Oamenii buni ai sistemului

Mihai are mâinile arse la Colectiv.
Numele de familie al lui Mihai este același cu cel al unui sisific cărător de trese, secretar general al guvernului pe vremea lui Radu Vasile, demisionat sub guvernul Isărescu și instalat de Adrian Năstase în funcția de prefect, apoi făcut pachet și trimis consul la Sydney și la Los Angeles de către Geoană, relocat de Lazăr Comănescu în timpul guvernării Tăriceanu la Rio de Janeiro, consulat pe care l-a păstrat sub același Comănescu, de data asta ministru de externe în guvernul Cioloș, iar în 2017 a fost trimis de Meleșcanu la Vancouver. Chiar dacă are 143 de kile, e îndeajuns de agil să sară din barca țărăniștilor în cea a pesediștilor sau a democraților, de la liberali la tehnocrați. Are călcătura moale, poate e plin cu aer și singurul lucru care îl împiedică să se ridice la cer ca un balon meteorologic este greutatea secretelor pe care le ține în sufletul lui larg, de lucrător la 0215.
Mâinele omului care împarte același nume cu Mihai nu sunt arse pentru că, deși lucrează cu foc, știe să-l înghețe. E un fachir care merge în mâini pe cărbuni încinși, oare ce biznisuri avem noi cu canadienii de l-a scos Grindeanu din schema în care îl băgase Cioloș și apoi Tudose s-a grăbit să-l ungă iute la loc, trimițându-l la Vancouver? Mie îmi vine în cap Roșia Montana Gold Corporation, firma canadiană care nu a fost lăsată de bunăvoie din brațe de niciun guvern. Cum, când acolo sunt banii lui Benny, omul lui Dragnea, omul lui Bibi, acești Decebal și Traian ai Fondului Suveran?
Și iată cum Grindeanu e îndepărtat dar totuși ținut mereu aproape, cum spune boier Voiculescu. Este acum șeful Autorității Naţionale de Reglementare în Comu­ni­caţii. ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei, scrie site-ul. Bătaia pe 5G, cablu, net și frecvențele radio nu trebuie să o explic. Cine ține netu-n poală, ține alegerile în poală și ține tot ce înseamnă trasul cu urechea în poală.
Ține informațiile în poală.
Dar cine îl ține pe Grindeanu în poală?
La fel ca în cazul omului nostru de la Vancouver, constați că toți.
Suntem noi prea orbi să vedem și de aceea bâjbâim cu mâinile înainte, arzându-ne de bucățile de adevăr fierbinți pe care, uneori, le prindem.
Mihai are mâinile arse și Tedy Ursuleanu are mâinile arse. Dar măcar nu au sufletele scrum.
Ca noi ăștilalți, care am luat cenușa și ne-am frecat un ness, sperând să rămânem treji în noaptea asta care nu se mai termină, în care ei ne fură ca hoții și noi ne lăsăm furați ca proștii.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: