Archive

Monthly Archives: May 2019

Anul este 2000, luna mai.
Locuiesc într-o casă dintr-o curte de pe o stradă pietruită ascunsă după clădirile nord-coreene ale lui Ceaușescu în care Iliescu a înghesuit servicii și autorități, oficii și ministere, dar în spate sunt țărână, duzi și copii desculți care ies seara din clădiri coșcovite și se stropesc cu apă din peturi găurite, părinții sparg semințe și beau bere, își drăcuie copiii și se înjură cu sete între ei apoi mai iau un gât de bere pe care o cumpără de la magazinul din colț unde au parizer și ștrampi, elastice de păr și uischi făcut într-un beci în Colentina. Aici stau eu la kilometrul zero, e și o mânăstire la kilometrul zero, vin babe și se roagă, pentru sănătate și pentru noroc la copii dar pentru mine nu se roagă nimeni pentru că uite cum îmi sparg acasă, probabil țiganii din zonă, își dau cu părerea polițiștii care stau 3-4 ore la locul faptei și iau amprente, murdăresc dulapul cu un praf negru care scoate la iveală urmele de degete, dar poate sunt ale mele, poate ale lu bărbată-miu, poate hoții au folosit mănuși.
Nu cred că au folosit mănuși, asta pare o lovitură dată de țiganii din zonă, v-au filat niște luni și v-au învățat programul, a spus unul dintre polițiști, cel în blugi și cămașă deschisă la 2 nasturi că îi e un pic cald.
Au luat televizorul și combina muzicală, bani, haine, chiar și niște blugi pătați cu pastă albastră de la un pix spart în buzunar, și pe ăia i-au luat și toate cd-urile, toate casetele. Casa e goală fără muzică și e anul 2000, nu ai streaming pe net.
Las că-i prindem noi doamnă, mă asigură sobru-eficient celălalt polițist și eu îl servesc, optimistă, cu o bere. Bea că e 3 dimineața, cum să nu bei la 3 dimineața?
Beau și eu cu el. Am cumpărat de la non-stop 5 beri. Să avem în casă, pe ăstea nu le-au furat hoții.
A doua zi am un interviu de angajare, vreau să plec din presă, îi scriu patronului prăvăliei unde vreau să mă recalific: îmi pare rău, nu pot să ajung azi, mi-a fost spartă casa, am stat cu poliția până la ora 4 în zori, sunt ruptă. Vă rog frumos amânați și el mi-a răspuns: ar fi bine să fie așa.
Zero empatie. Ce dracu s-a întâmplat cu oamenii dacă e mai important pentru ei să nu fie mințiți decât să audă că cineva a pățit o nenorocire?
Apoi se face iunie. Mă duc la nunta celui mai bun prieten. Nași sunt Adrian Ursu și soția care candidează acum la europarlamentare din partea PSD. Mă duc să îmi cumpăr pantofi, nu pot să apar la nunta unde sunt nași Carmen și Ady așa, desculță. Sunt într-un magazin pe Magheru, am un rucsac în spate în care am înghesuit ținuta mea de prințesă. Nu găsesc sandale, dau să ies. În fața mea, pe trepte, un bărbat îngenunchează și începe să-și lege, tacticos, șiretul pantofului. Cum frate, exact în ușă, mă întorc să-i spun lu bărbată-miu dar întâlnesc figura ușor perplexă a unui alt cetățean, lipit de rucsacul meu. Omul clipește, ca un iepure prins între farurile mașinii, creierul meu e o muscă picată în borcanul cu zacuscă, nu reușesc să înțeleg ce se întâmplă deși ceva sigur se întâmplă, bărbatul cu șireturile a dispărut, cobor treptele, pe lângă mine trece grăbit individul din spate, mâna îmi urcă la buzunarul de sus al rucsacului, verific, respir ușurată, banii sunt acolo daaaar, mâna coboară spre buzunarul de jos, e deschis, mi-a dispărut legitimația de la Capital, mi-a dispărut cardul de salariu, mi-a dispărut buletinul.
Alerg după hoț, îl găsesc vârât într-o firidă întunecată între două case, nu spun nimic, întind doar mâna și el trece pe lângă mine și îmi așează în palmă, tot fără o vorbă, actele și cardul.
Și se face august. Sunt la Vama Veche și stau la cort cu prietena mea, Eva. Ea are rucsacul pus undeva spre intrarea în cort, al meu este vârât în spate, ascuns sub un sac de dormit. Mă întorc noaptea de la Mitocanu, rucsacul meu nu-i. Plecăm cu lanternele de la telefoane aprinse undeva pe faleza dinspre 2 Mai, unde fiul Lenuței știe că duc hoții rucsacele după ce le golesc de aparate foto sau telefoane, că trențe nu au nevoie. E plin printre ciulini de tricouri și blugi, teniși și sutiene. Nu sunt și ale mele. Hainele mele, pline de alge, sare și nisip, sunt înșirate pe plajă ca și cum Hansel și Gretel s-au asigurat că lasă în urmă niște borne ca să știe pe unde să se întoarcă și uite și buletinul și uite și legitimația de presă, a doua oare furate, a doua oare recuperate.
Poate universul vrea să-mi spună ceva.
Ce voia să-mi spună universul?

De 3 ori în 3 luni prădată.
Sub Constantinescu, cel înfrânt de sistem.
Poate universul încerca să mă pregătească de marea prăduială care a urmat. De epoca Iliescu 3 și epoca Năstase 1. Sau poate îmi spune despre Băsescu, cel care a inventat Udrea și binoamele, cel cu care se luptă în continuare Tăriceanu, Voiculescu și tot PSD-ul saaaau universul îmi spunea că ar trebui să mă car, că a patra oară nu mai scap, una e să-ți fure muzica și blugii pătați de pastă de pix, una e să-ți fure buletinul și cardul și legitimația de presă de care oricum vrei să te lași, alta e să-ți fure viitorul și speranțele.
Pleacă domniță din țară, asta mi-a spus universul la fel cum i-a spus și lui Emil că dacă vrea să-și scape băiatul de pârnaie trebuie să rupă franzela Convenției, juma lu Stolo, juma lu Isă.
Dar eu nu vorbesc limba universului căci universul, ca extraterestrul de pe Trafalmadore bate step și se bășește morse și eu nu știu să citesc în pași de dans și lungimea flatulației, așa că nu am înțeles și am rămas.
Și de atunci, nimeni nu m-a mai furat cinstit.
Nimeni nu m-a mai furat pe față.
M-au tâlhărit la taxe, la rest, la vot, promițând, înșelând, păcălind, cățărându-se pe morți, pe vii, pe copii.
Nu ai cum să vii cu un praf să dai pe țara asta să cauți amprente. E plin de degetele noastre ridicate în muiepsd, ei lucrează cu mănuși, ca niște proctologi adevărați ce sunt.
Și când simțim cum ne palpează prostata, să știți că nu asta fac, ci doar ne fură și ultima brumă de speranță pe care noi, Papillonii închiși în ocna României, ne-am vârât-o atent în anus, așteptând marea evadare. Care nu a fost să fie.
Pentru că nu am înțeles limbajul universului.

Am scris șapte începuturi, le-am șters, le-am mai scris o dată. Nicio metaforă nu poată să îmbrace deznădejdea de a-l vedea pe revoluționarul din Brașov 1987 Dănuț Iacob așezându-se pe genunchii unchiului pervers Călin Tăriceanu, sugând bomboana cubaneză cu care a fost plătit ca să nu dea în gât violul de azi noapte.
Oare ce are pe suflet Dănuț, nu ai cum să nu te întrebi, cum să poți să te păstrezi curat până în noaptea nunții și înainte cu 2 ore de cearceaf să te lași penetrat de nașul bălos? Ce ți-a promis? Cu ce te-a avut la mână?
Marșul ALDE împotriva abuzurilor care a reluat ruta parcursă de muncitorii de la Steagu în 15 noiembrie 1987, marș ALDE la care a participat armeanul suspinător Varujan și Călin-chist ovarian, este un pumn în plexul oamenilor ălora care au înfruntat cu jachetele de doc, pantalonii cu pense și părul ars de la permanent toată forța Securității lu nea Nicu.
Iar trădarea lui Dănuț Iacob este cu atât mai mare cu cât vine la 32 de ani de la momentul eroismului lui simplu, de băiat de uzină care a fost schingiuit în beciurile Miliției și care nu s-a murdărit cu bișnițarii-revoluționari ai lui Maior după 90.
Găurile se cască în pânza demnității subțiri care ne ascundea, cum necum, goliciunea.
Sărăcia e mare și când stomacul îți ghiorțăie, o vinzi și mă-ta.
Ia zi Dănuț, de ce ai făcut tăticule asta, de ce?

feher

Se strigă Demisia, Demisia!!! Se cere capul lui Dragnea. Adică să demisioneze din funcția de președinte al Camerei sau din parlament? Nu contează. Să se ducă dracu. Se cere scoaterea în afara legii a PSDului.
Să facem curat, să terminăm ce au început muncitorii din Brașov în 1987.
Să nu mai mergem pe jumătăți de măsură.
Să scoatem toată tumoarea asta de 71 de kile care ne-a crescut pe spate și ne face să umblăm în 4 labe și, pentru prima oară după al doilea război mondial, să ne ridicăm în picioare și să scăpăm de mirosul de șosete, căcați de câine și zeamă de varză.
Imposibil.
Prea târziu. Cancerul a metastazat.
PSD trăiește în bâlbele USRiste, în tăcerile PNListe, în trădările UDMRiste. PSD o duce bine în încarnările PNGiste sau PMPiste.
Când a ajuns deputat, Ghiță a vândut părțile din firmele pe care le deținea împreună cu asociatul său…

View original post 484 more words

Din vitrina libăriei, 18 Doina Cornea se apleacă pe fereastră peste 18 buchete de flori roșii.
Pe 30 mai ar fi împlinit 90 de ani. Îmi pare atât de rău când văd răscoala națională de la Iași, Cluj și acum Galați că nu a apucat să se bucure, cu râsul ei mic, de trezirea asta târzie dar necesară a României.
Babe cu broboadă, pălmași munciți, șoferi obosiți, gospodine suflecate au ajuns, în sfârșit, să priceapă că găleata, uleiul și pachetul de făină pe care le dă PSD-ul sunt furate din pătulul lor. Și ies cu huoooo și ies cu jooooos să-și strige scârba și ura și nu le mai e frică.
Cum nici Doinei Cornea nu i-a fost atunci când teroarea era instituționalizată de partidul stat.
Doina Cornea ar fi fost fericită azi, la Galați, ascultând discursul chelnerului teleormănean înghesuit de propria-i lăcomie în delirul celui care vede derbedei în cetățenii veniți să protesteze.
Doina Cornea ar fi fost fericită și și-ar fi zis că nu este totul pierdut. Nu pentru noi.
Ci pentru ei.
Puterea vine din fragilitate și noi, cu toții, sparți de regimul Dragnea, nu suntem altceva decât oameni-cioburi în care PSD-ul se va tăia.

feher

Înainte să se decidă să studieze turismul, recepționera a făcut Dreptul unde a învățat, prima lecție, vă spun, chiar în prima lecție am învățat că regulile sunt făcute ca să fie încălcate căci altfel nu am avea nevoie de justiție dacă nimeni nu ar încălca nicio regulă, așa cum dacă nu ai parte și de tristeți nu ai cunoaște fericirea.
Are dreptate recepționera cea înțeleaptă, îmi spun în timp ce semnez factura și achit camera, dar ce te faci dacă o țară nu are reguli și nici legi, nu există nicio potecuță tăiată în iarba înaltă a interacțiunilor sociale, nu e nimeni să-ți spună Nu e voie căci totul se întâmplă într-o paleocivilizație unde Dumnezeu nu a fost încă inventat și nici moartea nu e definitivã?
Azi a murit Doina Cornea. O doamnă care a încălcat legile de acum 35 de ani și justiția de acum 35 de ani a…

View original post 681 more words

Avem așa:
Dosarul Mineriadei a fost reîntors la Parchetul militar.
Mâine sunt 9 luni de la 10 august și justiția gravidă cu sute de plângeri împotriva jandarmeriei nu pare să nască în curând. Dacă ne uităm la dosarul Mineriadei sau la cel al Revoluției, poate în 20 de ani o să avem niște condamnări.
Acum 3 zile, Tribunalul a decis că PSD trebuie să ofere informații despre sumele cheltuite cu mitingul de anul trecut din 9 mai când a adus niște zeci de mii de oameni cu autocarele în Piața Victoriei. PSD tremură de frică. Atât de tare încât azi Dragnea o mai pune de un miting, de data asta la Iași, tot cu oameni cărați în batiste de companiile de transport ale PSD care, nu știu dacă știți, a luat numai anul trecut de la stat, adică de la mine și tine, 96,84 milioane lei adică 21,5 milioane de euro.
Da.
Și anul ăsta va primi și mai mulți bani decât anul trecut și o să fie și mai generos cu ei, că e campanie electorală.
Dar hei, cretinilor care vă bucurați că vă dă PSD ulei și mici, voi nu înțelegeți că voi ați plătit pentru ele?
Probabil că nu.
Doamna din Nucet care spune: pe mine nu mă încântă că ăștia măresc salariile și pensiile, pe mine mă încântă să fie prețurile aceleași. Motorina, benzina, toate s-au mărit și deci ce ne dau cu-o mână, ne iau cu două. Mai mult de două!, femeia asta simplă și știrbă este singurul semn că apocalipsa s-a oprit pe-o băncuță, cu-o criză de sciatică și mai avem niscaiva timp să săpăm un șanț de apărare, să otrăvim o fântână.
Femeia asta simplă este singurul semn că totuși talpa asta a țării, crăpată, murdară, muncită, a simțit că s-a înțepat în mărăcinele pesedist dar nah, nu a avut cine să i-l scoată, cu cine maică să votezi, că toți sunt oți.
Nu sunt toți oți.
Unii sunt doar proști, unii imbecili dar nu oți.
Așa că, dacă om vrea vreodată să scăpăm de oți, dacă vrem să nu crăpăm înainte să intre la pușcărie Iliescu, Roman, Voican Voiculescu și restul ticăloșilor din 89 și 90, dacă vrem să facă pușcărie șefii Jandarmeriei și madam Carmen Dan, dacă vrem să ne scuturăm de Dragnea și camarila lui ineptă, poate ar fi cazul să ne gândim la uleiul plătit din banii noștri pe care ni-l pune în traistă primarul și să-i spunem când ne cere votul exact cum i-a spus Arya Morții: not today.

feher

Parastasul e vesel. Pe masă e salată de vinete și sunt icre, în pahare face mărgeluțe pălinca. În jurul mesei sunt 4 bătrâni și 2 tineri. Doi dintre bătrâni sunt fani ai lui Tăriceanu, el are 84 de ani, ea 79. Sportivi, umblați pe afară, apreciază postura liderului ALDE. Îl cunosc din tinerețe pe Tăriceanu, umblă vorba, moaștele amintirii prieteniei cu șeful Senatului sunt purtate într-o raclă mică, bătută cu pietre prețioase.
Ceilalți doi bătrâni sunt femei, foste fane Băsescu, acum adoratoare ale lui Iohannis. Când președintele apare pe ecran, la parada de la Alba Iulia, una din ele spune: se vede că este un om de calitate. Cealaltă aprobă înghițind o măslină. Tăricenii fac o grimasă, ea zice: ete scârț.
Văduva continuă fără să o audă: Băsescu era deștept, dar e mârlan. Aia e când ești înconjurat de oameni fără căpătâi, te molipsești de la ei.
Da.
Cu asta…

