O țară de slugi.

A fost șeful parcului auto al unei importante bănci pentru 21 de ani. Avea grijă ca Mișu1 și Mișu 2 și zecile de Miși care au stat în board să aibă BMW-urile și merțurile cerate, tunate, preparate. 6 milioane de euro era bugetul parcului auto. Atât costau piese, service, întreținere, combustibil. Flotă vere, bancă mare.
Și apoi, managementul i-a pus un șef tânăr. 25 de ani. Fiul unui domn prieten cu Mișu8. Tânărul a cerut ca bugetul să fie tăiat la 4 milioane de euro. Nu se poate. Uite facturile, uite prețurile, uite numărul de mașini, te riști tu ca Mișu 27 să facă accident pentru că mașina lui de serviciu avea plăcuțele de frână făcute la o fabrică de elastice de păr din Guangzhou?
Da.
Șeful parcului auto a primit 3 salarii compensatorii și a fost dat afară. După 21 de ani. S-a apucat de uber.
E fericit că nu e singurul care a fost concediat.
Banca l-a dat afară și pe Mișu1, mă rog, omul o dăduse urât în bară, se auzise până în parcul auto cum jbaaang, a intrat cu fruntea lui îngustă în stâlpul de beton al unui contract cu o țară africană pusă sub embargou de UE. Mișu1 și-a zis că dacă Piticu a putut să o ardă pe terțe piețe ce, el o fi mai puțin iscusit și nu va putea să găsească în bezna afacerilor cu tirani africani niște sâni voluptoși din care să sugă fără ca Bruxellesul să știe? Și uite că în loc de țâță a prins în dinți ditamai cataroiul de nici măcar angajatorii olandezi nu au putut să-l salveze deși, pizda mă-sii, Mișu1 a fost omul care le-a dat prăjiturica aia care i-a făcut atât de mici încât au putut să intre nu numai pe gaura cheii în România, ci chiar în chiloții PSD-ului. Așa că, recunoscători pentru tot ce a făcut pentru ei, i-au oferit, exact ca omului cu parcul auto, niște salarii compensatorii, de data asta niște sute de mii de dolari. Omul cu parcul auto zice că au fost milioane.
No hard feelings man.
Și mâna dreaptă a lui Mișu1 a fost trimisă să-i ducă un coșuleț cu mâncărică lu bunica, nu te mai întoarce, te căutăm noi. Au pus niște zeci de mii de euro în bocceluță și o înțelegere că ea poate să spună că a demisionat din motive personale, vrea să schimbe domeniu profesional, se face artistă. Sau ceva.
În locul lor au venit alți Miși și mâini drepte de Miși, mai tineri, mai plictisiți, mai încercănați și obosiți care au început să taie fondurile că la școala aia de 4 ani pe care ei au făcut-o în 14 ore au învățat că eficiența înseamnă să tai costuri, toți fură, mai dă-i în mă-sa-n cur de hoți.
Tipu ăsta, manageru, era copilaș de ceva, de securist, spune noul șofer de uber.
Vorbea cu noi, oameni cu cel puțin 15 ani mai mari ca el, ca și cum am fi fost ultimele gunoaie.
I-ați spus asta?
Nu.
De ce?
Mi-a fost frică să nu-mi pierd pâinea.
Vă pare rău că nu ați spus: băi cretinule, ce ceri tu e absurd, te-n pizda mă-tii?
Tace. Îi este în continuare frică.
O frică de copil terorizat de bătaia pe care o va încasa pentru că a luat 7 în teză la matematică. O groază de băiețel care nu știe poezia și va fi urecheat de mama dezamăgită că a făcut-o din nou de rușine în fața celorlalte mame.
Teroarea unui suflet care nu îndrăznește să spună ce are în minte pentru că a fost învățat să se miște în L, ca un cal pe o tablă de șah.
Frica e lașitate și lașitatea duce la slugărnicie iar slugile sunt multe și stăpânii puțini. Au de unde alege. Că ești directorul care aranjează un contract de finanțare a unui proiect nuclear cu Iranul sau ești cioban peste turma de mașini, stăpânii simt frica, lașitatea și slugărnicia și te vor folosi până când va veni momentul când vor trimite un băiețaș, copil de securist, să-ți spună că trebuie să tai costurile și să eliberezi pân la 4 biroul.
Fatalism.
Frică.
România pute a transpirație de corporatist și brăduțul mașinii Uber nu poate să ascundă mirosul.

1 comment
  1. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Profira Sadoveanu, în volumul „Destăinuiri“.

    Cel mai revelator este întâlnirea pe care a avut-o, în localitatea Vânători Neamţ, cu îndrăgita Maria Tănase. „Bine v-am găsit!”, a zis oarecum galeş glasul Mariei Tănase. Să ştii că eu pe mata te-aş săruta, coaneMihai, dar mi-e frică să nu te superi. Însă pe Profiriţa o îmbrăţişez dacă mă lasă!“, ar fi spus îndrăgita, ajunsă din senin în zonă.

    Cărturarul ar fi încercat să facă oficiile de gazdă, însă solista urmărea altceva: „«Vă foarte mulţămim de poftire, dar Părintele Stareţ, la care am găzduit, ne aşteaptă cu masa. A tăiat pentru noi gâsca cea mai grasă, ca să ne ofere un straşnic borş moldovenesc… a zis că ne face sărmăluţe-n foi de viţă, ştrudel de mere şi de nuci […] La drept vorbind, de asta am urcat la Neamţ. Ca să-ţi cânt», a zis ea, cu îndrăzneală“, povesteşte Profiriţa.

    Seara, privighetoarea ajunge la scriitor îmbrăcată în alb, ca să-i pună ochii în evidenţă, îi cântă bătrânului până nu mai poate, iar la final îi cere voalat s-o sprijine să ia Premiul de Stat.

    De ce atâta efort? Cuantumul Premiului de Stat (instituit prin Decretul nr. 31 din 29 ianuarie 1949 pentru stimularea activităţii ştiinţifice, literare şi artistice) era destul de consistent. Sadoveanu l-a câştigat în 1949 (n.r. – pentru romanul „Mitrea Cocor“) şi în 1952 (n.r. – pentru romanul „Nicoară Potcoavă“), iar această distincţie a atras şi altele: Premiul Internaţional pentru Pace (1951, când era şi reprezentantul României la Consiliul Mondial al Păcii) şi Premiul Lenin (1961).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: