Am plecat la 2.30 cu mașina din București. Am ajuns la 5.30 la Brașov. 170 de kilometri. Laura se întreabă: oare o să facă ăștia vreodată autostrada.
Râdem ca proastele.
Râdem fiind proaste.
Proaste și proști stau în cutiuțele lor aliniate pe șoseaua ștrangulată de treceri de pietoni, arată șoseaua ca un maț care se umple cu proaste și proști trecuți prin mașina de tocat timp.
#șîeu sunt idiot.
Asta cred că ar trebui să scrie pe tricourile pe care ar trebui să le îmbrăcăm, să ne oblige să avem uniforma asta a răscoalelor care durează 15 minute.
Noi vrem autostrăzi 15 minute apoi ne amintim că nu vrem numai autostrăzi, vrem și excursie în Grecia, credit, să ne schimbăm mașina, să ne punem dinți și țâțe, așa că ne întoarcem la muncă sau la furat, după posibilități, și după ce mai mor 2493 de cetățeni în accidente rutiere iar mai ieșim și cerem, de data asta 30 de minute, să primim autostrăzi și gata, ne-am făcut datoria cetățenească, ce dracu să facem mai mult?
Mă uit la Greta Thunberg. Zi de zi, zi de zi, luni de zile de proteste.
Mă uit la Hong Kong, sute de mii de oameni care nu se lasă mituiți cu jumătăți de măsură.
Ce au în comun?
Rezistența la compromis.
Viziune.
Frică.
Noi nu avem nimic din toate astea. Trăim prezentul și ne doare-n cur de viitor, ne facem frate cu dracu și nu ne e frică de nimic, poate doar că se închide la non-stop.
Mașina Salvării trece pe lângă coloana de mașini înfiptă în burta Comarnicului.
Unde s-o grăbi?
Viitorul este în spate.

Am fost prima generație care a dat Bacul oral și scris din 5 materii, eu mi-am ales istorie și economie. Manualul de economie era mai subțire decât conștiința lui Carmen Dan. Cel de istorie avea coperți de carton. Conținutul era aceeași carne de mici cu bicarbonat care a umplut urechile părinților noștri. Nu cred că există dovadă mai bună că 1989 a fost doar o rotire de cadre în cadrul PCR decât continuitatea programei școlare.
Trecutul e imprevizibil, spune proverbul rus.
La noi trecutul nu trece niciodată. Stă în ușa deschisă și fumează o țigară, ca un vecin care a venit pentru o cănuță de zahăr și uite că nu mai pleacă, de 8 ore stă aici, ai și tu treabă dar ți-e frică să-l lași singur în casă, cine știe ce îți fură.
Trecutul e hoț.
Nouă ne-a furat 30 de ani din viață. Nouă adică NOUĂ, tuturor, VOUĂ, ăstora cu copii care au dat Bacul din aceeași programă, poate că manualul de economie o fi acum mai gros, dar la istorie ce puteau să schimbe? Pe Ștefan cel Mare tot l-a durut piciorul și Radu cel Frumos a fost frumos, nu poți să schimbi asta.
30 de ani în care a dispărut juma de gheață de pe planetă, au apărut tornade la Făcăeni și grindină de 1 metru jumate în Mexic, au dispărut jde mii de specii, a reapărut nazismul, Stalin a fost spălat de păcate și chinezii au social scoring și noi cu Ion, cu sânii ca niște mere ai doamnei cu care făcea dragoste, asta cred că mi-a picat mie la Bac, nu mai știu decât că sânii cucoanei erau ca niște mere și la oral am avut Mistrețul cu dinți de argint sau Sărmanul Dionis?
Nu mai țin minte, putea fi orice, trecutul e imprevizibil, v-am spus.
Imprevizibil dar sărac ca o alimentară din care poți să-ți cumperi doar creveți vietnamezi.
Cine e vinovat pentru ăștia 30 de ani pierduți?
Noi.
Și cadourile către doamna dirigintă, meditațiile, lănțicurile și excursiile și sfatul oferit copilului: tu să stai în banca ta și să nu faci pe deșteptu, ascult-o pe Doamna (vechea tovarășă, acum cu părul vopsit cu Londa, nu Cromoplatin).
Asta avem.
Conformismul nu a ucis pe nimeni.
Nici analfabetismul funcțional.
Curiozitatea însă și gura mare, da.