Anul mâniei.

Aseară am întâlnit un român care stă de 24 de ani în Cehia. Afacerea pe care o administrează îl trimite la fiecare 2 luni la București. Yoyo-ul sentimental îl trage către Berceniul natal dar, odată ajuns acasă, se îngrozește privind știrile.
Ați văzut cazul copilului mort la spitalul privat?
Nu am văzut. Însă îl văd pe Nicolicea. Trece pe lângă mine, țanțoș, pantofi de șef de haltă, scâlciați. Sacoul e mototolit. Ca el sunt mii de portari și paznici la farmacii și șantiere nămoloase.
Nicolicea a cerut să fie expulzat regele Mihai din țară.
Nicolicea e parlamentar din 1992. Cu 2 ani înainte de a pleca din țară domnul care stă în Cehia.
Nu îl știe pe Nicolicea. Îmi spune așa: în Cehia măcar avem un sistem de sănătate extraordinar. Soția mea a avut cancer, a fost tratată exemplar și nu a trebuit să îmi vând o mână și un picior. Nu mă întorc în țară. Nu cât sunt ăștia la putere.
Cine sunt ăștia?
Când au venit ei la putere?
În 1990. Când o să plece? Când o să apară alții care sunt altfel decât ei.
Au apărut? Unii zic că da, alții zic că și ăștia noi sunt la fel ca ăia vechi. Doar că au pantofi mai puțini scâlciați.
Postu ăsta a fost pus pe 1 ianuarie 2018. Kovesi a fost mazilită. DNA decapitat. Lazăr este ievaluat. Dăncilă ne face de rahat. Dragnea rezistă. Cioloș ezită.
Iohannis e Yeti, îl căutăm și, uneori, găsim urme în zăpadă, a fost pe aici în drumul lui către frigiderul plin cu salam de Sibiu.
Alergăm și alergăm și alergăm dar pământul ne fuge mai repede de sub picioare decât putem noi să alergăm. Așa că, inevitabil, suntem duși de timp înapoi, apropiindu-ne de tinerețea lui Nicolicea când cerea expulzarea regelui din țară.

feher

Am scris asta în mai pentru Harpers Bazaar. De atunci am mai iesit de câteva zeci de ori în stradã. S-a schimbat prim-ministrul, USR a scãzut sau crescut în sondaje, Popoviciu s-a pierdut în Londra, Mazãre aleargã cu ciuma bubonicã în Madagascar. Kovesi rezistã, Iohannis e pe fundul oceanului, tãcând ca un calcan german. Suntem într-o camerã plinã de aburi de benzinã în care nu intrã niciun fumãtor cu tigara aprinsã.

Lipseste mânia. Si doar ea este singura capabilã sã ne miste. Vrem sã demonstrãm cã suntem mai buni ca ei, cã nu suntem ca ei. Dar lucrurile ãstea pleacã de la premisa cã ei sunt oameni. Ceea ce nu sunt. Ei sunt un aparat, o masinãrie, sunt tripozii din War of the Worlds care ne recolteazã ca sã irige ogoarele pe care cresc furaje pentru nepotolita lor foame de bani si putere.

Nu e loc de iubire, politete, de…

View original post 939 more words

3 comments
  1. Florin said:

    Trebuie alti politicieni, clar. De fapt trebuie alta mentalitate, care sa aduca la putere alti politicieni. Si cum mentalitatea e a poporului, cred ca trebuie alt popor, hahaha. Sau mai bine inchiriem tzara, plecam toti sa emigram, si ne intoarcem cu alte mentalitati, atunci sigur o sa stim cum sa gestionam libertatea, resursele, etc. Cu ce avem la putere acuma ne dam foc la valiza, nu exista solutie (era sa zic polutie).

  2. Tom 1500 said:

    Desi toată lumea preocupată de soarta țării este tentată să protesteze în Piața Victoriei, cred că trebuie să protesteze la Cotroceni, până iese Iohannis să spună dacă se bagă la luptă cu borfașii sau ne luăm soarta în mâini și punem de o revoluție singuri, ca în 89.Trebuie forțat neamțul să opteze în fața camerelor.Dacă acceptă să îl demită și pe procurorul Lazăr, Iohannis trebuie muit fundamental și apoi începem protestele alea mari contra lui Dragnea.Dragnea fără un idiot ca Iohannis ar fi fost un penibil.Iohannis l-a ajutat prin non-combat-ul lui, sau poate printr-un blat (pe care îl vom descoperi prin 2021, probabil).Cu alura lui de profesoraș tălâmb care le-a pus gând rău banilor de cretă ai elevilor , nu m-aș mira.

    • la strada said:

      Nu Iohannis e infractor, nu presedintele e cel care a blocat activitatea DNA si lupta anticoruptie. Intai trebuie obligat guvernul sa plece si sa avem alegeri anticipate ca sa schimbam Parlamentul, PSD ar trebui sa devina istorie, la fel ca PCR. Cu Herr Iohannis, ne socotim la alegeri !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: