În Ungaria, Marea Britanie, Franța, Spania sau Italia, Arhiva Națională este plasată sub Ministerul Culturii. Doar la voi, în România, Arhiva Națională este sub Ministerul de Interne.
Ce spune asta despre România?
Ce spune asta despre voi?
Eu sunt mic, nu știu nimic, tata în pod belește oaia. Asta era ultima frază a unui banc spus de taică-miu la petreceri care umplea camera de cumulonimbuși de râs vârtos.
Eu nu știu nimic dar de fapt știu dar nu înțeleg ce știu.
Analfabetism filozofico-funcțional.
Noi știm cu toții că Arhivele Naționale sunt plasate în subordinea Ministerului de Interne. Dar genul ăsta de informație nu reușește să creeze niciun fel de semn de întrebare pentru că, deși știm că Internele sunt cu milițieni, nu prea înțelegem ce este Arhiva Națională și de ce ne-ar păsa de ea.
Arhiva Națională este istoria neamului, colecția de semne desenate cu creionul pe canatul ușii, arătând câți centimetri a mai crescut poporul. În Arhiva Națională ai hărți și documente comerciale, scrisori și tratate, de acum aproape 1000 de ani și de acu 30. Istoria e conștiință, istoria e cultură. În cazul nostru conștiința națională e sub cheie la Ministerul de Interne. Acest dosar nu îl puteți vedea, nici la acesta nu aveți acces.
Un milițian îți dă peste mână când vrei să o mângâi pe bunica și tu nu ai nicio problemă cu asta.
Eu sunt mic, nu știu nimic, tata în pod belește oaia. Pe wikipedia zice așa:
“În 1951, în timpul perioadei comuniste, Direcția Arhivelor Statului a trecut sub controlul Ministerului Afacerilor Interne și modelul sovietic de organizare a fost adoptat. O nouă lege a Arhivelor a intrat în vigoare în 1996, ca urmare a căderii regimului comunist din România la 1989.^[7] Un nou proiect de lege a Arhivelor, care se dorește să racordeze instituția Arhivelor Naționale la realitățile europene, a fost înaintat spre aprobare și aflat în dezbaterea Parlamentului încă din 2008,însă adoptarea sa întârzie.”

Patrioții ies la paradă îmbrăcați în sentimente subțiri care nu le țin de cald. D-aia trebuie să bea o citirică, să se înghesuie în alți patrioți ieșiți la pomana cu fasole. Le e frig cu patriotismul lor găurit care lasă să li se vadă pielea de găină.
Istoricul maghiar Andrea Varga a vorbit acum 1 săptămână cu pasiune despre stupiditatea și anacronismul menținerii Arhivelor Naționale în subordinea Internelor. E adevărat că, fiind un om bolnăvicios de timid, s-a târât sub un pat imaginar și, ascunsă acolo, departe de ceilalți vorbitori, a turuit într-o limbă română greu inteligibilă povești despre revoluționarii români de la 1956, despre cât de greu e să vezi la Arhiva Națională dosarele torționarilor, despre faptul că suntem ultima țară din Uniunea Europeană care nu a casat sentințele politice date în perioada comunistă, despre lipsa noastră de busolă morală, despre incultura civică crasă care domină societatea românească, despre formula chimică a ortodoxiei și ce se întâmplă când amesteci ortodoxie cu foame și Arhive Naționale vegheate de milițieni.

-Nu a fost o înregistrare prea bună, unguroaica a fost arogantă cu românii, nu cred că operatorul a păstrat ceva din filmare.
Jurnalistul e dezamăgit. Nu a înțeles nimic. Ascultându-l îmi amintesc de extraterestrul lui Vonnegut, ajuns în bătătura fermierului, încercând să-i transmită acestuia că îi arde șura dar în limba lui, extraterestră, constând într-un amestec de step și pârțuri. Pentru că nu înțelegea ce zice, fermierul l-a ucis cu o lovitură de lopată.
Andrea Varga este un misionar fără șansă. Cât timp nu o să învețe să spună adevăruri cu miros de țuică, dând capete în gură sau punându-și fustele în cap în accese de țățism patriotic, nimeni nu o să înțeleagă ce zice.
Unguroaica a fost arogantă.
Nu contează că este unul din puținii istorici care se ocupă de ROMÂNII de la 1956, închiși sau uciși de comuniști. Nu contează că ne arată că, dacă vrem să avem o conștiință, ar trebui să o scoatem de sub lacătele milițienilor.
E unguroaică. Și ei, ungurii, l-au ucis pe Mihai Viteazu. Scrie și în Arhiva Națională.