De ce Brexit nu există

Astăzi ar fi trebuit să fluturăm batista, privind cu ochi lăcrimoși cum bărcuța Marii Britanii se îndepărtează de țărmul european, lebedele zboară-n zare, io mă uit, ele dispare.
2 ani jumate mai târziu, am ajuns de unde am plecat. Doar că iluziile s-au risipit. Peste tot hoții, cretinii, impostorii și târfele au pus mâna pe biluțele puterii și le bagă micuțelor sau marilor națiuni în fund, dar nu pe rând, ci toate deodată, într-un viol anal bestial.
În timpul ăsta, băieții deștepți, ăia de întorc cu cheia hoții, cretinii, impostorii și târfele, fac bani.
Mulți bani. Și mai mulți bani decât oricât de mulți bani ni se par nouă că fac.
Și când obosesc să se gândească la muntele de bani, băieții deștepți spun stop și zic: zid, ce zid? Iran, ce Iran? Fenian, care Fenian? Brexit, ce Brexit?
Și-am încălecat p-o șa și v-am spus povestea așa.
Mai jos, predicții din 2016.
Iată că mama Lăcusta a avut, din nou, dreptate.

feher

Vântul fierbinte pocnește cu pumni transpirați în ferestre.
-Uite cheia, vino poimâine și udă florile, jumătate de cană la mușcate, colțunașii înghit o cană întreagă, la cactuși pui doar câteva picături.
Ai mei pleacă la Londra, sunt stresați. Dacă nu au în cameră televizor? Cum e cu micul dejun? Și-au luat câteva conserve de pate, o rudă de salam de Sibiu și o caserolă cu brânză cu mucegai. Taică-miu e mai calm. Are 150 de minute gratuit pe care le poate vorbi în Uniunea Europeană.
-Ai două zile să le consumi. Ăștia ies pe 23 din Uniunea Europeană. Spune-le așa: pliz, don`t leave EU yet. Wait till I spend my 150 minutes. I can talk about football. Or, better, I can talk about another referendum, the Romanian referendum.

Chiar așa. Referendumul ăsta de la englezoi e tot unul consultativ?
Probabil. Asta înseamnă că, dacă poporul s-a săturat de mirosul de…

View original post 418 more words

2 comments
  1. AdrianFilip said:

    AdrianFilip:’mmm…nu mi place Ce AI scris de data asta.Ralu.punct.

  2. Alexandru said:

    E vreo problema cu democratia in cazul, nu foarte probabil, ca englezii se razgandesc si nu mai fac Brexit? Adica, mai, daca poporul a gresit o data e forever, nu mai poate da inapoi, nu mai poate face nimic. Poate ca atunci au votat intentia de a pleca, intre timp au vazut care sunt semnificatiile concrete. Pe principiul asta eu zic sa mai stea Dragnea la putere 20 de ani ca l-a votat lumea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: