I-am văzut și acum 2 săptămâni, și acum o lună, și acum 2 luni. El trăgând un căruț cu boarfe, svelt, înalt, figură visătoare de profesor de fizică apreciind cuanții, ea cu părul alb, alb, alb, mers șovăitor, trupul din care anii au scos carnea. Se plimbă încet prin oraș, tăcându-și singurătățile, ieri se încălzeau la soare, unul lângă altul, el se descălțase și își aranjase pantofii lângă căruțul unde e îngrămădită viața lor, ea primea căldura doar pe obrazul stâng, părea că privește rușinată undeva în dreapta, cu ce-au greșit?
Cât de departe înapoi e răscrucea care i-a băgat pe poteca asta care s-a terminat cu ei doi stând la soare pe-o piatră la un colț de stradă, fără mâine, doar cu un azi fragil înghesuit într-un cărucior de piață?
Miercuri seară l-am văzut pe primarul orașului. A cinat la un restaurant scump și, oprit în fața ușii cu un grup de bărbați, vorbește despre cumpărarea unor autobuze noi. E la al 3 lea dosar penal și la al 4 lea mandat, a făcut ronduri, sensuri giratorii, raliuri, maratoane, festivaluri, târguri, va tăia dealul ăsta și muntele ăstălalt și sigur nu va fura, nu ca ăștia de vor să vină la primărie care sigur vor fura și care vor tăia pensii și vor tăia salarii și vor izgoni investitorii străini.
Cât de departe înapoi e răscrucea care l-a băgat pe băiatul ăsta simplu pe poteca care l-a scos în luminișul unde cresc fotolii de primar și uriașe bugete locale?
Andreea nu știe cu cine să voteze. Are o casă superbă într-un complex de locuințe construit pe lângă drumul de Poiană, șoseaua unde edilul care vrea să cumpere autobuze organizează raliuri. Când se organizează raliuri, drumul de Poiană se închide și Andreea nu poate să iasă din casă, nu cu mașina, nu cu bicicleta și nici pe jos, că nu sunt trotuare.
Pe cine să voteze? Primarul este ales politic, el ar trebui să fie administrator, să se priceapă la managementul orașului, să știe ce-i cu pugul și puzul, nu să facă dezbateri și să întrebe alegătorii ce părere au despre parcări și piste de biciclete, de unde să știe alegătorul urbanism și infrastructură?
Candidații sunt niște domni, la Brașov niciodată doamne, doamnele la Brașov pun gogonele și castraveți, nu au timp să candideze la primărie, candidații sunt deci niște domni care au echipă de experți dar asta nu o liniștește pe Andreea.
Geaba schimbi primarul dacă oamenii din primărie sunt de neclintit, verișoara și cumnata, nășicul și finuțul, sedimente aduse de torenții altor administrații, înțepeniți în culoarele instituției, ei nu au luat-o la răscruce la dreapta sau la stânga, nu au luat în viața lor o decizie care să-i proptească într-un scaun de primar sau pe-o piatră, la soare, lângă un cărucior de homeless, ei sunt oamenii-pietriș, cei care nu gândesc și deci nu greșesc, sunt mutați cu roaba de neamuri, înghesuiți în crăpăturile statului crăpat, special construit prost ca să fie plin de crăpături pe care să le umpli cu oamenii-pietriș care apoi lucrează pentru tine, familia.
Familia.
Mama cu păr alb și băiatul cu pantofi albi tac alb la un colț de stradă într-o lume gri plină de răscruci și drumuri pe care cari cruci, niciodată ale tale.
Uneori crucile arată ca un cărucior de piață.
Alteori ca un mandat de primar.