Muzeul hoției

În 1990 au folosit metoda MEBO. Poporul a fost împroprietărit. În față la Modarom și-n piață la Steagu găseai de vânzare hârtiuțe, nu orice fel de hârtiuță ci una care arăta că ai 0,00000000008% dintr-un strung de la fabrica de scule Râșnov, puteai să cumperi pe nimic pachetele ăstea de acțiuni, lumea vorbea de FPP și FPS, consiliile de administrație țineau ședințe, anunțau profit și tu, proprietarul acțiunilor, primeai dividende; erau buni banii ăia căzuți din cer, îți luai niște pantofi din ei sau chiar puteai să plătești tacâmu la nunta nepotului.

Straniu cum taman acum, în capitalism, înțelegeai ce a vrut să spună comunismul cu șlagărul: fabricile, orașele, palatele și pădurile, lebedele și peștii, urșii și mieii și albinele, cărămizile și șuruburile sunt toate ale noastre, ale oamenilor muncii.

Nu mai erau doar ale partidului și ale lui Ceaușescu, mânca-l-ar viermii, ci acum erau ale doamnei Nuți din Fetești și ale lui Nicu din Odobești, cu toții împroprietăriți cu MEBO de FSN care era altceva decât FPS sau FPP, dar cumva tot un fond, un fond de politruci și securiști strânși laolaltă de tovarășul Iliescu și de tovarășul Roman și de tovarășul Brucan.

Fabricile s-au închis, uzinele au fost demolate, combinatele au fost vândute, doar câteva au mai rămas vii, de interes strategic într-o zonă flămândă după energie, dar nimeni nu era atent la ele că ăstea nu fuseseră privatizate prin metoda MEBO, nu. Ele erau de interes național, statul le ascunsese în borsetă și borseta o ascunsese sub tricou și tricoul și-l băgase în pantaloni. Și astfel dracu știe ce se întâmpla la Nuclearelectrica sau la Hidroelectrica sau la Petrom altceva decât ce era vizibil cu ochiul liber: sere în care creșteau cefele și pântecele membrilor consiliilor de administrație, niște oameni care fuseseră în FSN și apoi trecuseră la FDSN și apoi la PDSR și apoi la PSD și unii intraseră în PD și apoi chiar la PNL. Să nu mai spun de UDMR și de PNG sau PRM.
Dar ce făceau ei acolo, la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica sau Petrom?

Făceau bani pentru tine băi, săracule, făceau bani pentru țara asta frumoasă unde am avut cu toții norocul să ne naștem. Făceau bani din care își făceau vile și își luau limuzine deci aveau nevoie de constructori, grădinari, șoferi, cameriste și bone pentru copii. Creau deci locuri de muncă pentru tine băi, săracule.
Asta făceau ei în timp ce noi descoperisem vacanțele în Grecia și promoțiile la hârtie igienică de la Lidl.

Iar acum s-au gândit că e cazul să nu se mai gândească la tine băi, săracule. Ție ți-au dat MEBO, ți-au dat FPS și FPP. Dacă nu ești acum ca ei înseamnă că ești și prost, nu numai sărac.
Și pentru proști nu merită să faci nimic.
Pentru deștepți s-a înființat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.
FSDI.
Aici au strâns, într-un singur pumn, toate prăvăliile ăstea profitabile. Și cefoșii care începuseră să creadă despre ei că sunt de capul lor, că pot domni fără să dea socoteală partidului care i-a pus acolo, ei bine cefoșii ăștia o să fie tunși de ceafă.
O să piardă tresa burții căpătată în cei 29 de ani de servicii aduse fondului securiștilor și politrucilor români, o să fie înlocuiți cu oameni obedienți care o să se gândească mai întâi la Dragnea și apoi la familia lor.
Și astfel, partidul o să controleze singurele și cele mai profitabile companii care mai există în România și nu va da socoteală nimănui ce face cu ele pentru că FSDI este al lui, al partidului, nu al poporului.
Poporul a avut MEBO și l-a stricat.
Poporul nu mai primește nimic că e prost.

Undeva în Victoriei, un condamnat penal la 8 ani de închisoare își face planuri să deschidă primul și, totodată, cel mai mare muzeu al hoției din lume.
Republica România.