View original post 571 more words

În Turcia, locul de unde ne luăm blugi, aur, prosoape pentru scaunul de TIR și inspirație pentru reforme politice, partidul lui Erdogan a contestat rezultatul alegerilor care au adus la putere Opoziția în Ankara și Instanbul.
Erdogan a strâns membrii YSK, biroul electoral cum ar veni, în pumnul lui cel mare și ce să vezi, sunt și ei mici și îi cam doare așa că au decis că alegerile trebuie refăcute pe 23 iunie.
Și poate și pe 31 iulie și poate și pe 5 septembrie, reluate de câte ori e nevoie până ce partidul AK va câștiga căci da, bine a zis cine a zis că este ilegal să câștigi în fața formațiunii lui Erdogan.
`33 all over again.
Suntem înconjurați de tirani cu dinți de lapte dar cu mușcătură otrăvită.
Putin, Orban, Erdogan, Vučić, Borisov plus păpușa-circară a lui Putin, proaspăt aleasă la Kiev.
Mustața noastră plină de firmituri pare un picolo emotiv în comparație chiar și cu fotbalistul bulgar, cel mai candid dintre toți motanii care se mișcă în jurul borcanului nostru cu ciorbiță de burtă.
Este înspăimântătoare rapiditatea cu care se împrăștie Alzheimerul european, lăsând continentul să umple desculț și în cămașă de noapte pe câmpul înghețat al uitării de sine.

feher

Nu m-aș fi gândit vreodată că o să ajung să citez site-uri de daci-mistici-druizi dar pe unul din ele am găsit oribila fotografie a colonelului Trosca, ucis și decapitat în fața Ministerului Apărării în 24 decembrie 1989. I-au pus animalele și o țigară în gură. Animalele aka revoluționarii, ăia ai lui Gelu și ai lui Petre, în plovăre turcești, transpirate.
Aidoma execuțiilor din Istanbul, Trosca a fost hăcuit de forțele revoluționare care apărau fragila democrație instaurată după căderea dictatorului. Privind spre Turcia nu ai cum să nu găsești similitudini cu decembrie 1989. Civili tăind capetele soldaților, generali cu ochii umflați pozând pe 5 rânduri în coruri ale înfrângerii în pușcării.
De ce să imaginezi un alt scenariu atunci când ăla pe care l-ai văzut în vecini merge?
Erdogan, ca și Ion Iliescu în 89, trebuie să-și legitimeze abuzul de putere prin fluturarea unui pericol colosal la adresa statului: teroriști, coup, ceceni, kurzi…

View original post 171 more words

Ce ne facem cu ăștia doamnă că fură tot, chiloții de pe noi îi fură, spune șoferul și aruncă în retrovizoare o ocheadă vicleană.
Păi mergem la vot acum, pe 26. Nu?
Nooo, eu sunt rezident în Germania doamnă, sunt șofer de TIR în Hamburg, nu îmi pasă mie de ăștia de aici.
Păi și ce căutați în București?
Mi-am rupt piciorul și am venit puțin acasă să mai fac niște bani. Dar de stat eu stau în Germania, că mi-am luat rezidența pe viață la ei în 93 când am ajuns prima oară, nici nu știau ce i-a lovit atunci. Vă spun doamnă, furam de rupeam, donperinoane și moeșandoane și alte șămpănii, intram în magazinele de turci, nu avea ei pe vremea aia camere și nici nu țiuia marfa, băgam 2 sticle în față, 3 în spate la haină. Ne puneam la vrăjeală pe mână mătănii d-ălea arăbești, ziceam Salam Alecum și praf îi făceam. Furam de plăcere, de cât de fraieri erau și vindeam șampaniile unui francez care avea un restaurant șmecher. Și apoi am plecat cu un tovarăș de-al meu în America, am plecat cu un pașaport norvegian fals, în 97. Când am ajuns m-am predat, le-am zis că sunt țigan persecutat în România și am primit greencard și cu un prieten am furat 27 de milioane de dolari și în 2004 m-au expulzat din State.
Stați puțin, păi nu ați făcut pușcărie?
Nu. Că nu au putut să demonstreze că sunt implicat, că eu eram complice, prietenul meu era înăuntru, în bancă, lui i-au făcut dosar, a venit FBI-ul, dar pe mine nu m-au putut găsi așa că m-au expulzat, că doamnă, vă spun, nu e ca la noi să te încalțe pen că ești țigan cu tot ce vor ei. Te respectă lumea în Occident. Așa că am văzut și America și m-am întors în Germania că am rezidență pe viață, v-am spus.  Iote ce gropi aveți pe strada asta, nimic nu fac nenorociții ăștia. Doar fură.
Dar dumneavoastră, care mi-ați spus că furați de plăcere, nu credeți că și ei fac la fel?
O nouă privire șugubeață în retrovizoare.
Doamnă, să vă spun ceva, noi furam în anii 90, când eram săraci. De sărăcie furam. Acuși treaba s-a schimbat, oamenii au și ei de bine de rău o casă, o mașină, un ban pus de-o parte. Și nu vor să piardă ce au. D-aia nu se bagă să facă nimic, d-aia niciunul nu riscă să se ia de gât cu statul. Nu suntem uniți.
Nu suntem uniți.
Țiganul hoț al anilor 90 nu se simte reprezentat de hoții din PSD.
Nici de hoții din PNL.
Nici de hoții lui Oprea.
În general, hoțului nu îi place să se dea pe mâna hoților.
Pentru că îl vor fura, 2 șosele în fața hainei, 3 în spatele hainei, Salam Alecum țigane, Alecum Salam patroane.
Dar țiganul hoț nu merge la vot pe 26.
Pentru el viața este în altă parte, țara asta fiind doar un spital de campanie unde ajungi când ești expulzat sau îți rupi piciorul.
Credeți că se va schimba ceva dacă votați?, mă întreabă când mă pregătesc să cobor.
Și îmi dau seama că nu mai am curaj să cred în nimic, că degeaba împing bolovanul de la peșteră și văd mormântul gol.
La cât de hoți sunt ăștia, poate că Isus nu a înviat ci doar i-au furat niște pesediști cadavrul.

