Fata are 25 de ani. Arată de 43 dar ea îi spune bărbatului blând, cu poșetă maro, de naș, a cărei bretea coboară în diagonală peste tricoul pe care scrie Winner, că uite ce viață tumultoasă a avut și nu are decât 25 de ani. Am auzit că soțul i-a luat copilul, nu o lasă să îl vadă și am mai auzit cum o bătea soțul și cum, când era gravidă, îi dădea picioare în burtă și Winner îi spune cu un aer îngrijorat că ar trebui să nu mai accepte să fie pocnită la care ea îl asigură că asta era acum mult timp, acum 1 an jumate, de atunci s-a schimbat, s-a maturizat, este o altă o persoană.
La masa se așează un tânăr cu ochelari și părul negru căzând abrupt în stânga cărării, o alunecare de teren care a târât mătreața pe gulerul tricoului. Scoate telefonul, îl dă pe speaker și erupe în cicagioniii-giufituchii-muchitanțiiii la care i se răspunde cu un gângurit vesel, bebelușul este numit: cavalerul meu, giuvaerul meu, prințul meu și apoi aud vocea unei femei care este interpelată cu: ia să-ți văd burta fă, e mai mare?
Da, este mai mare, sarcina e înaintată, 7 luni.
Figura de buburuză confuză a băiatului cu ochelari se schimbă. Din telefon iese vocea matură a unei femei care îl ceartă amar: ce-ai făcut fir-ai al dracului de prost? Tu nu mă asculți niciodată și uite…
E o durere de mamă acolo și atunci văd că sunt 3 polițiști danezi care se apropie blond și riguros de băiatu care spune grăbit: las, nu-ți fă griji, că ăștia mă pun pe avion și vin eu acasă.
-Vii, fir-ai al dracului de prost, vii legat că a trebuit să…
We have to go, îi spune gingaș unul dintre polițiști și băiatul cu ochelari și părul căzut acum peste ochiul stâng, trimite un pupic mamei și apoi se alătură celorlalți 3 deportați, toți băieți tineri și zâmbitori, în definitiv nu plătesc biletul spre casă.
Și uite-i la aterizare preluați pe bombeu de un puști cu vestă galbenă, merg în partea din spate a autobuzului și băiatul gărgăriță anunță: măi oameni buni, ajung în câteva ore la Dragnea, la Rahova cred că e unde mă duc băieții ăștia și pe mine, deci ce să-i spun?
Se întoarce către doamna blondă care stă lângă el: ia ziceți doamnă, ce să-i transmit lui Dragnea?
Lumea râde. Unul dintre deportați spune: spune-i că mai devreme de 1 an nu are cum să iasă.
Muie PSD, zice un alt cetățean, îi văd doar ceafa arsă de soare.
Cum mă să stea doar 1 an, adică ce, noi, oamenii cinstiți să umplem pușcăriile că ce, am furat o bicicletă și ăla să fie afară. Ziceți doamnă, nu-i zic nimic lu Dragnea?
Spune-i că Irina umblă acum cu mine, zice un băiat cu față de IT-ist bătrân și lumea râde iar și autobuzul oprește în fața terminalului și iar nu merg scările rulante și iar nu merg lifturile și iar budele sunt murdare și femeile de serviciu zac strivite de gravitație sub burțile enorme care ridică pânza pantalonilor albi, toate sunt gravide în luna a 8 a cu gemenii țâfnei și lenei.
Și înțeleg de ce suntem în rahatul în care suntem de aaaaaani și aaaaaani, e atât de simplu, totul vine din filozofia noastră de viață: ajunge să părem că suntem ceea ce vrem noi să fim, nu trebuie să fim acel ceva.
Totul este o proiecție.
Noi ne facem că muncim, tu te faci că ne plătești.
Noi ne facem că suntem profesori, medici, avocați când suntem doar niște cizmari, croitorese, șoferi, curve și pești. Noi avem diplome, noi avem doctorate, noi avem plăcuțe pe ușile apartamentelor pe care scrie. Dipl. Ing. și Acad. Ing și Dr.
Noi avem rochii curate și călcate pe deasupra și chiloți murdari și rupți pe dedesubt.
Noi nu ne spălăm dar ne dăm cu șpray peste plovăr.
Noi vedem filmul, nu citim cartea.
Băiatul cu ochelari este hoț cinstit.
Merge la Rahova pentru că a furat o bicicletă.
Vrea să îi spună lui Dragnea că nu e normal ca el, hoțul cinstit să stea în pușcărie dar hoțul de Dragnea care a furat zeci de milioane, să fie căinat la televizor și scos pe șustache de la pârnaie că e victima unor jocuri politice.
Nu știe cum să i-o spună.
Eu cred însă că nu o să-i spună vreo vorbă lu Dragnea dacă îl va întâlni. Va fi atât de speriat încât își va cânta în cap melodia lui favorită de când era mic: taci cu mama puișor, taci că altfel te omor.
Și când va ieși din închisoare îi va spune lu fi-su, ăla cu chicuruchiiimuținachii de mai devreme, cum l-a rupt în vorbe pe Dragnea: tati, balaur am fost, după ce am terminat cu el mă ruga să îl las să-mi ia țigări.
Și ce contează că niciuna din astea nu s-au întâmplat, realitatea este doar un handicap pentru care nici măcar nu primești loc de parcare gratuit.