Pe înregistrarea asta de la BBC, vezi cu urechile cum Dumnezeu pune peste întreaga orchestră a primului război mondial un clopot mare, de sticlă. După câteva secunde de tăcere, la ora 11 pe 11/11 1918, o păsărică sparge liniștea cu un ciripit mărunt ca un rest primit în palmă la magazinul de pâine.
În Europa, în India și Australia, lumea a sărbătorit azi ziua Armistițiului.
Sfârșitul primului război mondial, cel care a născut comunismul, fascismul, nazismul, consumismul și a dus, câțiva ani mai târziu, la prăbușirea imperiilor coloniale, bomba atomică și războiul rece.
România dormea la ora 11, mâncase aseară 128 de mici, 4 franzele și băuse 22 de beri. Cele 3 pastile de triferment nu-și făcuseră efectul.
Premierul-feminitate s-a trezit la 9, și-a uns o tartină cu neologisme pe care și-a pus-o pe bluză, a tras paltonașul deasupra să nu se vadă, a pășit delicat până la tribună de unde a trimis întreaga recunoștință eroilor care au clădit România mare. Eroii, foarte morți, nu au auzit-o.
Premierul-modestie și feminitate, PMF să-i spunem, a plecat apoi acăsică, felicitându-se că nu a mers la Paris, ce vreme de căcat era la Paris, ai văzut-o pe amărâta aia de Carmen a lui Iohannis că era albastră de frig?

Ora 11 pe 11/11 1918 a trecut neobservată în România.
Țara care și-a trimis la moarte, pe front, 8% din populație. Țara a cărei capitală a fost ocupată la câteva luni de la intrarea în război, țara aproape ștearsă de pe hartă de trupele Puterilor Centrale, țara care a semnat în mai 1918 o pace separată cu Puterile Centrale și pe care doar prăbușirea acestora consemnată în 11/11 la ora 11 a ferit-o de efectele tratatului de la București.
Care prevedea, zice wiki, printre altele că:
România trebuia să retrocedeze Cadrilaterul și o parte din Dobrogea de Nord Bulgariei, restul provinciei fiind controlat de Germania și Bulgaria;
România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor din Carpați;
România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere. Și șantierele navale intrau în stăpânirea statului german;
Germania și Austro-Ungaria aveau dreptul de control al navigației pe Dunăre.
Parlamentul a ratificat tratatul dar regele Ferdinand I nu l-a promulgat.

Ora 11, pe 11/11 a adus Transilvania lângă România. Cu prețul a 600.000 de morți. Recunoștință veșnică eroilor noștri. Ia bagă tu Găbiță niște artificii, niște ii, țuică și  fasolică, să fie de sufletele eroilor care au făcut Unirea de uite acuși pot să merg la Electric Castle fără pașaport.
Ignoranța nu poate fi o binefacere. Ignoranța e doar surzenie.
Proștii sunt prinși sub clopotul de sticlă, exact ca bateriile închise de Dumnezeu la ora 11 pe 11/11 1918. Și de acolo, de dedesubt, nu aud ciripitul mierlei și nici nu îi pot citi pe cioc ce spune.
Ea zice: nu poți câștiga războiul cu ignoranța.
E un virus împotriva căruia nu există vaccin.

