La agenția de publicitate la care lucrez am avut de-a lungul timpului clienți antreprenori români. Oameni cu ambiții neîncăpând în cupa F a sutienelor, bani, să facem bani, să le arătăm ălora de au râs de noi când aveam 8 ani și am luat 6 la mate că cine râde la urmă înseamnă că nu a înțeles poanta, unde sunt ei, geniile, sunt niște cercetători cocoșați în vreun birou la Măgurele pe când noi uite, facem bani, am depășit recolta record la hectar, dacă ne suim în vârful căpiței de bani vedem Viena. Și apoi, îmbătați de lipsa oxigenului din vârful căpiței de bani, antreprenorii locali și-au zis că sunt copiii lui Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl este cel care i-a creat prin frecarea rapidă a degetului mare de cel mijlociu și de arătător.
Ploaie de bani a făcut Dumnezeu Tatăl și ei erau picăturile care au căzut asupra pământului. Așa că, antreprenorii locali au început să investească în biserici ca să-l mulțumească pe Dumnezeu Tatăl.
E plin de bigotism în zona antreprenorială românească.
Se bat cruci, se cheamă popi, se plătesc slujbe, se fac seminarii cu fețe preotești, se invocă groaza unei invazii musulmane sau ticăloșia evreiască, se îmbrățișează pravoslavismul, se huiduie homosexualitatea, se laudă Putinitatea.
Și se merge, cu rugăciune, înainte. Hai Doamne ajută!!!
Doamne ajută și el cu ce poate, dar Doamne nu face autostrăzi. Nu pe rugăciuni.
Nu pe ochi frumoși.
Nu pe cruci trasate grațios la 3 centimetri deasupra pieptului.
Doamne, Doamne nu lucrează cu asfalt.
Nu suportă mirosul de șantier, azbest, smoală.
Dar cui îi trebuie autostrăzi? Domnului care distribuie mobilă sau celui care distribuie brânză sau celui care distribuie mezeluri sau celui care distribuie motorină și benzină?
Tuturor.
Aia crezi tu. Ei nu își bat capul cu asta, cum a mers 30 de ani o să meargă și următorii 30, mai rău sau mai bine, cum o da Dumnezeu, noi să fim sănătoși.
Dar noi nu suntem sănătoși.
Se moare zdravăn pe șoselele din România. Se rămâne fără picioare și mâini și ochi pe șoselele din România.
Cum o da bunul Dumnezeu, ne-om duce crucea, spun antreprenorii în SUV-uri cu 873 de airbaguri și 46 de iconițe legănându-se, agățate de oglindă.
Dar Dumnezeu nu dăăăăăă, asta a strigat suceveanul Ștefan Mandachi care a propus ca pe 15 martie, la ora 15, pentru 15 minute România să se oprească din lucru.
Da.
15 minute de scos România din priză.
Pauză de gândire.
Un festival al reflexiei, ca Nyepi din Bali.
Să ne întrebăm unde am ajuns și de ce nu am reușit să ajungem prea departe?
Poate pentru că nu avem drumuri?
Câți o să vă opriți 15 minute la ora 15 pe 15 martie?
Câți o să trageți mașina pe dreapta, câți o să vă ridicați de la birouri, câți o să lăsați tava și polonicul, câți o să opriți ora de mate sau de chimie, câți o să vă gândiți că Dumnezeu vostru, ăla de îi suportă pe ticăloșii de la putere și nu-i trăznește, nu o să vă facă vouă autostrăzi și nici nu o să întoarcă morții din mormânt?
Eu sper că mulți.
Să oprim rotița pe care ne învârtim 15 minute.
Vom fi niște șoareci mai odihniți și deci mai greu de păcălit.