Dragnea, un Escobar lipsit de carismă și anvergură

Senatorii au decis acum 3 zile că persoanele cu pedepse mai mici de 5 ani pot efectua condamnarea la domiciliu, fără brățară electronică.
Dragnea s-a indignat la sugestia că modificarea legii este un cadouaș primit de ziua dumisale de la coleguți. Nu. Este doar o coincidență fericită, cam ca în cazul lui Darius Vâlcov care trecea prin cimitir și, când a depus o garoafă pe un mormânt, acesta s-a deschis și, ce să vezi, înăuntru era plin de rembranți și toniți, să fie primiți.

Deși Șerban Nicolae ar vrea să își treacă povestea asta în cv-u lui de jucător de barbut, pârnaia la domiciliu a fost dusă la rangul de artă de Pablito Escobar, omul care a vrut să plătească datoria externă a Columbiei.

Faimosul narco-traficant și dansul lui cu americanii și autoritățile columbiene au fost descrise în America dezvelită de la brâu în jos, volumul 2.

“Rămaşi high pe adrenalină după ce-au câştigat războiul rece, americanii şi-au zis să-şi stoarcă şi coşul ăsta de pe fund, care-i deranja când stăteau pe scaun. Preşedintele Columbiei i-a spus lui Escobar: “Amice, vezi că ăştia vor să te extrădăm. Alege: pârnaie la noi sau la ei”.

Pablo a ales să-şi construiască închisoarea, uite acolo, sus pe deal.

Ne uităm de jos şi încercăm să ne imaginăm ce povesteşte ghida:

— Avea plasmă, piscină, teren de fotbal, duduiţe şi droguri. Dar să ştiţi că Escobar nu trăgea cocaină. Fuma marijuana, dar nu lua niciodată prafuri.

Legendele locale spun că Pablo chiar şi în închisoare era letal. Gorilele lui aduceau vizitatori, persoane pe care cartelul le avea în vizor. Intrau la puşcărie, să-l vadă pe Pablo şi erau executaţi, iar cadavrele erau topite în băi de acid.

Un an s-a prefăcut că e prizonier, până când americanii şi-au dat seama că-s ciuca miştourilor guvernului de la Bogota şi au zis răspicat: “ex-tră-dare sau ne supărăm”. Şi atunci Escobar a evadat. Vorba vine!

A ieşit pe uşă, s-a suit în avion şi a tăiat-o în Germania, unde erau deja probleme cu unificarea şi cu valul de redegişti. “Pablo, nu te vrem.”

Şi-a ascuns familia în spielhoseni şi s-a întors acasă, gras, singur şi deprimat. Vorbea adeseori cu neamurile de pe telefonu’ ultraşmecher, ăla pe care l-am văzut în muzeul poliţiei din Bogota, cu şase linii care se comutau automat şi nu te lăsau să stai mai mult de două minute pe-un număr.”

Livache, îți trimit un volum să faci un conspect? Vorbim cu un arhitect bun, poate îți dă Gaby și un sculptor să facă un Ștefan cel Mare pe cal în fața mansionului, Irinuca poate să se mute cu tine și sigur, la câți popi ticăloși sunt, găsim unii care să slujească la biserica pe care ți-o poți ridica în curte.
Poți să îi iei înăuntru și pe Carmen Dan și pe șefii jandarmeriei, pe toți spălătorii de cadavre din ministere, de la sănătate, la interne, pe Oprescu și pe Onțanu, pe Teodosie al Constanței și, de ce nu, pe Ion Iliescu, Roman și Măgureanu.
Faceți ceva frumos, un Taj Mahal al ticăloșiei românești.

Dar înainte, am și eu o rugăminte, la banii ăia pe care i-ați furat, nu vă oferiți și voi, ca Pablo, să plătiți datoria externă a României?
Nu?
Așa credeam și eu.