 

Azi am vorbit cu prietenul meu spaniol despre Ana lui Manole.
Fiu de curvă, a zis Pablo despre Manole.
Cum e posibil ca sacrificiul să fie impus unei alte persoane?
Cum e posibil să te cațeri cu o catedrală pe moartea unui om?
Cum e posibil să fim atât de orbi și să confundăm călăul cu eroul?
Societatea noastră are o linguriță din inox cu care ne scoate ochii și ne lasă să rătăcim orbi, să ne lovim de mobilă.
Busolă morală.
Așa se cheamă.
Ea nu funcționează atunci când o bucată de fier e pusă lângă.
Și noi trăim pe un munte de fier.
Îmi e frică să mai deschid siteurile de știri, tornade și creatori de modă care acum fac haine în ceruri, alături de îngeri.
În 89 am căzut prin gaura aia din steag și, ca o telecomandă pierdută, nu ne-am mai regăsit niciodată.
Impostura, tupeul, ticăloșia, toate sunt recunoscute ca merite.
Sunt premiate.
Cei zidiți în zidurile sistemului nostru democratic sunt uitați.
Minimizați.
O nație de Ane ale lui Manole care sunt scoase din rugăciunile noastre, uitate, așa cum uiți mortarul.
Cum uiți dark matterul.
Până ne va înghiți.
Și atunci pe cine o să sacrificăm să facem lumină?

feher

Victor Ponta a zis ”Nu” decorărilor lui Patapievici și Mihăieș cu ”Steaua României”. Primul nu merită- a zis autorul lui ”Fă Doino” și tata lui Pinocchio-pentru că a fost găsit de Curtea de Conturi cu nereguli în gestiune atunci când a fost șef la ICR. Vezi bine, și-a luat toate papioanele ălea ridicole, de Mickey Mouse, din banii contribuabililor. Iar Mihăieș este ”un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România.” Să observăm patinajul raționamentului premierului: fascist bătrân dar în același timp este un neonazi, neo, chiar și pentru cei cu doctoratele ciordite, fiind un prefix care indică noul. Apoi Viorel Victor nu credea că mai sunt în Europa exemplare d-astea dar uite că sunt în România, care se știe, e în America de Sud. Dar nu asta e esența.

Esența este că cei doi intelectuali nu pot primi ordinul pentru…

View original post 440 more words