În mers de rac

Stai puțin, deci Curtea Constituțională a zis ce?
Că trebuie să o demită.
Păi și de ce nu o demite, dacă tot ziceai că îi expiră mandatul la anul?
Pentru că e o chestiune de principii și…
Dar cum ne afectează pe noi? Adică ce se schimbă?
Nu se schimbă nimic. Partea răului rămâne partea răului, nu are printre membri niciun zeu ticălos ca Loki care schimbă taberele pentru că așa îi cere narațiunea, să ofere surprize.
Răul e monoton, constant și nesfârșit rău doar noi uităm că el este așa atunci când alegem să nu mergem la vot sau când ni se pare că dibuim niște nuanțe de gri în remorca de cernoziom care se prăvale peste noi.
Suntem câteva mii de oameni, poate 100.000-deși nu cred că ăia 100.000 cu luminițe la telefon de anul trecut mai sunt cu toții anul ăsta în țară-care ne dăm cu fundul de pământ că Dragnea o să scape, că Iohannis o să fie suspendat, că x și y și z au fost grațiați, că procurorii nu mai au voie să, că judecătorii se tem să, că spitalele sunt niște cotețe pline de microbi, că școlile sunt praf, că autostrăzile nu sunt, că salariile deși cresc, scad, că pensiile private sunt palmate, că nu e gramatică și nici imunoglobulină și nici speranță că a fost mai bine, căci istoria, știm bine, ne spune un proverb rusesc, e aia care nu știi ce îți rezervă, căci viitorul e previzibil.
Știm tot ce se va întâmpla. Dragnea va fi grațiat, Iohannis suspendat, Tăriceanu împărat, legile justiției la traforat. Pensiile vor fi naționalizate și din banii ăia se vor cumpăra Iron Dome și alte sisteme israeliene și americane de apărare și spitale nu se vor face căci oricum românii au farmacii și sunt toți vraci, bașca suferim de boala sufletului.
Și nici școli nu vor face că școala vieții e importantă, și apoi biserica ne poate educa mai bine decât păgânii ăștia care vor să facă educație sexuală în școli de parcă am fi pe vremea lui Nietzche, când Dumnezeu era mort.
Dar acum nu suntem decât în secolul XXI și Dumnezeu trăiește și va avea grijă de noi, Doamne ajută.
Așa cum va avea grijă și de Kovesi, nu o mai plânge tu pe Kovesi, că și aia e tot cu ei.
Și uite așa, mergem mai departe, cum a zis Hagi după fiecare înfrângere.
Și mai departe am mers.
Doar că înapoi.

6 comments
  1. ultimulunicorn said:

    egzact asa. doar ca mai rau. 😦

  2. Florin said:

    Asta nu inteleg eu, cum naiba de exista asa ceva, o lume care se scufunda, in timp ce populatia alearga dupa detalii, si e mai fericita ca niciodata ca acuma macar pot sa-i injure pe “aia”, asa au inteles ei ca se traieste libertatea..Bai si ce sperante aveam toti in 89, eu ma gindeam ca o sa fie ca in west in timp scurt, ca na, om fi noi mai inapoiati, da’ acuma in libertate o sa rasturnam muntzii, pentru ca putem. Odata cind veneam de la un examen de la facultate, dupa revolutie era, am stat la o mica discutie despre viitor. Eu bagam cu sperantza, cu descatusarea energiilor, ca acuma chiar se poate, si un coleg mi-a aratat un nene beat mort care dormea sub o banca in statia de tramvai, si mi-a zis ca votul aluia face exact cit al meu. L-am contrazis, dar uite ca stia mai bine ca mine. Cica asa e in democratie, te supui majoritatii; care majoritate are o salbaticie in ea de te termina, oricine ai fi, asta daca nu esti cu mult mai vicleano-fripturisto-manipulator ca omul mediu, ca atunci esti bun de lider si de dus de nas cu talent pulimea. E beton, o sa evoluam exponential, sau ceva, dar pe ce directie, asta e un mister.

    • amicu said:

      Numai că majoritatea care a zis “pauza s-a terminat, capul la fund” n-a fost cea de care aparținea cetățeanul obosit ci mulțimea “superiorilor” care n-a avut cu cine să voteze. Sau mai știi, poate că și majoritatea asta e făcută din “obosiți”?

      • Florin said:

        Cei inteligenti si de bun simt nu s-au implicat, pentru ca au sesizat mocirla, si ca urmare aia mai rai din societate au facut ce au vrut, au luat puterea, si au dat de pamint cu ei, deci e adevarat ca cei votati nu-i reprezinta pe cei normali la cap, si cu valori. E o lupta continua in societate intre bine si rau, si daca binele e mai timid e clar ca raul domina. N-am vrut sa zic ca “pulimea” reprezinta un fel de om mediu real, ci poate e cel care cauta sa-l domine pe omul mediu, sa-l inlocuiasca, sa voteze in locul lui fix aceleasi creaturi care se tot invirt la putere din 89.

  3. amicu said:

    O întrebare începe să mă bintuie: o putea exista o Venezuela în UE?

  4. Ad rien said:

    “Cantec de trecut Acheronul.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: