Ebola, crahul și războiul nu ating credinciosul ortodox

Prietena mea Cristina este fată deșteaptă. Ea știe că închisorile kurzilor sunt pline de fanatici Daesh și că acum, când americanii le-au dat mână liberă turcilor, ușile închisorilor se vor deschide, mult succes și împlinirea tuturor dorințelor, va face poc Europa ca o tigăiță cu boabe de porumb pusă pe foc.
Prietena mea Cristina știe că ălea 4 milioane de refugiați ai Turciei sunt ca producțiile la hectar pe vremea lu Piticu, proletari din toate țările umflați rezultatele raportate. Și mai știe că în spatele războiului din Orientul Mijlociu sunt oameni cu bani mulți pe bursă, în State și în China, în Iran și Arabia Saudită, Rusia, Mexic și India.
Dar ce nu știe ea este că acuși vine crahul ăl mare, poate nu mai mare ca în 2008 dar nu mult mai mic. Știți că azi sărbătorim 11 ani de când Europaa zis că trebuie să salveze băncile afectate de criză, aceleași bănci care își premiau câteva luni mai târziu, cu bonusuri de milioane de euro directorii și președinții în timp ce aceeași Europă scurta de cap pensii și salarii?
Ce rost are să vă încărcați mințile cu poveștile ăstea? Întunericul nu strică ochii, lumina e obositoare și se spune că faci pipi pe tine când te uiți prea mult în flacăra unei lumânări. Mai bine închizi ochii și te odihnești un pic.

Primarul Pandele cunoaște virtuțile întunericului și știe că poporul vrea doar să doarmă așa că, la fel ca în fiecare an, trimite sute de pelerini la Iași, la Sfânta Parascheva, pe bani publici, pe taxele plătite de mine îi trimite la Sfânta Parascheva cea făcătoare de minuni, salvatoare de bursă, ocrotitoare a granițelor și degrabă anulatoare a schimbărilor climatice.
500.000 de lei cheltuiți pe transport și pachețele pentru pelerini a plătit domnu Pandele cel primar și ce, nu se merită?
Războiul nu ajunge niciodată la noi. Poate gripa porcină dar de aia mor doar porcii nu și boii, e mereu pace în grădina Maicii Domnului, o pace ca într-un cimitir protestant într-o zi de octombrie.
Știați că azi sărbătorim 74 de ani de când partidul nazist a fost dizolvat și Consiliul de Control Aliat a decis că orice încercare de reînființare a sa va fi considerată infracțiune?
Nu vă bateți capul cu informațiile ăstea. La ce v-ar ajuta să șitți? În iad serile de quizz au fost interzise când adevărul a devenit relativ și personalizat iar în rai cultura generală nu e apreciată.
Știați că pe 12 octombrie 1492 Cristofor Columb a pus piciorul în Bahamas?
Și mai știați că în aceeași zi în 1773, America deschide primul său ospiciu?

feher

Ebola- scăpată din mână ca o sticlă de ulei- se sparge de pardoseala bătrânei Europe. ISIS-scăpată ca o fătucă de 16 ani de sub supravegherea părinților-bagă scor de baschet la tăiat de capete de venetici. Bursa-scăpată ca Little Boy, prin trapa deschisă în burta Americii-aruncă în aer economiile firave europene.

Octombrie 2014, ziarele arată ca în scenariul lui ”Armata celor 12 maimuțe”: epidemie, crah, război.

Dar uite că Moaștele Sfintei Parascheva au trântit poarta în nasul nenorocirilor. Ebola nu ajunge la noi, că doar nu ne pune dracu-Doamne iartă-mă, să umblăm aiurea în curul lumii. Stăm la noi acasă, că d-aia ne-am luat casă, televizor cu diagonala de 104, canapea și o damigeană de vin de țară, ca să stăm acasă și să ne uităm la televizor cum moare negrii și pe ăia care i-a mâncat în cur să meargă în Africa să salveze negrii.

ISIS nu are treabă cu România. De…

View original post 507 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: