Despre birocrați și spirala urii

Suntem poporul definit prin stază.
Amorțeala, somnul, picotitul, nemișcarea sunt cele mai apreciate stări ale noastre. Cât nu faci nimic, nu poți fi acuzat că ai făcut ceva greșit. Ascunde-te în toaletă, puneți sacoul pe genunchi și dormi. Generații întregi au avut această regulă în codul nescris al muncii.
Un bolovan pe fundul unui râu. Ăsta e visul românului.
Șlefuit de ape, timpul trece, leafa merge.
Vorbește în șoaptă, nu atrage atenția asupra ta, nu te contrazice cu nimeni, nu veni cu idei.

Noi suntem mici, lumea e condusă de oamenii mari, noi, ăștia mici, trăim din firmiturile care pică de la ei, și pică pentru că cei mari mănâncă neatent, plescăie, sleorpăie, le cad din gură uneori ditamai bucățile de cozonac, alteori se descotorosesc de copane de pui cu carne pe ele.
Ce ne mai bucurăm atunci.
Avem o listă de instrucțiuni pe care trebuie să le urmăm ca status qvo-ul să fie păstrat. Nu vrem să îi supărăm pe oamenii mari. Poate schimbă masa și noi nu mai primim nimic.
Urmăm instrucțiunile, tăcem, ne mișcăm încetișor pe traseul pe care ni l-au desenat. Avem cariere, familii de hrănit, vanități de hrănit, unii dintre noi chiar ajung să fie invitați la masă cu oamenii mari.
De ce ai vrea să ajungi om mare, să ai atâtea responsabilități pe cap când poți să fii un om mic invitat la cina oamenilor mari? Da, nu stai cu ei la masă, ești cu celelalte slugi care apreciază rutina, obediența și avantajele care se trag de aici, dar ce contează? Ai acces la mai mult cozonac și chiar la niște fripturică de porc.
Stază.
Birocrație.
Birocrați.
Sunt primii care te sfătuiesc să o lași baltă. Nu o să ajungi nicăieri dacă proptești o ștangă între spițe. Nu are sens dragă, nu poți să schimbi nimic, așa a fost decât lumea.
Și totuși, când un jurnalist ajunge să se folosească de moartea copilului unui om ca să scrie un material abject despre posibila carieră politică a tatălui, ce e de făcut?
Nimic. Nu există cod deontologic.
Da, știu.
Și nici instituții care să aplice acest cod deontologic care oricum nu există.
Și ce e de făcut din punctul vostru de vedere, ca instituție de presă?
Nimic. Poate să vă duceți la ziarist pe pagină și să îi spuneți că e urât ce a făcut.

Birocrații nu găsesc soluții.
Birocrații nu schimbă nimic.
Birocrații se asigură că vor lua avans și lichidare și totul va rămâne la fel.
Sunt clădiți din termopane, plăci de beton și conducte, după chipul și asemănarea clădirilor unde pontează între 9 și 17.
Birocrații au burți și nu vor să renunțe la ele.
Azi a fost copilul mort al unui individ a cărui vini sunt că vine dintr-o familie cu posibile legături cu Securitatea, nu a spus că i-a murit copilul și că a fost prezent la mitingul din 10 august.
Mâine, ziaristul care a scris articolul despre tatăl securist și copilul mort va apărea la știrile unei televiziuni care va pretinde că ziaristul, la vârsta de numai 16 ani, și-a bătut cu bestialitate mama, lăsând-o paralizată și apoi i-a vândut un rinichi iar din banii respectivi și-a luat droguri.
Apoi prietena ziaristului scuipat de concurență va scrie în revista la care lucrează despre mișmașurile  patronilor televiziunii, cunoscuți pentru că răpesc fecioare de 12 ani din satele din Oltenia și le violează sălbatic, dar mai întâi le smulg limbile și le servesc cu hrean cu oțet.
Iar birocrații, călare pe purcoiul de bani primiți de la UE și alte milioane de asociații, fundații, forumuri și organizații care se preocupă de libera exprimare și implementarea legislației europene în mass-media, vor raporta că totul este bine, ăștia răi oricum se distrug între ei, cel mai bine e să aștepți și societatea se va curăța de la sine.
Stază.
Birocrații vor încasa uriașe salarii și noi fonduri pentru alte proiecte de comunicare, educare, disipare a spiritului legii iar noi, îmbibați de atâta ură, vom ieși pe stradă cu topoarele la noi și vom ciopli țestele oricui ne spune televiziunea sau ziarul că e securist și nu și-a tras șosetele bine sau nu a strâns rahatul câinelui.
Ne vom ucide pe stradă.
Ne vom ucide în trenuri.
Ne vom ucide în supermarketuri și la locurile de joacă.
Ne vom ucide la coadă la șaorma și la farmacie.

Ne vom ucide pe plaje.
Și totul pentru că ura e un virus. Pe care birocrații nu au niciun motiv să-l oprească.
Cu cât e mai puțin popor care se bate pe firmituri și zgârciuri de pui, cu atât e mai multă păpică pentru ei.
Totul e să pretindă că muncesc. Și va fi bine.