Siberia pesedistă și cimitirul viu și trist

În cutia mea poștală am găsit fluturași de la PSD. Pe ei scrie că 60000 de pensionari vor primi bilete de tratament în stațiuni balneare. Mă gândesc la celelalte 4 milioane de pensionari care nu vor primi bilete de tratament cu preț redus în stațiuni balneare și apoi mă gândesc la stațiunile balneare distruse bucată cu bucată de cei 24 de ani de guvernare FSN-PDSR-PSD.
Apoi mai scrie că pensia în douăzeci-douăzeci va dubla pensia din 2016, dată de Cioloș. Nu spune nicăieri cât e inflația și cum creșterile au fost anulate de scumpiri. Nu spune nicăieri că mărirea asta de pensii vine din bani împrumutați de guvern la dobânzi uriașe. Nu spune nicăieri că cineva, adică noi ăștia de mai suntem prin țară, am rămas fără pilonul II și vom plăti creditele făcute de PSD.
Mai scrie pe fluturaș că lista compensatelor a fost mărită, n-are a face că geaba o mărești pe hârtie dacă tu nu ai medicamentele ălea în farmacii și în spitale sau că pică spitalele pe tine și dacă totuși scapi de sub dărâmături, o faci cărând o poală de nozocomiale în tine.
Pe fluturaș e o poză cu doi bătrâni. El are pălăriuță și e ușor nebărbierit, ea râde un pic stânjenită și are părul nepieptănat, intuiești prezența căruciorului de mers la piață și a șosetei de nylon transparent vârâtă în pantoful decupat la călcâi. Nu au nimic din eleganța pensionarilor spanioli care se strâng în cafenele să joace remi, pălăriile sexi, machiajul rafinat, frizurile îndrăznețe, penajul viu.
Pensionarii români surâd amar ca dintr-o poză de pe piatra de mormânt care le strivește deja viețile. Sunt îngropați sub sudălmile noastre, sunt îngropați sub promisiunile lor, sunt îngropați sub nevoi, boli, nepăsare și un imens val de nostalgie.
Pe vremea noastră nu era golăneala asta de acum, spun ei. Pe vremea noastră eram respectați.
Ca să se întoarcă pe vremea lor să reviziteze vitrina plină de bibelouri ale respectului pe care le primeai de la tovarășii locatari, colegi de muncă, pietoni, vilegituriști, trebuie să pui ștampila pe acela care îți promite respect.
Adică PSD-ul.
Ce contează că fură și nu fac autostrăzi, școli și spitale?
Morții nu dau teze, nu fug la mare și nici nu se îmbolnăvesc.
Ei doar votează.
Și nici măcar nu trebuie să îi dezgropi ca să facă asta. Cimitirul e pe băncuțe în parc și la cozi la farmacii, își așteaptă pensia și respectul promis.
Cimitirul viu și trist.
Mai jos un text de acum 2 ani, din Siberia.
În 1897, RL Jefferson, un melanj de Lance Armstrong și Bear Grylls, ajungea în una din numeroasele lui expediții pe bicicletă în Rusia țaristă până la Krasnoyarsk, atunci un târguleț micuț de pe Enisei. Acum capitala administrativă a unei bucăți uriașe de Siberia, orașul unde statuia lui Lenin e atât de frumoasă și completează atât de elegant piața centrală (asta spunea ghida Larisa), încât localnicii nu s-au îndurat să-i ardă 3 baroase și s-o dea jos de pe soclu.
Și bine au făcut că au fost liniștiți, uite că acum Lenin a revenit în forță. Și Stalin a revenit în forță. Ultimul iese miss în fiecare an la concursurile de cel mai frumos, mare, curajos rus. Deși, nu-i așa, e gruzin.

Dar revenind la RL Jefferson, sosind dumnealui în 1897 în orașul de pe malul Eniseiului a descoperit că populația formată în marea majoritate din foști deținuți era extrem de suspicioasă în privința celor care nu puteau proba cu documente apartenența la micul trib al rău-făcătorilor respectabili.
Jefferson a aflat povestea unui negustor care, curat fiind, era paria, afacerile nu mergeau, neam nu putea să își atragă clienți din rândurile mândrilor krasnoyaskari.

Așa că negustorul a apelat la o măsură disperată. S-a dus la Sankt Petersburg, a dat în cap brutarului sau a împins în fața trăsurii o bătrânică, a înjurat un sergent sau…pe scurt a făcut o infracțiune care era pedepsită cu exilul în Siberia. După ispășirea scurtei pedepse în Irkutsk s-a întors acoperit de lauri în Krasnoyarsk unde a trăit fericit până la adânci bătrânețe. Și, desigur, afacerile i-au mers strună.
Încă de când am auzit povestea asta, acum o lună, mă tot gândesc la asemănarea cetățenilor din Krasnoyarskul sfârșitului de secol XIX cu cei din parlamentul României.
Suspiciunea față de puținii curați, linșajul celor care nu au cv-ul corespunzător, ostracizarea oneștilor se practică în Legislativul românesc ca într-un târg de la capătul lumii unde mâna legii nu ajunge să se scarpine. Și cu toate astea, exact ca în Krasnoyarsk, infracționalitatea grupărilor parlamentare nu înseamnă dezordine. Pentru că, în această Siberie politică populată de derbedei, lăutari și mercenari care este parlamentul României, există un cod de reguli care este aplicat cu sfințenie.
Ascultă-ți șeful pe linie de partid, fură cu 6 mâini, pentru partid, ajută-ți colegii care fură cu 6 mâini, pentru partid, nu ieși din linia partidului și nu-ți fă griji, chiar și în cazul în care capul tău va cădea. Doar știi bine că trebuie câteodată să dăm impresia că funcționează justiția, vom avea grijă de tine și de familia ta, vom avea grijă să nu pierzi niciunul din bănuții făcuți, vom avea grijă în 2, maxim 3 ani, să fii eliberat.
Când ești la capătul hărții, despărțit de restul lumii civilizate de mii de kilometri de prăpăstii educaționale, munți de impostură, văi de sărăcie, regulile lumii civilizate nu se aplică.
Păi ori suntem golani, ori nu suntem? cerea solidaritate țiganul cu perversa de pe Târgu Ocna.
Începe sesiunea parlamentară de toamnă. Bunghiu pe portofele. O să fie rău, dar rău de tot. Și cine nu e cu ei-încă-dacă vrea să joace barbutul politicii românești trebuie să facă un drum până la Petersburg, să înjure un comisar european sau să deturneze un fonduleț ceva și, demonstrându-și astfel abnegația și dăruirea pentru cauza infracționalității parlamentare, poate să primească chiar preșidinția unei comisii. Să spunem finanțe sau apărare.

S-o găsi ceva.
Căci dacă e ceva ce există aici, în Siberia politică românească este răsplata. Nimeni nu este lăsat să plece cu mațele gheorțăind acasă, mai ales după ce a adus un serviciu comunității.
Lannisters always pays their debts.