Somn ușor România
Uneori, sătul să ne vadă în halul ăsta de proști și incapabili să ne facem dreptate singuri, Dumnezeu scoate sarbacana și trimite câte-o săgețică în ceafa unuia dintre baronii ăștia odioși care ne-au mâncat tinerețea. Noroc cu bunul Dumnezeu că mai scăpăm și noi de Patriciu și de Iulian Vlad, că altfel, dacă ar fi după noi, am sta bine mersi să le lustruim pantofii de lac și azi.
Mai jos un post din 2015.
Taximetriștii din poveste cred că sunt de mult plecați din țară. Miroase a mici și tâmpenie de la o poștă. Și a noxe miroase.
Reporterul trimite informația în plasa ecranului, înscriind un gol în poarta neapărată de bietul telespectator, luat prin surprindere de cuvintele șutate de acest Lăcătuș grăbit. Zice reporterul: Oprescu nu își va da demisia. Avocatul primarului infractor spune chiar să avem `puțintică răbdare`.
Avem.
Suntem cel mai răbdător popor din lume. Atât de răbdător încât din când în când trebuie să mai spargi o pungă lângă urechea noastră, să ne trezești din torpoare. Ham, adormisem, cât e ceasu? Ce zi e? Au trecut deja 26 de ani? Hm, pesemne că eram obosiți.
Am avut atâta treabă secolul trecut și nici secolul ăsta nu ne-a lăsat în pace, să ne odihnim pe prispă cu o coajă de sămânță umedă lipită pe buza de jos.
Suntem răbdători. Nu-i nicio grabă.
Suntem siguri că 20 de ani sunt îndeajuns pentru Sorin Oprescu să-și demonstreze nevinovăția. Avem răbdare și cu el și cu Ion Iliescu și…
View original post 348 more words
feher 
Sintem in reculul dupa comunism, ca si alti ex-comunisti au trecut prin asta, era normal fenomenul, anticipabil, semi-analizabil, dar nu chiar asa mai nene, ca na, nu te sinucizi lent si reversibil, doar pentru ca te cam coplesesc problemele. Cred ca lipsa de actiune e posibil sa mai dureze, pentru ca cei mai activi si-au cam luat soarta in miini si au cam emigrat, lasind in urma ceva cu care nu erau de acord; desi, parca nu se stie, ca romanul e imprevizibil, cind il string prea tare pantofii e posibil sa reactioneze ca la 1907, sau 1989, sau na, ca cica si mamaliga mai explodeaza daca are in ea prea multa presiune (analogie de autobaza recunosc). Acuma probabil ca fiecare refuleaza dupa reteta proprie, uite, a cistigat duduia Halep la Roland Garros, pac, se umfla taritza in noi, ne batem cu pula pe piept (scuzati expresia) ca sintem tari, virili, hotariti, si chiar capabili de. Asta pina ne-o furam iar, na, ca sint toate sansele, atunci iar cautam o scuza/motivatie si ne continuam somnul. Adevarul e ca noi am iesit din comunism spalati pe creier, si am fost aruncati intr-o lume extrem de dura, si care nu iarta nimic, si asta costa, na, trebe sacrificiu si minte deschisa, altfel aleluia-amin cu noi ca popor. Ma gindesc ca pentru ideea asta de “patrie” au murit multi prin tot felul de razboaie, ca acuma sa vedem ca era cam subtil manipulatoare chestia, asa cum o interpretau atunci aia de conduceau, ca si asa, ce pizda ma-si (scuzati, dar era necesara expresia de indignare) o tot frasuim cu patria, ca sintem liberi, si putem pleca sa ne alegem singuri patria, sau ceva. Ne cam trag amintirile spre origini, asa e, sintem nostalgici, recunoastem ca avem in noi ceva profund, care vine de acolo, din locuri, oameni, etc…
Erata din eroare, era “sinucizi lent si i-reversibil”, ca sinucidere reversibila era i-mposibil. De fapt, mai stii? La cite se intimpla azi..Ziceam de sinucidere ca saracul Anthony Bourdain si-a facut singur felul, si tipul era de success, sau ceva, na, acuma fiecare si le stie pe ale lui mai bine, poate de asta nu fac romanii nimic, ca daca ar face, probabil ar risca sa aiba success, sa aiba prea multe, si atunci poate ar veni si depresia cea datatoare de ginduri negre. Vezi, oricum ai da-o iese tot o treaba dilie, ca totul e relativ, si probabil asta e motivul ala principal si profund al non-actiunii. Sintem acoperiti, avem justificari, clar.