Statuia porcului necunoscut
Mașina are număr de Călărași. Șoferul are bărbuță-cioc și un atroce simț al penibilului. Orice întrebare e o tăietură de brișcă, îi crestează pielea fină.
Adică? Ce vreți să spuneți?
Nu vreau să spun nimic. Întreb. Veniți în fiecare dimineață din Călărași?
Da. Și? Am fost șofer 35 de ani pe taxi. Am trecut pe Uber de câteva luni.
Și 35 de ani ați venit la lucru în fiecare dimineață din județul Călărași?
Nu. Dar dacă era da, ce? Era vreo problemă?
Agresivitatea de câine bătut, ținut pe mămăligă acră.
Nu domnule, doar admirație pentru puterea dumneavoastră de muncă.
Se mai liniștește dar e vigilent.
S-a mutat la 8 ani în București. Îmi spune.
Aveau casă la 50 de kilometri de capitală dar era greu, așa că taică-su a vândut un porc din cei doi pe care îi aveau și din banii luați pe el și-a cumpărat buletin de București. Îmi spune.
Îl măsor, are până în 60 de ani, deci acuși 50 de ani băiatul care a devenit șofer de taxi și de o lună juma e șofer de Uber s-a mutat cu mămică-sa și tătică-su în București.
Viața lui întreagă a fost schimbată de un porc.
Fratele ăluia de l-au mâncat acum 50 de ani. Nu a avut timp să primească un nume bietul porc.
Șoferul povestește despre fiică-sa care e contabil. E mândru de ea și de nepotul fotbalist la 4 ani jumate la club la Steaua. Câți porci au murit pentru ca fata să-și ia diploma și nepotul să intre la echipa de pitici?
Nu-l ascult. Mă gândesc la porcul mort acum 50 de ani întru binefacerea domnului din Călărași și la alți porci care au făcut oameni din semeni de-ai noștri. Porci cărora ar trebui să le facem statui: statuia porcului necunoscut sacrificat ca tu să obții mutație sau fiică-ta un post la primărie sau nepotul să prindă loc la fără plată la facultate sau unchiul să primească un pat într-un salon de numai 4 oameni la spital.
Trăim într-o grozavă eroare logică.
Câinele nu este cel mai bun prieten al omului.
Sau fie, este cel mai bun prieten al omului.
Dar fratele nostru este porcul.
Niciun alt animal nu a făcut atât de multe pentru cv-ul nostru profesional, niciun alt animal nu ne-a propulsat atât de departe pe scara socială.
Examene, posturi, transfuzii, operații, delegații.
Porcul.
Se zice că porcul nu zboară.
Ce prostie.
Cotletele sunt aripi.
140.000 de porci au fost uciși numai la Gropeni, în cea mai mare fermă din țară, pentru că statul român are ceară în urechi, e surd statul român, ascultă A3 cu volumul dat la 67, tresare parchetul sub picioarele statului dar el nu aude nimic.
Vineee pestaaaa porcinăăăă, a strigat în urechea stângă a statului SRI-ul.
Cioloș e de vină, a răspuns Daea.
Vineeee pestaaa africanăăăă, a strigat Uniunea Europeană.
Lasă-mă cucoană.
Iarna asta poporul român nu are porc.
Nu are jumări.
Nu are slană.
Nu are untură de întins pe pâine.
Ar face bine românul să nu se îmbolnăvească anul ăsta. Nici să nu trebuiască să-și ia vreo autorizație. Sau să vrea să-și mute odorul de la o școală la alta sau să-i găsească un post mai bun la administrația financiară.
-Dracu ne ia cu nemernicii ăștia, zice taximetristul din Călărași și eu alunec în apa rece a conversației de pe sloiul imens care scufundase Titanicul economiei românești.
-Ne-a ajuns cuțitul în os. Nu la os, în os ne-au băgat cuțitul nemernicii ăștia, spune șoferul din Călărași.
Aprob și mă gândesc la porcul care a murit în 1989 ca noi să fim liberi.
A murit porcul, așa urlau oamenii și alergau pe străzi și taică-miu a întrebat: care porc? și era să fie linșat de un grup de cetățeni de bine care au considerat că stupoarea lui e semn de terorism arab.
Doamna Firea, facem și noi, măcar la Gropeni, acum de Centenar, o statuie a porcului necunoscut, salvator de neam și țară?
Să vorbesc la Ministerul Culturii? Să vorbesc la doamna Irina? Îi plac cotletele? Mai am salvate în congelator vreo 3 de anul trecut.