6 comments
  1. Radu Bogdan said:

    Si condamnatul la 8 ani nu va pleca de acolo pina nu va fi scos in pumni sau cu catuse. Ceea ce nu se va mai intimpla pentru ca romanii stiu numai sa-si bata nevestele si copii . La catuse putem spune adio, are cheita clica de la CCR, Magistrul Tudorel si domn Florin de la comisie. Acum dom’ ministru ii poate sparge capatina oricarui procuror abuzator de PSD-isti si daca cumva mai scapa unul de dom’ ministru si ii da in judecata, ii gaseste partidul un complet pe la Cuca Macai sa-l declare nevinovat in prima instanta. Si cu asta s-a cam terminat , ca dupa noile legi ale justitiei plasmuite de domn Florin , daca ai iesit curat din prima instanta , fraierii astia de pe la ICCJ sau Curtea de Apel o sa fie de folos numai la scapat ca la bagat s-a inchis.

    Si romanul destept s-a dovedit fudul si prost de bubuie , l-a subsestimat foarte tare pe Dragnea si Vilcov. Iti trebuie mare talent sa furi la asa nivel de la Slatina si Teleorman.
    Ca si cum ai scoate apa din piatra seaca …

    Au facut lucrare foarte serioasa , imposibil de descurcat.

    • Nscandal said:

      Da, exact asa este, romanul e fudul si prost de bubuie, de aceea cei mai buni reprezentanti ai romanului sint dragnea si ai lui. La ţaţa Gherghina si la nea Ion n-ai pretentii, dar e amuzant cit de surprinsa de actiunile psd-ului este clasa medie, educata, genul liberal; nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le miroase. Nici in usl n-au fost, nici de ce e in stare psd nu stiu. Au scapat de dictatorul Basescu, acum il au pe nejucatorul / neconflictualul / figurantul / marioneta / urmareste cu atentie Iohannis si tot nu le convine; mai vor si stat de drept si justitie independenta. Pai au scapat de dictatorul care se amesteca in justitie. Deci daca e adevarat ca ce semeni aia culegi, atunci ar trebui ca daca 14 ani ai semanat prostii si minciuni despre cel care a facut o justitie cit de cit functionala, drept este sa culegi dragnea, vasilica, tudorel, iordache, dorneanu, pivniceru, tariceanu, olguta, codrin, nicolicea, serban nicolae, radulescu-mitraliera, carmen dan, melescanu, daea si multi, multi altii si ultimul pe lista, cu voia dvs., Iohannis cel nejucator. Imi pare rau si imi cer scuze ca spun asta, dar eu, nimeni, ma simt razbunat in numele d-lui Basescu. Acum este doar enjoy the show. Si stiti pentru ce ma mai simt razbunat? Pentru “noi muncim, nu gindim”, “nu ne vindem tara”, “imgb face ordine” si “ratiu u-hu-hu, ia-ti dolarii si te du”.
      In acest moment, tara asta traieste mai bine decit merita; dar nu-i nimic, e o situatie temporara, pasagera, are grija psd-ul sa se revina la normalitate dupa accidentul Basescu.

      • amicu said:

        Dar ce surprins ai fi mata daca ai fi constient ca idolul matale, marinalul, nu e departe deloc de Dragnea & Co. Fanii, insa, nu sint uimiti niciodata, ei gasesc justificari la orice.

  2. Catalin said:

    In momentul in care oamenii aleg sa fie condusi de unul cu probleme penale, fii sigur ca acel ales va face exact acelasi lucru, va fura in continuare, pana va fi dat la o parte. Trebuie sa-si asume responsabilitatea si sa se gandesca bine data viitoare la alegeri, cel care a furat va fura in continuare si nu e cazul sa-i dai resursele pe mana. Pana atunci, cel putin eu nu voi mai contribui cu taxe din salariu la acest (foarte bine spus) muzeu al hotiei, ma voi duce sa contribui in alta parte. Si voi incerca sa conving mai multi oameni sa faca acelasi lucru, pentru ca stiu ca toti banii din contributii vor fi bani pierduti, furati de cei ce au fost alesi sa ne conduca. E ca un cancer, daca se intrerupe alimentarea cu sange, celulele vor pieri.

