De ce la români nu există Batman?

Am fost la un film cu 46 de supereroi. Sau 893, ce mai contează? Erau mulți și oricum nu au reușit să oprească sfârșitul lumii însă au adus încăsări record, cele mai mari din lume într-o perioadă atât de scurtă.
Filmul ăsta cu oameni de oțel, ratoni vorbitori, zei cu ciocane și mutanți mi-a adus aminte de un alt film cu supereroi la fel de hilari pe care l-am văzut acum 4 ani: High Tech, Low Life.
HTLL este un documentar despre jurnalismul alternativ dintr-o Chină în care toate știrile sunt bune. În China nu se întâmplă crime, ci doar, cel mult, accidente. În China nu sunt exproprieri ci doar oameni egoiști care nu vor să dea statului și partidului ceea ce este de drept al statului și partidului. În Republica Populară nu sunt abuzuri ci doar crize de isterie ale cetățenilor care nu iubesc consensul.
Zola, un puștan dintr-o familie de țărani, infantil dar insistent, urcă pe blogul său fotografii ale chinezilor expropriați de statul chinez, expropieri despre care nimeni din presa oficială nu suflă o vorbă. Mai târziu, prinzând istoria violului urmat de asasinarea unei tinere de către fiul unei beizadele locale, Zola aleargă la locul crimei și scrie pe blog povestea fetei, reușind să își crească traficul la un gigantic 200.000 de vizitatori pe zi.

În același timp, în Beijing, Tiger Temple, un fost publicitar transformat în jurnalist de ocazie, mânat de spirit civic și dorința de a face dreptate, devine vocea celor arși cu supa prea fierbinte a partidului: țărani ale căror terenuri au fost confiscate de stat, țărani ale căror terenuri au fost inundate și poluate de către companii de stat, orășeni care au fost lăsați fără adăpost de către statul hotărât să curețe hărmălaia inestetică a mahalalelor înainte de Olimpiadă. Tiger Temple scrie despre toți, pedalează sute de kilometri ca să ajungă în satele unde a fost chemat de localnici ca să le ofere ajutorul, își riscă liniștea bătrâneții-căci e sărit de 55 de ani-spunând adevărul despre lucruri despre care nu este bine să vorbești căci în China ele nu există și simpla lor rostire, aranjarea cuvintelor în propoziții și fraze, le dă corporalitate, le construiește o identitate care nu mai poate fi ignorată de oficiali.

Cei doi blogări-singurii din China care se ocupă cu genul acesta de jurnalism civic-au parte, din când în când, de părinteasca grijă a statului: lui Zola i se interzice părăsirea provinciei în care locuiește iar Tiger Temple este luat pe sus și deportat din Beijing pe perioada anului nou, ca să nu dea bătăi de cap autorităților taman în timpul sărbătorilor.

Pe tot parcursul filmului te întrebi privind prin ce trec cei doi care este motivul pentru care continuă să scrie. Pentru ce o fac riscând să fie încuiați în cutia cu trabuce putrezite a lui Mao?
Pentru bani? Sunt într-adevăr susținuți financiar de fani, dar toată lumea știe că nu te îmbogățești din așa ceva. E mai degrabă subzistență.
Pentru glorie? Dacă în cazul lui Zola, fiind tânăr și impulsiv, este vorba și despre glorie, în cel al lui Tiger Temple e mai mult vorba despre sindromul Batman.
Suferă de această boală toți cei care nu mai pot să suporte starea de lucruri, care iau dreptatea în mâinile lor atunci când văd că statul este ori prea slab și corupt ca să-ți rezolve problema, ori prea indiferent și opac.
Coșmarurile sociale nasc în unii civism și activism, în alții apatie și depresie.
Deunăzi m-a întrebat un cetățean grec de ce cred că la români nu există citizen journalism. De ce trecem pe lângă abuzurile pe care le cunoaștem, de ce închidem ochii în fața corupției, a mârlăniei, hoției și ticăloșiei?
De ce nu ne pasă?

Pot fi mai multe explicații: pentru că suntem nesimțiți, pentru că ne este frică, pentru că suntem amorali sau leneși și comozi și nu vrem “să ne creăm probleme”. Pentru că am fost învățați să nu ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala, pentru că orice manelistă sau femeie de fotbalist e mai importantă decât Doina Cornea. Pentru că, dacă nu ne dă nimeni în cap, nu înțelegem ce înseamnă valul de pușcăriași eliberați de nea Tudorel. Pentru că civismul e îngropat în osânza traiului pe credit. Pentru că nu avem memorie, nu avem empatie și pentru că Ceaușescu a avut-pentru 45% dintre români, o influență bună pentru România. Pentru că inamicul nostru numărul 1 nu e Iliescu, nu e Băsescu, nu e corupția, nu e parlamentul. Inamicul numărul 1 suntem noi. Și cum să te poți bate cu tine însuți, dragă Batman?
Cum să te autodistrugi când nici măcar nu ești un personaj Marvel, cu o mie de vieți și 6 pietre ale infinitului care stăpânesc sufletul, mintea, puterea, realitatea, spațiul și timpul și pot face chiar și din Republica Populară Chineză o democrație de tip suedez, cum a vrut și tovarășul Iliescu dar noi nu l-am lăsat că nah, nu ne plăceau chifteluțele de la IKEA și nici să ne înșurubăm singuri biblioteca.