Închisoarea părinților noștri
Am citit asta acum.
Pustiu.
Roxana Grosu
14 hrs
Inainte cu 3-4 secunde de poza asta, individul care urca in masina tragea o fata de par si o impingea in masina, fara voia ei, in spate la Intercontinental. Lume pe strada, nimeni nici macar nu a strigat la el sa o lase, daramite sa intervina. Am reusit sa fac poza asta. M-a injurat, a incercat sa vina dupa mine, dar a renuntat. Am sunat imediat la 112. Am povestit intamplarea operatoarei. Apoi politistului. Le-am zis ca am si poza. La un sfert de ora, cand mergeam spre casa, m-au sunat sa revin la “locul faptei”. Era deja 10.20 seara. Ma intorc. Astept 20 de minute. Politistul din centrala daduse numarul meu gresit, iar echipele de pe teren treceau pe langa mine, dar nu opreau, desi eram pozitionata fix unde stabilisem cu ei. Intr-un final, ajung 3-4 jandarmi si vreo 4 politisti. Reiau povestea. Imi iau datele de pe buletin. Incep sa discute prin statie de ce sectie tine zona respectiva. Imi zic sa astept alt coleg. Vine. Ii povestesc si lui. Se uita nedumeriti la ce camera putea prinde scena – in centrul Bucurestiului, la Universitate!!! Imi zic sa astept sa vina si “grupul operativ”. Vine un pustan de maximum 23 de ani. Ii povestesc si lui. Imi spune sa tin telefonul aproape ca maine s-ar putea sa ma sune sa vin sa dau o declaratie. La sectia 1. Sau la 6. Nu se stie inca sigur. Intre timp s-a facut ora 23.20. Chem pe cineva sa ma duca acasa cu masina pentru ca era foarte putin probabil sa mai prind transportul public. O ora si 20 de minute. In Bucuresti, capitala Romaniei.
E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?
Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran…
View original post 708 more words