Nu mai comenta că te bagă ăștia la pușcărie.
Nu spune bancuri politice că te ia Securitatea.

Nu îți contrazice șeful că te dă afară și eu pentru ce m-am chinuit să-ți fac rost de postul ăsta, pentru ce am cărat porci și damigene de vin și blugi din Germa, ca tu să fii idiot și să dai cu piciorul la tot?
Nu asculta Europa Liberă că aud vecinii și te dau pe mâna miliției.
Nu atrage atenția asupra ta, mergi pe burtă, fă-te una cu ficusu din colț și o să vezi că o să-ți fie bine.
Apa nu se oprește în pietroiul vârât perfect între celelalte pietroaie din albie.
Generație după generație a pasat mai departe lista lașităților tip plasă de camuflaj sub care chiulul, șprițul, superficialitatea, impostura, prostia vânoasă și bădărănia s-au înmulțit devenind normă.
Nu critica.
Nu protesta.
-De ce ești tu mai cu moț și vrei să schimbi ceva ce a funcționat bine atâta timp? Ăștia de ne conduc sunt de neclintit. Tu ești Pulea Spătarul, nimeni în șanț. Fiecare gest al tău se răsfrânge asupra noastră, a neamurilor și prietenilor tăi. Noi o să suferim.
Încetează!
Dar tu, ca un fluture mic din Bangladesh, ai continuat să dai din aripi și, la un moment dat, perdeaua de la geam s-a umflat de vânt, au troznit ferestrele și sticla a dârdâit sub rafale iar tiranul a fost luat pe sus de curenți, tremurând ca o frunză.
Iar tu atunci te-ai întors către neamurile și prietenii tăi să le spui: vedeți că nimic nu este etern, vedeți că a meritat să spun și să strig și să contrazic și să critic?
Dar nu mai era nimeni lângă tine.
Știi de ce?
Pentru că toți erau în palatul dictatorului, dând foc servitorilor, înjunghiind paznici, violând cameriste. Toți lașii, ascunși atâția ani sub tăcerile înțelepte, sub adeziuni și unanimități, acum ucid, beau sânge și urlă de fericire mirosind carnea arsă.
Cuprinși de frustrare.
Frustrarea iepurașului conformist care nu a știut să întrebe ursul venit cu lista viitoarelor animăluțe pe care le va mânca: dar nu poți să mă ștergi de pe listă?
Furia asta devine cruzime.
Trosca. Ars. Decapitat. Acoperit cu pișat.
Oamenii de bine pe taburi.
Minerii la penețeu.
Suto Andras și Mihăilă Cofaru.
Huuuuuoooo!!!!
Jos comunismul!!!

Lașii sunt vocali. Lașii cer drepturi. Ei au suferit. Ei au mâncat salam cu soia. Ei au înghițit tirania. Ei vor ca lașitatea lor să fie recunoscută ca un merit. Meritul Supraviețuitorului Clasa I.
Lașii primesc funcții.
E nevoie de ei. Doar sunt experți în supraviețuire. Uite, au și medalii.
Vremea curajului a trecut. Vremea criticii și protestelor a trecut. Vremea scandalurilor a trecut. Revoluționarii să părăsească sala și să aștepte afară să fie chemați pentru a-și primi diplomele. Nu mai e nevoie de ei.
Acum avem nevoie de niște oameni echilibrați care știu când trebuie să tacă și când să vorbească. Avem nevoie de liniște și consens.
Criticile nu ajută la nimic.
Și nici bancurile politice.
-Uite d-aia nu primești niciun job pentru că ai gura mare și te contrazici cu șeful. De ce nu oi fi și tu ca alți oameni, să-ți vezi de farfuria ta, de familia ta. Lasă-i pe alții să se lupte, tu ai treabă de făcut.
Lașitatea se întoarce. E peste tot, în birouri și metrou, în parcuri și pe stadioane.
Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie. Nimeni nu știe urmarea.
-Eu m-am sacrificat pentru voi. Tinerețea mi-am sacrificat-o. Am înghețat la cozi, am tricotat, am …M-am chinuit să vă dau o educație. Și ce ați ajuns? Doi distruși care se luptă cu sistemul. Alți oameni de vârsta voastră au casă și copii și..
Lașitatea costă 1,99 și o poți lua de la Mega Image.
În minte număr morții, arșii, torturații și violații următoarei revoluții.
În minte îi văd pe cei care vor ucide, tortura, arde și viola.
Sunt oamenii cuminți din jurul nostru. Sunt oamenii de bine.