Fetița polițistului care anchetează cazul se joacă la biroul de lângă cel al tăticului care îmi spune scriți, SCRIȚI-exact ca profesoara de fizică din generală-și apoi dictează formula chimică a depoziției.
Au trecut 3 luni de la plângerea penală împotriva unui cetățean care și-a vârât un picior, prin portiera întredeschisă, în stomacul prietenului meu care avea mașina parcată în fața casei cetățeanului degrabă împărțitor de picioare. Și flegme ne-a oferit cetățeanul și înjurături, asta în timp ce își ținea copilul de 10 luni în brațe, bebelușul trăgând grăbit din suzetă, privind înviorat acțiunea tăticului său.
Polițistul mă întreabă dacă e adevărat că am pozat mașina agresorului, sigur, am dat numărul atunci, în martie. Da, dar el nu a găsit mașina în baza de date, spune și colegul, care tocmai s-a eliberat, până acum a întrebat un cetățean cărunt și umil, care ar fi putut să îi fie tată: și tu unde erai? și tu ce ai văzut? și tu ai vorbit cu cineva? și omul îi răspundea respectuos, nu avea o căciulă să o frământe în mâini ca un iobag în pridvorul boierului, dar își frângea degetele încurcat. Deci polițistul liber zice: dați-mi mie numele și cât eu am scris declarația: prin prezenta, subsemnata, declar pe proprie ..
Ăsta e?, rotește ecranul computerului către noi și chiar și fetița polițistului se oprește din maltratat păpușa și ia aminte la fața unui bărbat care este exact ăla cu piciorul și flegmele și morții mamilor voastre de mai parcați aici vă omor.
Da, ăsta e. Vedeți că dacă vreți se poate, îi spun polițistului 1 care sare că nu așa e procedura, că baza de date nu a funcționat, că nu are voie să îmi arate poza ăluia și că polițistul coleg nu a făcut bine că mi-a arătat poza.
3 luni în care nu a găsit o mașină, având numărul de înmatriculare și adresa. Oare cât câștigă, mă gândesc acum, când știu că șeful poliției de la Caracal s-a retras cu o pensie de 12000 de lei, pensie specială pentru un om special care a adus servicii speciale țării de pe scaunul lui special.
Oare nu își permite un afterschool pentru fetița lui de 7 ani care acum se învârte plictisită cu scaunul? Oare are voie să folosească secția de poliție pe post de afterschool, asta e regulamentar?
Dar știți ce?
Nu întreb nimic, plec fericită că nu a durat mult la poliție, căci eu știu că totul e inutil, că povestea va fi îngropată, că vor vorbi cu omul cu bebelușul și piciorul nărăvaș și eventual îl vor mustra și ăla mă va prinde pe stradă și îmi va da un pumn în ceafă, sucker punch, voi lovi cu tâmpla bordura și voi crăpa aiurea pentru că m-am încrezut în poliția română.
Așa că nu comentez nimic. Din lașitate. Din comoditate.
Din resemnare.
Mai bine mă duc la jiujitsu brazilian, îmi zic.
Așa am o șansă să-mi fac dreptate.
Căci dreptatea nu mai e una mare, o vitrină de care ne lipim nasurile cu toții privind la luminile calde de dinăuntru ca acum 30 de ani.
Dreptatea e formată din milioanele noastre de cioburi și fiecare ne oglindim în colțul nostru de sticlă, înguști, tăiați, reduși la o fracțiune din noi.

Și așa ei înving.
Înving la prezentul continuu. Înving mereu.
Înving nesfârșit, ca rotirea scaunului pe care stă fetița polițistului care se va face mare și va lucra la o instituție de stat unde își va aduce copilul pe care nu va avea cu cine să îl lase și va vorbi la persoana a doua, singular, cu oameni în vârstă și le va spune SCRIȚI și baza de date nu va merge și nu va exista responsabilitate și nici remușcare ci doar resemnare.
Și pensii speciale.

Raed Arafat a spus că 70% din apelurile la 112 sunt alarme false. Apoi STS a zis că doar 47% sunt non-urgențe sau apeluri false. Și ce contează că sunt 47 și nu 70%? a întrebat Raed, a omorât pe cineva o diferență de 23%? Ziceți mă?
Și nu spuneți da, că nu diferența de 23% a omorât pe cineva ci prostia voastră care mă ascultați pe mine în loc să fugiți dracului din țara asta unde o fată violată, cu sânge curgându-i pe picioare, e privită din mașină de un echipaj de poliție, o femeie și colegul ei în cămășuțe bleu care se gândesc că sângele ăla trebuie să fie niște bulion care i-a curs fetei pe picior atunci când a făcut chifteluțe, cum să se deranjeze să îi dea niște șervețele umede fetei să își șteargă bulionul de pe picior, nu vede ea, fata, că ei au treabă, sunt în drum spre un caz important din Galați, trebuie să sară un gard la 2 metri de o ușă deschisă?
Ce mi-e 70% și ce mi-e 47%? Ce mi-e că Voiculescu a ieșit după 3 ani din pârnaie și ce îmi e că Iliescu nu a fost judecat, ce îmi e că l-au băgat pe Dragnea la bulău dacă nu au fost recuperați banii furați și ce îmi e că o fată a murit violată sau 563 au fost doar violate și nu au fost omorâte decât puțin, ce îmi e că Arafat ne-a arătat că nu toți băiețeii ciopliți în lemn merită să primească un suflet, ce îmi e că poliția amendează femei care le strigă: să vă fie rușine!!!?
Ce îmi e?
Nu îmi e.
Mi-e doar frică.
Din ce în ce mai frică.