Golaniada fiicelor

Nu știu de ce am scris cartea asta.
Este despre familii ca a mea și despre mame ca a mea și despre tați și frați ca tatăl și fratele meu. Doar că nu este despre ai mei ci despre ai noștri. Este despre ambițiile noastre și despre inadecvări și despre presiunea care ne-a turtit la pământ, presiunea pe care noi o numim comunism sau Ceaușescu sau ghinion, în loc să o privim ca pe exact ceea ce este: gravitația morală a societății noastre căreia nu îi putem scăpa, indiferent câte Saturn V am construi.
La 30 de ani de la căderea comunismului suntem unde suntem pentru că mamele noastre au fost unde au fost și pentru că mamele lor și tații lor au fost cine au fost.
Genetica e nemiloasă.
Dar mai rea decât genetica nu-i decât genetica socială.
Joi, 13 iunie, la 29 de ani de la mineriada lui Ion Iliescu, lansez și eu o golaniadă a fiicelor. La Seneca Anticafe. De la ora 19.

 

Ce voiam să mă fac când o să fiu mare? Ceva care să îi facă pe plac mamei. Balerină poate.

Când aveam patru ani, m‐a dat la balet. Cum sună! Am dat copilul la germană, la balet, la muzică.
Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigani.
Eşti al părintelui şi el te dă ca pe‐un măr. Ca pe‐o linguriţă de zahăr. Ţiganii, se ştie, te iau, îţi rup un picior, ceva şi te pun să cerşeşti. Daţi‐mi şi mie 25 de bani să‐mi iau ceva de 25 de bani.

Frica de ţigani tăia sila de balet.

Am mers cam şase ani, de trei ori pe săptămână la balet. Şi atunci, şi acum am elasticitatea unei plăci de călcat rufe. Cu cine‐oi semăna?

— Cu taică‐tu, clar. Eu, la vârsta ta, făceam podul, făceam şpagatul, puteam să‐mi pun piciorul după cap.

De ce ai vrea să‐ţi pui piciorul după cap?
Pentru că poţi. Nu ai pic de ambiţie, unde o să ajungi? Probabil într‐un şanţ. De ce? Pentru că îmi plăcea berea.

Ca să fiu precisă: îmi plăcea spuma de bere. Taică‐miu, persoana căreia îi semănam prin lipsa de flexibilitate, îmi dădea mereu paharul de bere în care scufundam degetul, luam bulbucii de bere care se spărgeau, pulverizând atomi lipicioşi prin aer.

Ce voiam să mă fac când voi fi mare?
Părinţii nu înţeleg unde se termină ei şi unde începi tu. Îţi susură lucruri în ureche: nu‐i aşa că nu vrei să o dezamăgeşti pe mama? nu‐i aşa că nu vrei să o superi pe mama? Nu vrei să o superi şi nici să o dezamăgeşti. Şi atunci dansezi ca un urs nătâng pe răpăiala de tobe a ego‐ului părintesc.
Doamnă, nu e talentată. Asta cred că i‐a zis doamna Gutt. Mai bine o daţi la tenis sau la lupte libere. Sau poate o daţi la ţigani, pentru că nu mănâncă ardei umpluţi.

Ce fel de copil urlă, plânge şi fuge afară din bucătărie cu mucii ţâşnind în cascade verzi, cu bale la gură: nuuuuuu vreaaaaaaau aaaaaaardeeeeei!!!

— Nu am altceva ce să‐ţi dau. Mănânci asta sau nimic.
Nimicul este foarte gustos.
Poate voiam să mă fac ascet.
Părinţii nu înţeleg unde se termină ei şi unde începi tu, pentru că părinţii gândesc ca nişte imperii. Ei nu au nevoie de justificări. Au fost înaintea ta, te‐au conceput, te cresc, le eşti mereu satelit, vasal, chiar şi când crezi că ai reuşit să te rupi, când ai pus‐o de‐o mişcare de eliberare naţională.

Te lasă să crezi că eşti liber.

Dar tu, copilul lor, ar trebui să ştii că vechile imperii nu pier. Ele îţi permit autonomia, îţi dau iluzia parteneriatului, te lasă să te bucuri zănatic când semnează o pace, un acord, un pact.

Părinţii noştri sunt Sovietele. De iure nu mai au nicio putere asupra noastră. De facto ne ocupă. Politic, social, cultural.

6 comments
  1. escu said:

    Habar n-am ce-ar trebui sa fac…
    Cred ca sunt “liberi” abia dupa moartea noastra.
    Daca “eu le-am vrut binele” n-ar fi o forma de religie poate ca ar fi perfect.

  2. Copilu' de serviciu said:

    Canuta cu apa, Domnita Ralu…

  3. Zapez said:

    Din păcate copiii nu vin pe lume însoțiți de vreun un manual de utilizare. Unul care să-ți atragă atenția că dacă-l speli la peste 60 de grade se încrețește și rămâme așa. Sau că nu trebuie apretat și călcat. Așa că fiecare se descurcă cum poate.

  4. Matei said:

    Multumesc pentru articol.
    Este un strigat de durere- si un orizont pentru intelegerea reactiilor noastre “de neinteles” uneori si pentru noi insine, intalnite la maturitate sau batranete.
    Si materia prima pentru intalnirea nemincinoasa cu tine, cea de dincolo de sentimentul ca esti neinteles, neconformist, parasit, singur…adica pentru intalnirea cu eternitatea.
    Pentru ca pana la urma, si parintii au durerea lor…nu?

  5. Nscandal said:

    Sa va judecati parintii dupa ce veti avea copii!
    Dar mai bine nici atunci.

    • Iulia said:

      cel mai bun raspuns! E greu, dar asa este corect, sa nu il judecam. Si, pt. binele nostru, sa ii iertam!

Leave a Reply to Copilu' de serviciu Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: