În biblioteca națională se îngheață.
Ei și ce, baba suferă la frumusețe.
În viață nu e totul simplu și ușor. Credeți că lui Liviu îi e simplu să nu comande jandarmeriei să ne rupă picioarele tuturor ăstora de zicem de el, fiu-său, Irinuca și Carmen Dan că sunt o gașcă de ticăloși?
Credeți că jandarmeriei îi e ușor să bată așa oameni, credeți că nu face febră musculară dând cu pulanele în noi?
Credeți că politicienilor le-a fost simplu să fure zeci de milioane de euro? Le-a fost ușor să îngroape tablouri în cimitire?
În biblioteca națională se tremură dar uite că și domnul Dragnea tremură la paradă unde a venit deși medicul l-a sfătuit să se ferească de frig.
Dar el, al treilea om din stat, s-a riscat. De ger nu i-a păsat.
Pentru că știe că doar cei curajoși ajung în tribuna oficială.
A mai venit o zi națională.
O să mai treacă o zi națională.
Se spune La mulți ani, România! dar urarea are culoarea ipocrită a celei pe care i-o adresezi lui Mihai Șora. Știi bine că nu e viitor. D-aia și trăim din trecut, pozându-ne lângă raclele morților cu gurile pline de vată.
Unde ne ținem trecutul și cine are grijă să-l șteargă de praf spune multe despre noi și viitorul nostru.
La mulți ani, România nu este deci o urare ci o condamnare.