De cativa ani ma straduiesc sa-i dezvat pe ai mei sa manance carne de porc. Cei batrani mai ales nu concep Craciun fara porc, Craciun fara Isus, fara Hrusca sau fara brad impodobit mai merge dar fara porc nu. Treaba asta tine pana la primul atac vascular, dupa-aia se conving singuri. Anul asta nu mai au de unde sa cumpere, gata a dat molima, o noapte a fost alba pentru gospodarii din sat, noaptea cutitelor lungi, dar cand au venit jandarmii si veterinarii, porcii erau la congelator si oamenii zambitori aratau cotetele goale. Evident in zilele ce au urmat carnea a plecat in zece judete, la copii, nepoti si fini ducand mai departe virusul, ca intr-un joc de-a prinselea. Prietenul meu cel mai bun se chinuia in studentie de 3 ori pe zi cu hrana la patru porci, porcii locuiau departe, garajul inchiriat pe post de cotet era la vreo 800 metri de apartamentul unde li se gatea. I-a reusit operatia financiara, e de 17 ani in Canada, porcii au fost exact suma lipsa din cont pentru aplicarea la emigrare. Are dreptate Raluca, porcul merita statuie. Romano-canadiana !
Inca de cind ieseam din copilaria mica am inceput sa aud povesti care aveau ca personaj “românul”, cu varianta “romanasul ” in care povestitorul adopta o atitudine de mirare condescendenta fata de personaj, de parca el insusi ar fi fost japonez sau uruguaian, daca nu de-a dreptul venusian. “Romanul” facea intodeauna lucruri stupide, revoltatoare, injositoare, uneori amuzante, dar, in final, supravietuia. Cam asta era morala: romanii sunt o specie dezgustatoare care insa “nu piere”. In mod ciudat si povestitorii japonezo-uruguaiano-venusieni aveau o biografie asemanatoare, si ei supravietuiau pentru a duce mai departe povestea “romanului” si cam atat. O profunda complicitate se instituia astfel intre povestitor, auditor si personaj care le permitea sa-si exprime deopotriva indignarea si adeziunea, oprobriul si acordul, ura si dragostea, fara ca vreuna sa-i afecteze citusi de putin. Secretul sta in mirarea de savant a povestitorului – el personal nu a facut niciodata ca personajul sau, ba mai mult, e prima oara cind vede asa ceva, auditorul fiind invitat sa se alature stupefactiei sale.
Da maestre, toti romanii sint la fel. Nu exista romani indreptatiti sa-i critice pe alti romani. Cum le zici zici mata mai rar.
Ciudat, nu m-am gandit niciodata ca toti romanii sunt la fel si nici nu am lasat sa se inteleaga asta, si totusi tu exact asta ai inteles. Tot tu vorbesti despre indreptatirea de a critica; o idee interesanta ! daca ar fi vorba intr-adevar despre un drept la critica, ar trebui sa-l aibe toti, doar e un drept, nu ? dar cuvantul mai sugereaza si altceva, ca cineva, ceva, indreptateste. Cine ? Partidul, politia, Academia, c.v.-ul, P.C.-ul ?! Daca mi-ar trece prin minte sa devin critic de meserie, asa, ca doamna Feher, unde ar trebui sa las o cerere de indreptatire ?
Ar trebui sa munciti. Sa va faceti un blog lacrimogen si pe el sa scrieti niste ani si sa va formati o audienta, asa cum doamna Feher a facut. Care doamna Feher, poate nu remarcati, va permite sa dormiti pe masa ei de bucatarie si sa umpleti cu noroi de pe ghete solnita si farfuriile pentru simplul motiv ca nu ati gasit ghiseul sa scrieti cuiva o cerere ca sa ajungeti critic. Ce trist personaj. Leit fetita cu chibriturile.
Felicitarile mele sincere pentru munca depusa pentru a va face un blog lacrimogen si a va forma o audienta, masa de bucatarie de care vorbiti. Dar, va plac doar musafirii care inghit pe nemestecate ?! Si ce-i cu lipsa de umor si nervozitatea asta surprinzatoare ? Va asigur ca nu sunt deloc trist si nu stau cu picioarele pe masa nici la mine acasa, cu atat mai putin cind sunt in vizita. E drept ca uneori imi place sa testez toleranta unora care predica despre toleranta, dar asta nu e un motiv sa va pierdeti cu firea ca firea.
Dacă vă place să testați toleranța, treaba asta nu e un hobby inocent, e un simptom. Vă hrăniți cu nervozitatea pe care o provocați, nu sînteți original deloc, există mulți pacienți de felul ăsta. Cu cît mai repede tratamentul, mai mari șansele de ameliorare! Vindecare nu există. Critica e un exercițiu pentru persoanele echilibrate, nu mai visați, deocamdată nu puteți face asta și e patetic să încercați prin subsoluri cu pseudonim.
luminita marcu, Persoanele “echilibrate” ar fi, deci, cele care recurg la insulte pe post de argumente ?! Incerc sa discern un rudiment de argumentatie in textul dvs. – 1. Atitudinea critica ar fi un simptom a ceva grav (probabil noncormformism ideologic) care trebuie tratata prin internare permanenta in ospiciu (Vindecare nu există !). 2. Dreptul de a critica este rezervat doar anumitor persoane verificate 3. Trebuiesc indentificati cei care au opinii critice neautorizate. Intr-adevar, asta nu este original deloc, este ceausism in stare pura. Tocmai ati pus pe masa de bucatarie a doamnei Feher niste “adidasi” pentru Muzeul Comunismului.