Copitele cailor alunecă pe pietrele albite sub miliarde de pași, roțile trăsuricii se hurducăie, gem și troznesc și chinezoaicele-pasagere se țin de coviltir, de vizitiu, una de alta, arată ca niște pisici pe care stăpânul se străduiește să le bage într-un lighean cu apă fierbinte și ele se agață disperate de margini. Vizitiul chiuie și mai arde niște bice pe spatele calului, turiștii sar îngroziți din drumul trăsuricii, se lipesc de pereții sikului, înjurând, adunându-și spaimele de pe jos, râzând nervos.
Bine ați venit la Petra, minune a lumii antice, miraculos încă nedistrusă complet de exploatarea turistică lacomă a statului iordanian.
Intrarea e 60 de euro, sunt mii de oameni pe zi care vin la Petra, 18.000 de euro ca popa face regele Abdullah al II, cel bun, cel motorist, cel progresist, numai din biletul de intrare. Apoi sunt taxele inumane pe orice, apă, toaletă, șaluri, căcățișuri chinezești pe care niște băieți fardați cu negru le vând peste tot în situl arheologic. Nimic nu e ceea ce pare. Crezi că ceaiul ăsta e 1,5 dinari, ei bine, e 5,67 pentru că ai uitat să calculezi TVA și taxa turistică și taxa pe respirație, pe înghițit în sec și pe dat ochii peste cap.
Cum intri în Petra, sar pe tine vânzători ambulanți de orice, pietre și bijuterii, cioburi și opaițe, vederi și ghiduri turistice.
Sunt tarabe și cafenele, restaurante și colibe de păzitori de pepeni, sunt copii care te îmbie să te plimbe cu măgărușul și cămila, cu trăsurica sau să te ducă la punctul de belvedere de unde poți să faci cea mai spectaculoasă poză din lume.
Copiii sunt murdari, trag de tine cu mânuțe cu unghii sub care se ascunde pământ negru. De unde l-or fi luat, că pământul e roșu aici. Roșu și plin de gunoi. Pungi, hârtii, bețișoare, plastice, balegă, unul din mormintele de pe Strada Fațadelor pute a tabără de refugiați, urină, râncezeală, niște pături și fâșuri putrede zac într-un colț.
Oare pe ce se duc cei 18.000 de euro pe zi încasați de administrația parcului? Cât și pe cine plătesc Ali și prietenul lui Hassan ca să intre la Petra cu măgarii lor Ferrari și Lamborghini? Măgarul ăsta are aer condiționat, haideți, e doar 20 de dinari până la mânăstirea El Deir, sunt 1000 de trepte până acolo, cu măgarul Ferrari ajungeți în 30 de minute.
Nu, mulțumesc.
Hantz, 119 kile, s-a cățărat în spinarea unui măgăruș care a fost Ceaușescu în altă viață și acum karma se răzbună. Are ochi lăcrimoși măgarul îndoit de greutatea lui Hantz, cu pași mici, îngrijorați, parcă orbecăind în bezna urletelor care întunecă cerul, apucă pe drumul celor 1000 de trepte până la mânăstire.
Un copil cocoțat în cârca unei cămile enorme o biciuiește răstind comenzi, cămila îl ignoră, piticul lovește cu sete și-mi vine să apuc o piatră și să-i strivesc capul. Copilului.
Lângă, doi polițiști în uniforme privesc clocotul dement al mulțimii, un grup de indieni implodează sub atacul unei cete de puști cu măgăruși iar câțiva tailandezi se cocoață pe o stâncă, fix deasupra semnului care le cere: no climbing.
Dacă nici asta nu e libertate, eu nu știu ce poate să fie.
Poate doar nesimțire combinată cu barbarie combinată cu prostie crasă.
Exact ca la Machu Picchu, Chichen Itza sau Angkor Wat, Petra are ghinionul să se afle pe teritoriul unui stat ale cărui elite apreciază termopanul, bmwul tunat, cu neoane la număr, buza botoxată și ploaia de bani.
Mâine nu există deci verbele a păstra, a proteja sunt niște invenții lingvistice fără sens, produci, consumi, produci, consumi. Și când s-o nărui Petra, când or fugi măgărușii Ferrari și Lamborghini cu saci cu mozaicuri din biserica bizantină și capiteluri din templu în spinare, când un miliardar moscovit, un prinț saudit sau un pesedist chivernisit o să cumpere fațada Trezoreriei și o va transporta la dumnealui în mansionul din Teleorman, iordanienii nu o să plângă.
Bine că au putut să scoată toți banii posibil de scos din vechiul sit.
Cu ei o să-și cumpere niște proiectoare bune și un designer chinez care le va face niște proiecții 3D cu Petra și pe ăstea le vor pune în aeroport sau într-un studio în deșert și uite așa, cea de-a 7 a minune a lumii va continua să trăiască mult după ce adevărata Petra va fi halită de nesimțire, barbarie și prostie. Și banii vor continua să curgă în noua Petra electronică pentru că e plină lumea de nesimțiți, barbari și proști, de Hantz care îndoaie măgăruși și de chinezoaice plimbate în trăsurici trase de cai bătuți, de ruși care aruncă pungi pe jos și de milițieni iordanieni plătiți să-și sugă gingiile.
Nesimțirea, barbaria și prostia sunt infinite și indestructibile.
Iar civilizația noastră a ajuns ea însăși un monument al nesimțirii, barbariei și prostiei.
Un monument indestructibil.

Cu față de impiegat singuratic, cel mai puternic om din România cară două valize pe care ar putea să le tragă după el, că d-aia au roți. Costumul îi stă prost, cearcănele sunt un pic mai mari, părul pare neîngrijit, iar gluma cu dosarele și gogoșile sigur nu a fost scrisă de consilierii israelieni. Mai degrabă de Doru Octavian Dumitru.
Sau de Țociu și Palade. Sau poate și le scrie singur, căci, nu-i așa, Puiule, ești cel mai bun. La orice.
Din spatele celui mai puternic bărbat din România care a ajuns să-și scrie singur poantele, rânjește vesel Codrin Ștefănescu.
Peste câteva ore, grupul lor, al celor cu doctorate în păcănele și cupa D la tupeu, vor începe curățenia în partid.
Trăiască.
Cepul subțiat va fi mai ușor expulzat de presiunea strânsă din butoi. Consilieri locali, județeni, primari, oamenii din teritoriu sunt chemați sub arme. Începe GOT.
În acest timp nordul opoziției, ocupat de liberali cu muci ieșind lumânări galbene din nările înghețate, așteaptă să vină vara.
The summer is not coming. Pentru că the winter is here.
Din când în când, liberalii mai aruncă strâmb câte-un oscior de miel în capul, desigur, al unuia dintre ei.
Să nu vină Cioloș să le facă lor observație. Unul care a fost numit de Băsescu și apoi propus de Ponta nu poate să le dea lor lecții, lor care au stat capră la Băsescu și apoi la Ponta. Măcar știi că PNL-ul nu a avut niciodată bani de consilieri israelieni și deci și-a scris singur glumele.
Cum ar fi asta cu plângerea împotriva agenției Papaya care a făcut un clip cu copii și sigur a exploatat copiii, i-a pus la muncă forțată. 10 din cei 13 parlamentari semnatari ai scrisorii către Autoritatea pentru Protecția Copilului sunt liberali.
În timp ce pesediștii au treabă cu legile justiției, cu fondul suveran, cu legea off-shore, cu creșterea salariului minim, cu pensiile, liberalii sunt Garcea de parcare, îți bagă fluturașul sub ștergătoare sperând într-o șpăguță ca să te lase să pleci neamendat. Dau senzația că vor cu orice preț să se asigure că electoratul lor  le va da un șut în fund, căci, nu-i așa, un șut în fund e un pas înainte.
În același timp, colegii lor din opoziței, USR, sunt în plin festival al democrației. Adică organizează intern alegeri pentru europarlamentare. Peste 80 de candidați încearcă să atragă voturile membrilor USR dar, ce să vezi, la Barcelona, președintele partidului scoate din joben 5 nume, preferații lui, ăștia sunt buni, și ăilalți or fi dar lui îi place de ăștia 5. Ceilalți 75 se revoltă, festivalul democrației degenerează într-un moshpit.
Slayer, betrayer.
Mai mult, e al dracu de posibil ca festivalul ăsta să fi fost complet inutil pentru că se vorbește despre liste comune cu Ro+ a lui Cioloș. Frate, unde să încăpem într-un Tico 16 oameni?
Rotițele pe care aleargă șoriceii opoziției sunt mici în timp ce elefanții pesediști au ditamai roata care generează energie cât să scrie cu laser pe cer: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă.
Când ești cu nasul în pământ, după firmiturile referendumului, jucând pe mize mici, nu ai cum să mai fi atent la valiză. Sau la remaniere. Sau la cursul de schimb. Sau la datoria publică.
Și noi ajungem să aplaudăm un Țuțuianu sau Neacșu și să plecăm, a câta oară, după fentă, sperând într-un miracol care să vină tot de la PSD.
Măcar ei au niște imaginație.
Îl vedeți pe Iohannis apărând cu o plasă Billa plină cu ambalaje de eugenii mâncate de cei 4 asasini de la Hilton?

Adriana și-a luat fata, Teodora, și s-a mutat la Madrid, unde a primit un post bun în industria farmaceutică. Are salariu bun, casă într-o zonă bună, Teodora învață încă o limbă la o școală bună. Oamenii sunt politicoși, bătrânele din bloc le aduc prăjituri, cafeaua e 1 euro și 10 cenți la bărulețul de pe colț, e mult soare și balcoane pline de flori de la care cucoane nu scutură preșuri.
Doar mama Adrianei, rămasă în România, e nefericită.
Nu a mai vorbit cu fiică-sa decât prin bărbac-su, Neluțu, spune-i tu Neluțule să nu uite să-i dea Teodorei vitamine și să aibă grijă să nu o tragă de păr atunci când o pieptenă, că știi că e zmucită, nimic nu face calm, te-a moștenit pe tine apucată, d-aia a și plecat de nebună din țară, ce i-o fi trebuit când aici avea de toate?
Adriana avea în București un apartament și mai avea o mașină și părinții aveau o casă în Ghencea sau Berceni, nu știu prea bine, unde ar fi putut să vină să stea amândouă, că e ditamai casa cu 5 camere. Dar Adriana a vrut să rămână în oraș, să mai iasă și ea cu fetele la un aperol, nu s-a mutat la mama dracului și maică-sa niciodată nu a înțeles de ce fiică-sa nu se gândește la binele copilului, copilul are nevoie de mâncare gătită, copilul are nevoie de haine călcate, cine face asta acum când Adriana e la serviciu și nu e nimeni să o ajute? Păi nu ne avea ea pe noi aici, nu avea ea de toate?
Adriana a fost pe 10 august cu Teodora în piața Victoriei.
Când a ajuns acasă moartă de frică după o buluceală cruntă la metrou, maică-sa i-a spus așa: mai bine te găseam moartă în șanț, moartă nu mai făceai rău nimănui. Cum să iei copilul la manifestație? Ești idioată? Mai bine te băteau de te omorau, așa îți trebuie când ieși tu ca toți golanii ăia, tu, care ai de toate, că ne-am spetit toată viața să-ți dăm de toate.
Atunci Adriana a hotărât să accepte postul din Madrid. A vorbit cu taică-su, Neluțu, și i-a spus: tată, ai auzit vreodată de peștii banană?
Neluțu nu a auzit de ei, ce drăcovenii or mai fi și ăștia, ceva chinezesc clar, au mixat ADN-ul unei banane cu cel al unui pește.
Nu.
Peștii banană sunt niște pești care arată foarte normal dar care sunt atrași într-o gaură unde este plin ochi de banane. Dar cum intră în gaură, peștii încep să se îndoape, mănâncă, se înfundă cu până la șapteșopt de banane, se umflă atât de tare și sunt atât de grași încât nu pot să mai iasă din gaură așa că rămân închiși acolo și mor.
Neluțu nu a citit Sallinger dar a ascultat atent, și-a mângâiat mustața și a întrebat-o:
-Deci vrei să pleci din țară?
Casă și mașină și un serviciu bun, la 5 sau 6 rupi ușa, mergi la mall, faci un grătar cu băieții, de Revelion mergi la Brașov sau Bran, vara în Grecia, mai aprinzi o lumânare pentru morți, mai dai o acatistă pentru vii, să nu ajungi la spital, te rogi, oricum ție nu ți se întâmplă nimic pentru că ai o pilă la Universitar și mai știi pe cineva, dacă e așa, chiar și la minister, mai tai cu flexul o țeavă sâmbăta la 10, ai tot ce îți trebuie aici.
Închiși în gaura lor, peștii banană se umflă cu mititei, patriotism și încredere că nimic ce e afară nu poate să bată ceea ce au înăuntru. Se îndoapă cu sloganuri, se bat pe oferte de hârtie igienică de la Lidl și le fac zestre copiilor, cearșafuri și căni, tacâmuri și covoare, să aibă ăla mic, să trăiască mai bine decât mine.
Dar la fel ca mine.
Peștii banană nu au imaginație, sunt adaptabili la rău și incapabili să sesizeze mizeria morală. Normal, mănâncă, respiră și defechează în aceeași apă.
Mama Adrianei se lamentează la prietene: cu ce-am greșit să am un copil atât de nebun?
Eu mă gândesc așa: cu ce am greșit noi să fim născuți din pești banană?

