Cum să arunci în aer Death Starul PSD?
O să vezi că nu se va sfârși totul aici.
O să vezi că va da OUG.
O să vezi că va scăpa.
O să vezi că v-ați bucurat ca proștii, degeaba.
O să vezi că vine altul mai nasol decât el.
O să vezi că nu înțelegi nimic și că nimic nu e de făcut.
Nimăcut. Noul verb care descrie țara.
Țara lui Nimăcut.
Un băiat îmi spune ieri că țara asta nu poate fi adusă împreună de ură pentru că țara asta a fost clădită pe ură.
Eu cred că țara asta a fost clădită pe dispreț și resemnare.
Disprețul lor și resemnarea noastră.
Cine n-are bătrâni, să-și cumpere. Nu știu dacă e proverb românesc ăsta, bătrânii noștri sunt prea ieftini, ușor de cumpărat, indiferent dacă sunt foști securiști, cu pensii de mii de euro pe lună, sau foști țărani cooperatori, cu 30 de lei primiți de la stat pentru o viață petrecută în câmp.
Ce mai zice poporul român: Te bagi în troacă, te mănâncă porcii.
Dacă 3 oameni îți spun că ești beat, du-te și te culcă.
Ca să scapi de fum, de multe ori te arunci un foc. Ăsta e colegul lui: fă-te frate cu dracul să treci puntea.
Să auzi, să vezi şi să taci, dacă vrei să petreci cu pace.
Pasul scurt lungeşte viaţa.
Înainte de a porunci învaţă a te supune.
Omul înţelept face ce poate, nu ce vrea.
Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie.
Nu ieși în față. Taci. Nu oi fi tu cel mai breaz. Asta am învățat noi, ăștia de stăm deoparte. Reactivii, cum ar zice doamna de la marketing din multinațională. Noi suntem cei care mai întâi luăm trei palme, apoi mergem la psiholog să ne spună ce înseamnă toate astea și psihologul ne zice: vi se trage de la mama castratoare sau de la tatăl absent. Sunteți victimele educației părinților voștri care părinți au crescut în comunism unde era bine să fii viclean, să pleci capul, să aprobi, să aplauzi, să-ți iei tricoul alb și să vii în Piața Victoriei să strigi Uraaaaa, Uraaaaa.
Ura.
Un băiat îmi spunea aseară că nu ura nu unește.
Ba da. Ura față de un om care devine personificarea ticăloșiei sistemului. Îl urăsc și eu, și mama mea, îl urăște și fratele meu și vecinii, copiii prietenilor mei îl urăsc.
O ură densă, ca un pumn în care e strâns gândăcelul pesedist, cu dinți stricați.
Credeți că doarme bine?
Eu cred că nu. Și mă bucur pentru că îl urăsc și nu vreau să doarmă bine. Și nu o să mai doarmă niciodată bine, până la sfârșitul zilelor lui nu o să mai doarmă bine, nu va scăpa de insomnii chiar dacă o să dea OUG și chiar dacă va scăpa acum de pușcărie.
Căci acum va scăpa de pușcărie.
Dar vine Tel Drum. Vine dosarul baban. În care va primi 15 ani de pușcărie. Sau poate 8. Sau poate 6. Dar până atunci, ura noastră va fi mereu cu el, ca o mâncărime de testicule în timpul pozei la întâlnirea cu un secretar de stat american, ca un cârcel când faci dragoste cu iubita cu 20 de ani mai tânără, ca o durere de măsele când trebuie să ții un spici înălțător în fața Camerei Deputaților.
Dacă pădurea n-a da coadă securei, pădurea n-ar putea fi tăiată.
Așa zice poporul. Cu vinovății de copil neiubit, poporul, șantajat de mamă, părăsit de tată.
Nu e vina ta poporule că ești firav, fricos, nevolnic și intolerant. E vina ălora de te-au făcut așa. Ălora care ți-au spus că te vor iubi, îți vor crește pensia, îți vor da salariu, îți vor face spitale și școli și o țară ca afară dacă tu îi lași mai întâi să te sodomizeze, să-ți ia vita din bătătură, să-ți violeze fata și să-ți transforme băiatul în ienicer de partid.
E timpul urii.
Dacă alături de gravitație, dragostea e forța care transcede universul, e clar că opusul ei, ura, face același lucru.
Și dacă noi toți, de la 21 la 21.30, când se spală omul pe dinți înainte să se bage-n pat, ne concentrăm preț de o juma de oră trimițând toată ura de care suntem capabili lui Dragnea, Tăriceanu, Iordache, Firea, Olguței, lui Codrin, Mitralieră, Nicolicea și Șerban Nicolae, lui Ciuvică, șpagatistului și țârcovnicului antenelor, pe rând, desigur, câte unul pe seară, sunt sigură că vom reuși să îndoim platoșa de nesimțire a partidului și să aruncăm în aer Death Starul pe care locuiește.
În fiecare zi, jumate de oră de ură pentru un om.
Puteți să o faceți din trafic, de la petrecere, de la cârciumă sau din fața televizorului. E gratis și singurul lucru important este să știți când e vremea să urâți.
feher 
Orice actiune gen OUG sau asumarea raspunderii duce automat la dizolvarea partidului implicat pe cale judecatoreasca, asa spune legea partidelor. Fara partid Dragnea mai are doar varianta Brazilia.
PS
OUG sau asumare inseamna subminarea principiilor statului de drept si dupa dizolvarea partidelor implicate, masurile legislative ilegale se anuleaza, la fel si toate efectele lor. In toata aceasta nebunie, singurul garant ramane poporul, care va ramane in strada pana revenirea la ordinea constitutionala. Asa ca saptamanile urmatoare mergem in strada!
E bine calitativ, tre’sa fie si cantitativ, ca sa aiba efect, ca e un fel de vid cosmic, ramas dupa 89. Cred ca asta ne duce la revolutia franceza, cam pe acolo sintem, doar ca nu sintem hotariti ca ei, facem toate parca impinsi de la spate ca nu avem cheful necesar. Allons enfants de la patriiiiiiiiiieeeeeeee!
Manifestatiile pasnice sunt frectie la picior de lemn. Nici anarhia nu e OK, mai ales ca dupa spart geamuri si dat foc, TOT sacali apar la butoane. Cel mai cinstit si mai decisiv e la vot. Dragi romani, NU MAI VOTATI LEPRE! Ce Dumnezeu e asa greu de inteles?!? Deci 30 de ani si tot PCR/PSD+acoliti la putere?
Uite exemplu in Ontario/Canada: acu’ 2-3 saptamani in urma au fost alegeri pe provincie, liberalii (stanga!) au domnit 15 ani. Deci 15 ani de taxe peste taxe, minciuni, mizerii politic-corecte plus bani aruncati pe unicorni gen schimbarea climei. Ei bine, liberalii au pierdut asa de tare, incat nici statut de partid nu mai au acuma! 🙂 Si nu a castigat si-mai-stanga, ca exista asa ceva (NDP-un partid de socialisti sariti de pe fix), nu. A castigat Dreapta/Conservatorii! 🙂
Stimă, Ralu! Iata si viziunea profului meu de filosofie pentru ”bătrânii de cumpărat”.El spunea astfel, ”Cine n-are batrani , sa-si cumpere, ca sa mai scape si altii de ei”.Spunea prin 87.Cumva poate simtea potopul de batrani fara morala și fara intelepciune.
Eu propun ca in locul urii pentru un ins sau citiva insi sa punem ura fata de un grup mai mare, psd. Ura fata de un ins permite celor din spatele lui sa se fofileze, asa cum au facut nascatorii psd-ului profitind de ura lumii (si aia negeneralizata) pentru Ceasca si nevasta-sa, cind obiectului urii ii ajunge funia la par. Ura fata de acest partid nascut ca sa apere interesele, privilegiile unui grup de infractori si ale sponsorilor lui straini nu-i va mai lasa sa scape pe cei din linia a doua sau a treia.
Vai ce ginduri urite pot sa-mi treaca prin cap, ptiu drace, mai bine sa intoarcem si celalalt obraz cind primim o palma, ca sa nu fie imbujorarea asimetrica.
Reblogged this on feher and commented:
Soția unui amic are un magazin modest de haine. Magazinul este în complexul comercial cumpărat acum un an de un fost coleg al soțului său. Colegulul, acum om de afaceri de succes, i-a anunțat că o să crească de 7 ori chiria pe metru pătrat și să se decidă dacă stau sau pleacă dar el îi sfătuiește să plece pentru că oricum magazinul nu e vreo lumină, mai bine să o lase baltă, să se apuce de altceva căci nu toată lumea e făcută pentru biznis.
Soția amicului meu nu vrea să renunțe la afacere. E un câine bătrân și obez, nu mai are dințiși îi pute gura, dar e câinele ei, nu o să-l abandoneze acum în stradă. Amicul meu i-a cerut fostului coleg un răgazși i-a reamintit că și el, amicul meu, l-a ajutat pe colegul lui acum chivernisit să nu pice anul când împărțeau aceeași grupă la facultate.
Colegul se simte șantajat, adică ce, doar nu o să-mi scoți pe nas chestii de acum 20 de ani dar, pentru că oricum nu are niciun alt doritor care să se bată pe spațiul magazinașului soției, se învoiește să-l păsuiască până în ianuarie pe amicul meu.
Dar asta nu înseamnă că, ieșit cu amicii la ski, toți numai fețe bisericoase, oameni cu frica lui Dumnezeu și stâlpi solizi ai urbei, colegul nu face mișto de sărăcanul, de împiedicatul, de impotentul meu amic care are și tupeul să aștepte de la el înțelegere și, eventual, puțină simpatie în virtutea trecutului studențesc dar și a timpurilor nu prea îndepărtate când amicul meu îl ajuta cu materie primă atunci când făbricuța afaceristului de succes șchiopăta și scuipa sânge.
Unde o să ajungem în ritmul ăsta, se întreabă biznismanul, ce o să se aleagă de țara asta dacă îi lăsăm pe toți amărăștenii să creadă că pot să supraviețuiască?
Afaceristul e tulburat de tupeul lui neica nimeni de a cere clemență.
A uitat cum a intrat el în biznis, căsătorindu-se cu fata unui potentat local care, în anii 90, cum necum, pusese mâna pe o tonă de spații în centrul orașului și o pusese și de-o carmangerie.
A uitat de unde au făcut rost de bani atunci când au pus bazele făbricuței familiei și cum, deși au scrântit-o major când au vrut să facă producție de lactate, cineva a pus mochetă în jurul lor și astfel nu și-au frânt niciodată gâtul.
A uitat tot omul nostru cocoțat în vârful mormanului de bani făcut pentru că a fost la momentul potrivit la masa cumătrului potrivit.
Tot ce-a realizat, îți zice el, de la înălțimea sfătoasă a succesului dumisale, a făcut muncind, asudînd, luptând căci nimeni nu i-a dat nimic. Doar Dumnezeu. Dumnezeiașul i-a dat puterea să îi facă lucrarea și claritatea de a vedea când are de-a face cu un looser cum este fostul lui coleg care l-a trecut anul și i-a vândut margarină cu discount.
Omul de afaceri a lucrat 20 de ani ca să uite toate umilințele și uite că a reușit. A uitat.
Memoria este doar o povară care i-ar împiedica balonul egoului să se ridice la 3000 de metri deasupra pământului de unde orașul poți să-l acoperi pe de-a-ntregul cu palma.
Orașul lui.
Al LUI.
Da.