de Videle, a scalpat pavianul.

Revolutia a halit un fãras de jãratec taman acum, în prag de vacantã, ce timing bun, stãm la terasã, facem strategii si o pornim pe 3 mai, cu halenã.

Iohannis e din nou pe val, sã ne rugãm ca valul sã nu se spargã de mal la 17 secunde dupã ce s-a format. La câte sanse a primit-Iohannis, nu valul-la câte sanse a ratat, nu m-ar mira ca presedintele sã fie mai blond decât doamna Dãncilã.

Mai jos, un text din noiembrie 2014. Nu ne-am schimbat deloc.

Ultima dată când am fost cu Dan la Waterloo, eu eram euforică pentru că Băsescu îi luase fața lui Năstase iar el era mulțumit-neliniștit. Eu nu mi-as fi amintit cum era el atunci dar mi-a spus el azi, când eu sunt mulțumită-neliniștită iar el este euforic. El și restul cârciumii. Se bea bere belgiană, se vorbește germană stricată, se toastează pentru Iohannis. ”Iohannis Brahms, unora le place Brahms”-strigă bețivul de la masa de lângă noi. Ne comunică sfătos că are 4000 de cărți și dă fuga după colț, în cotețul chelnerilor, unde are acces la muzică. Pune Celibidache în cinstea noului președinte. ”Auzi, l-a ales Facebooku. Hahahaha. Facebookul unde se face totul, se adoptă câini, se aleg președinți, se protestează împotriva Roșiei Montana. Iohannis Brahms. Unora le place Brahms. Știi cine era Brahms?” Prietenul lui răspune: ”Un film.” Bețivul nu e de acord: ”Un mort.”

Dan îmi spune că pe 16 noiembrie am asistat la o altfel de revoluție. Că miracolul propulsării lui Iohannis în fruntea statului român naționalist-ortodox se datorează unui cumul de fapte, dar insistă că profilul candidatului a fost crucial și că oamenii au văzut în pașnicul sas, dispus să piardă decât să fie mârlan, un altfel de politician. Eu insist că umilirea diasporei, aroganța și nesimțirea fără margini cu care au tratat cei mai mari investitori în economia națională-oameni care visează să se întoarcă, să fie în satul lor fruntași-a fost lovitura de grație pe care guvernul și-a dat-o singur. Ca în Kill Bill, Ponta, această Black Mamba/Beatrix Kiddo cu personalitate schizofrenică, și-a trimis sieși, în capul pieptului, pălitura cauzatoare de moarte. A mai făcut 5 pași, a mai respirat aerul rece al celor două săptămâni până-n turul doi și apoi s-a prăbușit.

L-a făcut internetul. L-a înfrânt generația Facebook. X-ulescu e omul care l-a propulsat în scaunul de președinte pe Iohannis. Ba nu, Y-ulescu. O bătălie ridicolă pe likeuri, shareuri, commenturi, pokeuri, followuri. Dacă nu era bannerul ăla, acum Ponta era președinte. Dacă nu erau mesajele comunicate-în timp real (asta îmi place cel mai mult, clamarea unei chestii de bun simț, pe care o face internetu că așa face el. E ca și cum m-aș mândri că mi-am luat o mașină cu 4 roți), Dragnea ne dădea pe mâna morților teleormăneni. Zombiland. Asta eram.

Vedetuțe și vedeței urlă, cerându-și recunoscută întâietatea în susținerea neamțului. Alți cetățeni se dau cu curu de pământ că vin băsiștii și le deturnează alesul. Alți cetățeni se suie pe podium, își ițesc capetele din spatele panzerului sibian, gesticulând frenetic, indicând articulații: noi am strâns șurubul aici, dacă nu puneam noi piulița asta, țțțțțț, erați acum cu toți în drum spre graniță.

Iohannis, cel mai popular om politic din Europa pe Facebook. A tăiat-o pe Merkel. Hahahahaha. Aceleași complexe de nație mică și neîmbobocită, care s-a aruncat pe mousuri și a clicăit votându-l pe Hagi cel mai bun fotbalist al anilor `90. Suntem cei mai viteji când e să dăm clickuri. Suntem campioni mondiali la dat likeuri. La dat follow. La dat share. Și normal, suntem campioni mondiali la Angry Birds. Nu glumesc, este adevărul gol-goluț.

În stradă, la Brașov, pe 14 noiembrie am fost cam 600. Hai 800-dacă e să-l ascult pe Lucică. În 15 noiembrie, când am cerut guvernului să dea ordonanța care să permita diasporei să voteze, am fost 40. Brașovul nu s-a oprit din plimbarea de sâmbătă, s-a dus acasă și poate a dat like la pagina lui Iohannis. Sau poate a așteptat până pe 16 seara, la ora 21.00, că e mai mișto să ții cu învingătorul. E mai fain să spui: v-am zis eu băi bălălăilor că o să iasă. Pe 16 seara, în fața prefecturii Brașov eram câți? 80. Apoi, încet-încet, ne-am strâns vreo 200. Pe drumul spre sediul PSD am ajuns vreo 500. Maxim. Acasă însă, la căldurică, mâinile brave ale celor de pe Facebook dădeau like paginii lui Iohannis și join la mitinguri și share la știri despre oroarea de la Torino și prăpădul de la Paris.

Virtual suntem un popor neînfricat. Virtual adoptăm câini, semnăm petiții, îi numărăm ouăle lui Năstase. Virtual ne batem cu dușmanu și virtual îl înfrângem. În timp ce pe Facebook Iohannis este politicianul cel mai popular din Europa, real este doar un profesor care a intrat, ca într-un film american, să predea fizică unui grup de babuini răi, înarmați și delicvenți. Real Iohannis are mai multă nevoie de noi în stradă, decât de ajutorul nostru virtual. Virtualul nu face doi bani. Vă spun eu. Am peste 2000 de prieteni pe Facebook și maxim 5 care mi-ar da un colț de pernă, să pun capul pe el.

Iohannis nu e un personaj din God of War. Încetați să îl tratați ca pe unul.