Senatorii au decis acum 3 zile că persoanele cu pedepse mai mici de 5 ani pot efectua condamnarea la domiciliu, fără brățară electronică.
Dragnea s-a indignat la sugestia că modificarea legii este un cadouaș primit de ziua dumisale de la coleguți. Nu. Este doar o coincidență fericită, cam ca în cazul lui Darius Vâlcov care trecea prin cimitir și, când a depus o garoafă pe un mormânt, acesta s-a deschis și, ce să vezi, înăuntru era plin de rembranți și toniți, să fie primiți.

Deși Șerban Nicolae ar vrea să își treacă povestea asta în cv-u lui de jucător de barbut, pârnaia la domiciliu a fost dusă la rangul de artă de Pablito Escobar, omul care a vrut să plătească datoria externă a Columbiei.

Faimosul narco-traficant și dansul lui cu americanii și autoritățile columbiene au fost descrise în America dezvelită de la brâu în jos, volumul 2.

“Rămaşi high pe adrenalină după ce-au câştigat războiul rece, americanii şi-au zis să-şi stoarcă şi coşul ăsta de pe fund, care-i deranja când stăteau pe scaun. Preşedintele Columbiei i-a spus lui Escobar: “Amice, vezi că ăştia vor să te extrădăm. Alege: pârnaie la noi sau la ei”.

Pablo a ales să-şi construiască închisoarea, uite acolo, sus pe deal.

Ne uităm de jos şi încercăm să ne imaginăm ce povesteşte ghida:

— Avea plasmă, piscină, teren de fotbal, duduiţe şi droguri. Dar să ştiţi că Escobar nu trăgea cocaină. Fuma marijuana, dar nu lua niciodată prafuri.

Legendele locale spun că Pablo chiar şi în închisoare era letal. Gorilele lui aduceau vizitatori, persoane pe care cartelul le avea în vizor. Intrau la puşcărie, să-l vadă pe Pablo şi erau executaţi, iar cadavrele erau topite în băi de acid.

Un an s-a prefăcut că e prizonier, până când americanii şi-au dat seama că-s ciuca miştourilor guvernului de la Bogota şi au zis răspicat: “ex-tră-dare sau ne supărăm”. Şi atunci Escobar a evadat. Vorba vine!

A ieşit pe uşă, s-a suit în avion şi a tăiat-o în Germania, unde erau deja probleme cu unificarea şi cu valul de redegişti. “Pablo, nu te vrem.”

Şi-a ascuns familia în spielhoseni şi s-a întors acasă, gras, singur şi deprimat. Vorbea adeseori cu neamurile de pe telefonu’ ultraşmecher, ăla pe care l-am văzut în muzeul poliţiei din Bogota, cu şase linii care se comutau automat şi nu te lăsau să stai mai mult de două minute pe-un număr.”

Livache, îți trimit un volum să faci un conspect? Vorbim cu un arhitect bun, poate îți dă Gaby și un sculptor să facă un Ștefan cel Mare pe cal în fața mansionului, Irinuca poate să se mute cu tine și sigur, la câți popi ticăloși sunt, găsim unii care să slujească la biserica pe care ți-o poți ridica în curte.
Poți să îi iei înăuntru și pe Carmen Dan și pe șefii jandarmeriei, pe toți spălătorii de cadavre din ministere, de la sănătate, la interne, pe Oprescu și pe Onțanu, pe Teodosie al Constanței și, de ce nu, pe Ion Iliescu, Roman și Măgureanu.
Faceți ceva frumos, un Taj Mahal al ticăloșiei românești.

Dar înainte, am și eu o rugăminte, la banii ăia pe care i-ați furat, nu vă oferiți și voi, ca Pablo, să plătiți datoria externă a României?
Nu?
Așa credeam și eu.