Mamelor din lumea-ntreagă io vă dau un singur sfat

Mereu m‐am întrebat ce se ascunde în spatele obsesiei propagandei comuniste pentru MAMĂ.

Cultul maternităţii.
Femeia oferind carne de tun ţării.
Braţe care să o apere. Braţe care să muncească. Braţe care nu îmbrăţişează decât idealurile comunismului. Mama poporului.
Mama murind făcând un avort. Sau patru. Septicemie.

Copii de grădiniţă tăind inimioare în hârtie roşie sau elevi de clasa I scriind cu litere lătăreţe: eşti cea mai frumoasă mamă!

Mama lui Coşbuc şi Mama Elisabetei Bostan.

Mame mândre când ăl mic a luat premiu. E fii‐miu, seamănă cu mine, că tac‐su e un porc ordinar. Bine că nu a moştenit nimic de la tac‐su.

Mame cu gladiole şi mame cu garoafe, copii împodo‐ biţi ca nişte cai scoşi la paradă, purtând în spate orgoliile părinţilor, de profesionişti care, dacă ştiu să facă ceva, apăi ştiu să facă oameni.

— Cu ce vă ocupaţi, doamna Matei?

— Fac oameni. Şi încă îi fac bine. Pe Vlad l‐am greşit puţin, că nah, e primul şi nu ştiam cum se face. L‐am cam răsfăţat, dar acum nu vă faceţi griji, îl iau fin la satâr şi o să iasă un băiat perfect, un român adevărat, care va face cinste patriei sale, Republica Socialistă România.

Vlad nu a făcut cinste patriei, deşi a fost prins de Revoluţia din 1989 la Bistriţa şi ar fi putut să se remarce în luptă. Dar, ce‐i drept, nu a fost nicio luptă.

Vlad a stat toată ziua, bună ziua în garnizoană. Chiar şi în lipsa luptelor sau poate tocmai pentru că nimeni din unitatea de vânători de munte nu a ieşit pe străzi, populaţia a fraternizat cu armata spunând: armata e cu noi, armata e cu noi!!!

Apoi populaţia a trimis mâncare şi băutură, iar Vlad şi colegii lui au stat şi s‐au uitat la televizor la bătăliile din Bucureşti şi Sibiu, din Cluj şi Braşov, au mâncat cârnaţi şi slană şi au băut vin roşu, apoi au ciocnit un păhărel de horincă atunci când au văzut înregistrarea cu părinţii naţiunii căzând seceraţi de gloanţe la Târgovişte, şi frate‐miu s‐a întors acasă foarte gras. Prima permisie a fost la cinci luni după Revoluţie, se făcuse cât un porc până atunci

Numai mamă să nu fii, spunea maică‐mea de fiecare dată când cineva o întreba ce mai face.

— De ce, s‐a întâmplat ceva cu Diana?

— Nuuuu, ea e acasă, dar Vlad, Vlad e în armată. Ce bine că Vick e un bălălău, un neputincios, şi nu a reuşit să aranjeze să facă fii‐miu armata la Ploieşti, să fie mai aproape de casă. Cei de la Ploieşti au avut probleme, au fost duşi la Bucureşti, au fost împuşcaţi. Nici acum nu mi‐a trecut sperietura din decembrie şi nu ştii niciodată cu ăştia, nu vezi ce se întâmplă cu nemernicii, cu ticăloşii ăştia care vin din afara ţării să se caţăre în funcţii de putere, să‐l dea jos pe Iliescu, singurul care ştie ce este de făcut, nu degeaba au zis şi atunci, înainte, la Europa Liberă de el. Că noi ascultam, noi nu eram laşi ca restul, Vick mereu cu gura lui mare şi cu bancurile lui politice mi‐a scos peri albi. Puteam să facem puşcărie, nici nu ştiu cum am scăpat. Dar uite că nu ne‐am ales cu nimic, tot felul de troglodiţi şi jigodii au ajuns în sindicat la ei, la institut.

Mamă. Numai mamă să nu fii.

În niciun caz nu mama lui Vick, biata femeie cât a tras cu bestia asta, de mic era rău. O femeie elegantă, rafinată, i‐au mâncat zilele şi Vick, şi ticălosul de taică‐su. S‐a curăţat în trei săptămâni de la un cancer despre care medicii de la Mureş îi spuseseră că poate să fie dus pe picioare zeci de ani.

Trei săptămâni.
— Las’ că o să ajungi şi tu mamă. Îţi doresc să ai parte de copii la fel de răi şi neobrăzaţi cum aţi fost voi, mi‐aţi mâncat zilele, m‐aţi îmbătrânit. La 43 de ani sunt o fosilă.

Tu eşti cea mai frumoasă mamă din lume.

Luna martie are gust de lipici, steluţe, carioci, un ţiuit constant, tinitus, vocile ascuţite ale copiilor care recită poezii dedicate mamei.
(Extras din cartea care va apărea cândva în aprilie sau mai la Editura Trei)