Condamnați să o luăm pe coajă

Șoferul e iranian, tânăr, zice ce faci? pentru că a cules niște limbă română în cei doi ani pe care i-a petrecut cu tatăl lui în București la începutul anilor 2000. Știe mulți români și polonezi și bulgari și pakistanezi, oamenii mici ai imperiului britanic care își ține fiii născuți în Albion din părinți caucazieni departe de pubele și catran, departe de rahat de câine și scutece pătate de urină de om bătrân.
O să fie alegeri pe 12 și o să iasă conservatorii pentru că oamenii vor afară din Europa care le-a trimis polonezi și bulgari și le-a umplut străzile de taxiurile conduse de români. Străzile sunt pline de gropi, mici gropile, gropițe ca cea a lui Gabriel Dorobanțu din barbă. Lumea ignoră gropițele dar dacă le iei cu viteză, haț, ți-ai distrus direcția.
Nu Brexitul e problema ci rasismul.
Brexitul e doar o gropiță în bărbia unui bărbat care urăște negrii și indienii și românii. Zice șoferul iranian că l-a oprit poliția pentru că a ocolit o gropiță și l-au întrebat dacă este beat și el a spus: nu domnule ofițer, am ocolit o groapă în caldarâm. Și ei au zis: de ce? Ce mare lucru se putea întâmpla? Și atunci le-a explicat că ei, polițiștii, conduc mașini date de stat, dacă se întâmplă ceva, dacă se rupe o roată, dacă se strică direcția, plătește statul, li se dă o altă mașină. Dacă lui însă i se întâmplă ceva pentru că a luat o groapă, cine plătește? Îi dă statul ceva?
Brexit este gropița în care statul își permite să intre pentru că statul, cel mai mare proprietar, are pielea groasă, nu simte pierderile pentru că nu el plătește pentru ele.
O piramidă tremurândă de birocrați înlănțuiți de interese comune este o structură atât de elastică încât absoarbe cutremurele, oricât de mari ar fi ele.
În librării, omul care a declanșat Brexitul, Cameron David, fost prim ministru, zâmbește de pe coperta volumului de memorii For the Record. A vândut 20.000 de exemplare în prima săptămână.
Gropițele lor sunt hăurile care se cască sub viețile noastre. Iar ei sunt condamnați să facă bani în timp ce noi suntem condamnați să plătim amenzi pentru că ne-am permis să încercăm să ocolim gropile.

 

Am scris textul de mai jos în februarie, transmisiune din Majorca, Spania.