  3. Nscandal said:

    Da, d-l amicu, fiecare cu idolii sai, pe care trebuie sa si-i asume; eu sint fan Basescu, sint mindru de el si mi-l asum, altii dimpotriva, sint fanii dusmanilor lui Basescu si trebuie sa si-i asume – fanii voiculescu dan, fanii stefanescu codrin, fanii dragnea, fanii tariceanu sau fanii nejucatorului. Deci d-ta stii sigur ca Ticu’ (asa il alint eu pe d-l Basescu) nu e departe de dragnea, cu toate ca n-a calcat o data in tribunal, cu toate ca sint multi cei supusi la presiuni spre declaratii mincinoase vis-à-vis de dinsul, cu toate ca e urit cu patima de alde voiculescu, tariceanu si altii de aceeasi teapa ? Pari a fi foarte sigur, deci cred ca te referi la d-ta cind vorbesti de justificari. La mine e vorba de logica, iar logica imi spune ca a trebuit sa fie nu cinstit, ci foarte cinstit, de moment ce n-a avut nicio problema, cu toate ca a fost vinat, haituit si injurat ca nimeni altul. Incearca si d-ta sa rezisti la injuraturi in fiecare zi, timp de 14 ani + dosare penale la membrii familiei. Psd-ul il uraste PENTRU CA NU E CA EI. Daca ar fi fost ca ei, ar fi fost complici si ar fi fost liniste din aceasta parte.

  4. feher said:

    Reblogged this on feher and commented:

    Aztecii, spun istoricii și antropologii și etnografii, practicau sacrificiul uman ca astfel să-i îmbuneze pe Huitzilopochtli, Tlaloc și Tezcatlipoca. Când au rămas fără oameni d-ai lor pe care să-i ucidă ritualic, aztecii au cucerit un trib vecin și tot așa și tot așa, aztecii s-au întins ca o pată de vin pe o față de masă de damasc până când nu au mai avut pe cine să cucerească și pe cine să urce treptele din Tenochtitlan să îi fie smulsă inima din piept.
    Aztecii nu au rămas doar fără materie primă pentru sacrificiile umane ci și fără forță de muncă, popor care să construiască drumuri, să semene câmpurile și să ridice piramide.
    Încercând să mulțumească zeii soare, șarpe cu pene, noapte și tunet, aztecii au uitat de zeul stomac și de zeul azi ce dracu pun pe masă bărbate?
    Chiar și fără sosirea spaniolilor, civilizația lor s-ar fi prăbușit, aidoma celei a olmecilor, pentru că un imperiu este o structură economic-militară, unde gravitația foamei te bagă în mormânt de unde nu te poate scoate antigravitația niciunei zeități hrănită cu inimi și sânge.
    Civilizația FSN-PSD construită în ăștia 30 de ani de la căderea comunismului are nenumărate asemănări cu civilizația aztecă.
    De pildă, sacrificiile umane practicate pentru domolirea poftelor mai marilor zeități social-democrat-plutocrate, de la Iliescu și Măgureanu, la Hrebenciuc, Năstase și Dragnea. Lipsa unei viziuni și a unui proiect de dezvoltare economică, pensii speciale pentru securiști, militari, politicieni, uriașul aparat de stat pe care trebuie să-l susțină contribuabilul, iertarea de datorii a marilor datornici, nerecuperarea prejudiciilor din marile dosare de corupție, lipsa investițiilor în structuri cu destinație socială cu excepția marilor temple (catedrala mântuirii neamului) unde se vor petrece noi și noi sacrificii umane, inimi smulse încă bătând din piepturile cuceriților, întru gloria partidului care dă banul, întru gloria primăriei care dă banul, întru gloria luptei cu statul paralel.
    Civilizația fesenist-pesedistă nu mai are de unde să sugă.
    Oamenii au fugit din țară. 5 milioane. Oamenii nu se întorc în țară, nu vor să crape sacrificați pentru viitorul mai bun al copiilor de securiști, plătiți cu mii de euro ca să moțăie în întreprinderi de stat.
    Oamenii nu mai pun botul la vorbe despre zei, știu că nu homosexualul le-a luat din curte porcul, ci PSD care nu a fost în stare să lupte cu gripa porcină.
    Oamenii știu că nu unguru sau rusul le-a scumpit făina și benzina și gigacaloria, ci PSD, care a mituit electoral șefuleții locali până a dus inflația la 5%.
    La anul facem 30 de ani de FSN.
    Toate semnele indică o prăbușire a civilizației plutocrat-iliesciene. Tot ce trebuie să facem este să scuturăm copacul și să stăm cu ochii-n patru după corăbiile noilor spanioli, regimurile iliberale ale Orientului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: