Am văzut o scară într-o catedrală, o scară de amvon, sculptată în mahon, cu trepte acoperite cu pernuțe verzi și balustradă din metal stors ca o pastă de dinți pe periuță. Și scara asta de amvon era așezată deasupra unei oglinzi ca să putem vedea că pe talpa ei cambrată, Gaudi desenase o stemă heraldică. Și mi-a adus aminte scara asta de măsuța de cafea din apartamentului nostru de pe Barițiu sub care, atunci când veneau prietenele maică-mii la cafele, frate-miu se așeza ca să se uite la picioare și când se plictisea de picioare desena pe fundul mesei, pe tavanul mesei de fapt căci el era întins ca Michelangelo în Sixtină, câini și fete, flori și case și stele.
Și astfel, în timp ce orbi, noi ceilalți nu vedeam decât o măsuța de cafea, aceasta era, de fapt, o capelă și un fort.
Unii oameni sunt și ei ca măsuțele de cafea și ca scările de amvon, trebuie puse oglinzi dedesubt ca să le dibuiești ascunsele utilizări, semnături pitite sub zeci de straturi de vopsea.
Dar oamenii nu vor să stea să le pui oglindă, eeee, vrei să-mi vezi chiloții, se rușinează ei ferindu-se cochet. Se tem de ce ai putea descoperi, nici ei nu mai știu bine cine sunt sub culorile și mâzgălelile celor care i-au pictat, trecând din partid în partid, din asociație în fundație, din serviciu în servicii.
Ca un om care mi-a fost prieten acum 20 de ani care acum ne povestește nouă, foștilor lui prieteni, o viață complet diferită de ceea ce am trăit împreună. Omul uită pilele cu care a ajuns să cumpere jumate de oraș, uită mozolurile cu autoritățile, demnitatea pusă muscă la pișoar. E plin de pioșenie, face cruci cu dreapta și cu stânga îți ciordește portofelul, strigă MuiePSD dar se bate pe spate cu pesedeaua locală, ca nah, oameni suntem.
Și dacă încerci să îi pui oglinda sub scară, să vezi al cui e țipă: aaaaaaaaaaaaaaaaa, cum să faci asta între prieteni, în ce lume trăim!!!!!
Și apoi continuă să clefăie ciorba în care și-a aruncat pâine și te invită să guști și tu, îți dă chiar și lingura lui, ce Dumnezeu, să știi că nu am făcut sex oral cu vreo bagaboandă, am limba curată.
Dar tu știi că nu de la sex oral cu bagaboande se încarcă limba de ciumă, virusul vine dinăuntru, din locul ăla ascuns cu 78 de vopsele care se cheamă suflet.
Acum câteva zile, Ștefan mi-a scris că s-a întâlnit cu o cunoștință comună, un individ care lucrează la A3. I-a spus lui Ștefan că nu avea nicio putere să schimbe lucrurile acolo, că el e nimeni, apoi i-a spus că e un demizeu, că mânuțele lui cele două au făcut televiziuni. Pe vremuri mie îmi spunea că face rachete. Acum a făcut o rachetă cu modă și lifestyle. L-a întrebat pe Ștefan dacă îl urâm cu toții?
Ștefan i-a zis că da.
Ștefan are dreptate.
Ura e un sentiment bun ca un câine de orbi. Te ajută să nu intri în peretele indiferenței sau, mai rău, să pici de pe podul conformisului. A făcut și el ce-ar fi făcut oricine, a pupat cururi, a servit interese, cu toții facem asta. Cu toții, dacă ne pui oglinda dedesubt, suntem mâzgăliți de mâna unui patron.
Așa spun sfioșii și-și strâng nădragii bine, ca să nu le vezi chiloții.
Tare mi-ar fi plăcut să fiu azi la primul congres PLUS.
Tare.