E rotofei, clar est-european după asortarea culorii hainei cu cea a pantofilor.
Dar nu, I`m British, zice și trage din trabucul cu aromă de miere.
Deci, ce părere ai despre May și despre balamuc, deal-nodeal-referendum? Și el spune că nu e nimic grav, că vor ieși pe 29 cu sau fără acord dar totul va fi bine, poporul a vorbit. Dacă poporul a vorbit la fel de prost engleză ca omul meu, nu e prea excelent, poate nici nu a înțeles întrebarea.
Și totuși, ești cetățean britanic de naționalitate…, insist.
Bărbatul scoate, ușor stânjenit, naționalitatea pe care o ascunsese în pantof, călcase pe ea ca pe-o pietricică, îl deranja la mers, dar măcar lumea credea că este șchiop nu că este bulgar. Căci da, a fost într-o altă viață bulgar dar acum este britanic și a votat, alături de toți prietenii lui, pentru Brexit pentru că nu se poate să plătești miliarde la birocrații de la Bruxelles, banii lui și ai mei să nu se ducă în autostrăzi și nici în NHS, știu eu oare că el făcea acum 20 de ani cu mașina pe M-25 40 de minute până la muncă și acum face 1 oră și 20? Știu eu că nu e personal în spitale și aștepți cu lunile ca să fii tratat pentru că banii se duc la Bruxelles? Știu eu că e plin de polonezi și români și ucrainieni care nu au nicio șansă la ei în țară, nu au nicio calificare și vin și se angajează pe juma de preț?
Dacă ar fi existat un Brexit acum 20 de ani când a ajuns el în Londra, nu am fi avut conversația asta, îi spun și el ripostează că el era medic, el era cel mai bun în domeniul lui, era calificat și oricum nici nu vroia să rămână în Londra, vroia în Canada și avea chiar și 88 de puncte dar a trebuit să renunțe pentru că s-a schimbat legea și el, ca european, trebuia să meargă cu actele la biroul din București, că acolo se mutase locul de depunere al actelor pentru europeni. .
I did not want to go in to the desert. Sorry about that.
Așa zice, trage din trabuc și apoi se simte prost că mi-a jignit capitala și mă asigură că va urma un Roexit și un Frexit și un Germaxit și se va duce dracului turnul lui Sauron-birocratul și țările își vor recăpăta independența și voia bună și Corbyn va arde, alături de Jivkov și Ceaușescu în iadul comuniștilor și noi ne vom încălzi mânuțele la foc.
Și eu îl întreb ce se mai întâmplă în Bulgaria și el spune că habar nu are, când a tras ușa după el, a aruncat și o grenadă prin horn, trecutul lui nu e nici măcar o umbră lipită de radiații pe treptele unei biblioteci. Nu vrea să știe nimic pentru că trecutul și Bulgaria l-ar trage înapoi, nici copiii lui nu vor să știe nimic despre țara în care s-au născut, nu știu nici măcar limba. Spune asta ca un Edmont Dantes care a săpat 7 ani cu lingurița peretele lingvistic care îl ținea captiv. Îl ține captiv în consoane moi, în î-uri leneșe, e și puțin abțiguit acum și îmi spune că nu mai este medic, nu făcea bani ca medic că NHS nu plătea bine și atunci, așa cum a renunțat la limbă și țară a renunțat și la meserie și a devenit restaurator. Și îmi arată o casă pe care a făcut-o singur, un ditamai conacul cu grinzile lustruite, cu feronerie, uși și tocuri de geamuri vopsite, medicul transformat în zugrav și tâmplar, fierar, lăcătuș și zidar care acum face bani frumoși-îmi zice, din restaurat case și lucrează singur, nu a avut decât 2 asistenți români când a avut o clădire de birouri undeva lângă Cockfosters. Băieți buni, spune și trage din trabuc și împrăștie un fum al păcii, băieți buni dar să se ducă în țara lor căci uite, voi nu aveți forță de muncă, noi avem prea mulți d-ăștia de nu ai încredere în ei să bată un cui.
Dar las că vine Brexitul și se termină tot și o luăm de la capăt în această grădină a paradisului unde bufnițele nu sunt ceea ce par și bulgarii emigranți luptă să oprească sosirea altor bulgari emigranți care să le lungească orice călătorie pe autostrada M-25 cu 2 minute. Și apoi, mulțumit, înainte să-mi spună că-l cheamă Victor Petrov, îmi zice că este foarte fericit că m-a întâlnit pentru că 2 săptămâni a venit seară de seară aici, la Casona din Soller, și a stat singur, o vorbă nu a scos cu nimeni două săptămâni pentru că nimeni nu vorbește engleză.
Nimeni nu vorbește engleză.
Nici bulgărește.
Oamenii intră cu zecile în biserică, tot orășelul s-a strâns la slujba de înmormântare a patroanei barului Nadal, a făcut infarct vineri, 56 de ani, îmi șoptește chelnerița, a supraviețuit la 2 cancere și apoi a căzut pur și simplu. Nah, asta e viața, concluzioneză și mă bate milos pe umăr.
1000 de oameni își fac cruce când popa spune: el senior, al mieu păstor, exact așa zice preotul și eu mă gândesc că ce bine că dacii nu au făcut un Dacexit din imperiul roman și uite cum înțeleg maiorcheză și stau acolo în biserica imensă, înghițită de sentimentul că lui Victor i s-au închis atâtea uși în nas încât a hotărât să le vopsească.
Le face albastre, ca pe niște ferestre, pe care ar putea să le spargă cu karata dacă ar vrea. Dar nu vrea, pentru că e britanic și britanicii sunt niște domni calmi care carry on.
Nu ca bulgarii.